FC Bihor se pregătește pentru debutul în grupa pentru promovarea sportivă, pentru prima rundă a play-off-ului de Liga 2. Înainte de start, este pe locul 5, cu 39 de puncte, la egalitate cu locurile 3, 4 și 6, pe care se situează FC Voluntari, Chindia Târgoviște și Steaua.
Orădenii vor începe play-off-ul de Liga 2 în deplasare, contra Sepsi OSK, după care va urma și primul duel acasă, contra Voluntariului.
Referitor la duelul cu Sepsi OSK, care va avea loc duminică, 22 martie, de la ora 13:00, Erik Lincar a susținut o conferință de presă în care a remarcat plusurile adversarilor, dar și ce trebuie să facă echipa sa pentru a se impune.
În întrecerea regulară, meciul direct dintre cele două, care a avut loc la Oradea, chiar în această lună, la 7 martie, în cadrul rundei a 20-a, s-a terminat la egalitate, 2-2.
De altfel, FC Bihor Oradea s-a calificat în play-off-ul Ligii 2 chiar în urma penultimei etape din sezonul regular, a 20-a a întrecerii, chiar dacă nu a reușit să câștige. Clubul din Oradea a remizat cu Sepsi OSK, dar a revenit de la 0-2!
A luat un punct, iar de atunci nu a mai putut fi depășită de vreo echipă care să o trimită în play-out.
FC Bihor a început anul 2026 pe locul 3 în Liga 2, cu 35 de puncte adunate în 17 meciuri, la un punct de locul 2, Sepsi OSK, și la opt puncte de locul 1, Corvinul Hunedoara. Orădenii aveau două puncte peste locurile 4 și 5, AFC ASA Târgu Mureș și FC Voluntari.

Acum, clubul din Oradea este gata de faza play-off-ului, la finalul căreia speră să se claseze chiar pe unul din primele două locuri, să urce direct în SuperLiga României. În caz contrar, se va mulțumi, dacă va fi cazul, și cu disputarea barajului de promovare.
Întâlnirea cu Sepsi OSK a fost prefațată de Erik Lincar, care vrea să vadă atitudine și spirit de luptă din partea fotbaliștilor săi. Își dorește să evolueze la cel mai înalt nivel, iar ritmul să fie menținut până la ultimul fluier al play-off-ului.
”Îmi doresc ca echipa noastră să fie la fel de bună din punct de vedere al statisticii, așa cum am fost și în meciul de acasă cu Sepsi, dar și la Corvinul. Am jucat cu cele două echipe de pe locurile 1 și 2 și am făcut față cu brio.
Am avut multe rubrici, din punctul de vedere al statisticii, la care am fost mult mai buni decât adversarii. Îmi doresc să ne ridicăm la un nivel pe care îl doresc pe tot parcursul play-off-ului.
Ei nu au câștigat în ultimele două etape, acum vor să învingă. Eu cred că, dacă jucătorii vor fi concentrați și disponibili la efort, oricărei echipe din Liga a 2-a le va fi greu să ne bată”, a declarat Erik Lincar în cadrul unei conferințe de presă.

Foto și video: FC Bihor