Cristian Pustai ocupă poziția de director tehnic la CSM Olimpia Satu Mare! Profesorul a declarat pentru Liga2.ro că aceasta este funcția pe care lucrează până la finalul acestei stagiuni de Liga 2, după care va vorbi cu conducerea pentru eventuala numire în poziția de antrenor principal.
Dat fiind faptul că a pregătit două echipe în actuala stagiune, Cristian Pustai nu a mai putut îndeplini acest rol și la clubul din Satu Mare, motiv pentru care conducerea l-a adus, dar pe poziția de director tehnic în acte.
În principiu, chiar dacă este prematur de intuit, Cristian Pustai va rămâne la CSM Olimpia Satu Mare și din vară, în ciuda oricărui rezultat în Grupa B a play-out-ului de Liga 2, dacă se va salva sau nu de la retrogradare.
Alexandru Botoș pregătește echipa, de acum, și cu ajutorul lui Cristian Pustai, antrenor cu foarte multă experiență în primele două ligi din România. Profesorul de matematică și-a asumat o misiune care pare imposibilă, mai ales că formația din Satu Mare începe grupa pentru evitarea retrogradării de pe locul 8, ultimul.
Pustai a spus pentru Liga2.ro că a apucat să vadă jucătorii la antrenamente, dar a fost prezent în tribune și la ultimul meci al CSM Olimpia Satu Mare din ultima rundă a întrecerii regulare, 2-0 cu CS Dinamo, acasă.

Știe că depinde și de rezultatele celorlalte partide din Grupa B a play-out-ului de Liga 2, dar vrea, în primul rând, ca jucătorii să înțeleagă că cele șapte etape sunt ca șapte finale și că trebuie să dea totul pentru urcarea pe locul 6, care duce la disputarea barajului de menținere în divizie.
”(N.r. – Ce poziție ocupați în acest sezon?) Director tehnic. Am avut două contracte în acest sezon… la Ceahlăul s-a terminat cum s-a terminat și nu mai pot activa ca antrenor.
(N.r. – Din vară veți activa ca antrenor principal la Satu Mare?) Am convenit acum să vorbim doar despre situația din acest moment, una dificilă pentru echipă. Vedem după ce va fi. Dar, în principiu, da (n.r. – că va fi antrenor principal).
(N.r. – Depinde de rezultatul final din acest sezon?!) Nu neapărat, dar vedem ce discuții vom avea apoi, dacă vom fi în Liga 2 sau dacă vom pica în Liga 3. Vom analiza, vom vedea după finalul sezonului. Dar, la ora actuală se preconizează o colaborare (n.r. – și din vară).
(N.r. – Ce obiectiv ați trasat pentru play-out, câte puncte credeți că puteți obține?) Sper să ajungem în baraj, să putem evita apoi retrogradarea. Mai mult nu se poate, vrem să prindem barajul.
Șansele sunt care sunt, dacă reușim să ne salvăm de la retrogradare, vom vorbi de Liga 2, dacă nu, vedem cum facem și la Liga 3.
(N.r. – Lotul cum vi se pare?) În acest moment nu se pot face modificări, dar e un lot cu care mi-am asumat… îmi doresc să salvez, alături de oamenii de aici, echipa”, a spus Cristian Pustai pentru Liga2.ro.
CSM Olimpia Satu Mare începe cu cel mai dificil meci play-out-ul, urmând să se deplaseze pe terenul formației ACSM Reșița, care a luptat până pe finalul sezonului regular pentru calificarea în faza play-off-ului, cu șanse chiar foarte mari.
Pustai este convins că duelul va fi unul foarte complicat, dar speră ca surpriza să fie făcută de jucătorii din Satu Mare.
”(N.r. – Cum vedeți meciul cu Reșița?) Jucăm cu Reșița, cu primul loc, un meci foarte, foarte greu, așa cum vor fi toate. Sunt șapte finale, contează orice punct, orice detaliu, dar depindem și de jocul rezultatelor.
E foarte greu să anticipăm ce se poate întâmpla”, a mai spus Pustai.
Concret, CSM Olimpia Satu Mare începe de pe ultimul loc, 8, Grupa B din play-out-ul de Liga 2, cu 14 puncte, la două lungimi de următoarea clasată deasupra ei, CS Tunari, dar la șase puncte de poziția a 6-a, CSC Șelimbăr.
Locul 6 duce în barajul de menținere în Liga 2, care va avea loc contra ocupantei locului 6 în Grupa A a play-out-ului, pe care se află, înainte de prima rundă, Ceahlăul.
ACSM Reșița se află pe locul 1, cu 33 de puncte, dar și locul 2 în Grupa B are tot 33 de puncte, pe care se află FC Bacău.
Foto: Dragoș Pășcăneanu/ Mediafax Foto