Ghinion teribil pentru Ceahlăul Piatra Neamț!
Ca și cum problemele financiare și sportive nu ar fi fost suficiente, echipa nemțeană l-a pierdut pentru restul sezonului și pe cel mai experimentat fotbalist din lot, căpitanul Andrei Marc.
Fundașul central în vârstă de 32 de ani s-a accidentat la genunchi în meciul de pe teren propriu cu CS Gloria Bistrița (scor 0-3) și nu va mai putea evolua în acest sezon.
În finalul partidei din weekendul trecut, Andrei Marc s-a lovit genunchi în genunchi cu un adversar și a părăsit terenul pe targă, în minutul 85. Rezultatul RMN-ului arată mai multe leziuni ale ligamentelor și meniscului, astfel că stoperul Ceahlăului nu va mai putea juca în ultimele cinci etape.
Vestea bună pentru Marc este că accidentarea nu necesită intervenție chirurgicală, ci doar tratament.
”Din păcate, sezonul s-a încheiat pentru mine. Luni am efectuat un RMN, iar diagnosticul este menisc grad 2 și ligament anterior parțial cu fibre rupe. Vestea bună este că accidentarea nu necesită operație, dar nici nu mai pot juca o lună și jumătate sau două. Trebuie să fac tratament fizioterapie zece ședințe cel puțin și sală, foarte multă sală. Tratamentul îl voi face la București, după care voi reveni la Piatra Neamț pentru a continua recuperarea”, a declarat Andrei Marc pentru Liga2.ro.
Căpitanul nemțenilor spune că și-ar dori să-și ajute echipa măcar la meciurile de baraj, dacă Ceahlăul își va păstra poziția din clasamentul Grupei A din play-out, dar nu știe dacă va fi recuperat până la acea dată.
Marc rămâne optimist și speră ca la finalul sezonului să sărbătorească alături de colegii săi menținerea în Liga 2.
”Eu sper să mă recuperez și să prind măcar barajul, dar sunt șanse destul de mici. Știți cum e, nimeni nu este de neînlocuit, dar va fi greu pentru echipă în continuare, sunt mulți copii. Speranțe sunt și cât avem șanse trebuie să credem în ele”, a completat Andrei Marc.
Paradoxal, Ceahlăul a avut evoluții mai bune în primele meciuri ale anului, însă prestațiile au devenit din ce în ce mai slabe, echipa pierzând cu 3-0 primele două jocuri din play-out. Marc consideră că s-a rupt ceva în cadrul echipei după înfrângerea suferită în prelungiri cu CS Afumați, meci în care nemțenii au condus pe tabelă.
”Sitiuația este foarte grea, pe toate planurile. Și sportiv, avem o serie de nouă înfrângeri consecutive. Nu am mai trecut prin așa ceva în carieră, nu-mi aduc aminte să fi pierdut nouă meciuri la rând. Am avut meciuri bune la început de an, dar ceva s-a rupt după eșecul cu Afumați, când am cedat în prelungiri, la ultima fază. Cred că este ceva psihologic, altfel nu îmi explic.
Le țin pumnii colegilor mei și le transmit să aibă încredere, sper să scoată maximum din meciurile următoare, foarte importante pentru noi”, a transmis Andrei Marc.
Foto: ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, CS Gloria Bistrița și Dragoș Pășcăneanu (Mediafax Foto)