Chindia a eșuat în prima etapă a play-off-ului Ligii 2, 1-5 la Voluntari, la opt zile după înfrângerea de acasă, 2-3 cu Metalul Buzău, care oprise o serie de șase victorii consecutive.
Echipa din Târgoviște s-a făcut de râs în fața unui adversar căruia – e drept – i-a ieșit cam tot duminică la prânz, într-o zi friguroasă de primăvară, cu vânt rece, picături de ploaie și câteva grade în termometre. În tribune, cu indulgență 300 de spectatori, jumătate veniți de la Târgoviște în căutarea unei revanșe care pare să nu vină prea curând.
Remus Guțea (5′), Adam Nemec (25′), Marvin Schieb (44′), Ion Gheorghe (51′ – penalty) și Ianis Vencu (81′) au făcut 5-0 pentru FC Voluntari, iar Robert Necșulescu (87′) a marcat golul de onoare al Chindiei. Pe final, trupa dâmbovițeană a trimis mingea de două ori în bară, prin Necșulescu (58′ – în bara dreaptă) și Sergiu Jurj (75′ – bara transversală).
Jucătorii antrenați de Ilie Poenaru au fost submediocri duminică, cel puțin în defensivă. La final, la conferința de presă unde s-au aflat doar doi jurnaliști dâmbovițeni, în afara ofițerului de presă de la FC Voluntari și domnișoarei care se ocupă de imaginea clubului, Poenaru a anunțat schimbări radicale.
”Ce mai putem spune? Dezamăgirea este foarte mare, frustrarea este foarte mare. Din păcate, ne doream altceva. Am vorbit cu ei (n.r. – jucătorii) să venim să jucăm, să facem un meci bun și să câștigăm punct sau puncte. Am început meciul de la 1-0. Toate le-au intrat, cred că e cel mai bun meci al lor, asta și pentru că noi ne-am prezentat lamentabil. La cum am fost astăzi, nu meritam mai nimic. Fără atitudine, apatici, cu momente de relaxare, greșeli mari în apărare, nu am fost echipa care a câștigat acele trei meciuri la rând, nici pe departe. O să dăm șanse și altor jucători. Nu vreau să cred că am ajuns în play-off și gata, suntem mulțumiți. Le-am spus că nu accept așa ceva. Nu îmi reproșez primul 11 de astăzi, nu am cum, câtă vreme cu 1-2 modificări din cauza problemelor pe care le avem, e echipa care ne-a dus în play-off. Se pare că am avut o zi nu proastă, ci dezastruoasă”, a vorbit Poenaru.
Ilie Poenaru a mers pentru doar câteva minute în vestiarul echipei sale la pauza meciului, când scorul era 3-0 pentru FC Voluntari. Apoi a ieșit din cabină și s-a așezat pe bancă, unde a așteptat jucătorii și a decis trei schimbări.
Intrați la pauză, Rareș Mihai și Robert Necșulescu au fost singurii fotbaliști activi ai Chindiei într-o zi de care fanii doresc să uite cât mai repede. Ultimul a reușit un gol superb, spre final, a doua sa reușită în tricoul echipei din Târgoviște, la care a ajuns în pauza de iarnă, împrumutat de la FCSB.
Ultima dată când Chindia a primit cinci goluri într-un meci oficial s-a întâmplat în data de 1 decembrie 2019, într-un 2-5 cu Academica Clinceni, la Ploiești.
Ironia sorții, antrenor la Clinceni la acea vreme era Ilie Poenaru. Din lotul Chindiei, Martac și Florea erau și atunci, iar MVP-ul meciului de pe ”Ilie Oană” a fost George Merloi, cu un hattrick. Merloi a fost astăzi rezervă la FC Voluntari, unde nu mai reușește să se impună!
Chindia a rămas cu 39 de puncte și a picat de pe locul 4, pe ultimul loc, 6, din cauza golaverajului dezastruos după doar un meci. Este la egalitate cu Steaua (locul 4, 0-1 golaveraj) și FC Bihor (locul 5, 0-3 golaveraj), pierzătoare și ele în etapa de debut a play-off-ului.
În etapa următoare, programată peste două săptămâni, fiindcă Liga 2 urmează se se întrerupă pe durata acțiunilor echipelor naționale, Chindia joacă în deplasare la Steaua, joi, 2 aprilie, de la ora 20:30.
”Eu nu cred acest lucru, până nu văd ceva oficial. Vă spun sincer, clar, se vorbește mult prin presă și peste tot. Le-am spus jucătorilor că noi trebuie să ne câștigăm acest drept pe teren. Așa, o să terminăm pe locul 6”
Ilie Poenaru, despre eventuala neacordare a licenței pentru Liga 1 pentru FC Bihor
Foto: George Flușter / Mediafax Foto