CSC Dumbrăvița a bătut Concordia Chiajna și continuă să fie neînvinsă în campionat în 2026. Florin Fabian: ”Sunt 3 puncte foarte mari”

Anda DELIU 14 Mar. 2026, 19:55 Liga 2

CSC Dumbrăvița a câștigat cu scorul de 1-0 meciul de pe teren propriu din ultima etapă a sezonului regular al Ligii 2, împotriva Concordiei Chiajna. Gazdele au dominat clar prima repriză, dar au cedat apoi inițiativa în a doua jumătate și s-au concentrat pe defensivă.

Cele două vor începe play-out-ul cu un meci direct, de această dată pe terenul ilfovenilor.

Alin Șeroni a marcat în prima repriză golul care a decis jocul dintre Dumbrăvița și Concordia

Nu a fost un meci prea grozav din punct de vedere al ocaziilor, iar oaspeții nu au contat în prima repriză. Dumbrăvița a avut o ocazie bună în minutul 7, prin șutul lui Cibi, salvat de Kucher, singurul care a jucat bine la ilfoveni. Peste cinci minute, Carp a călcat greșit și Chiajna a fost nevoită deja să facă prima schimbare.

Kucher a avut replică la o altă ocazie a lui Cibi, după care au fost faze de atac finalizate imprecis de bănățeni. Gondiu nu reușea să ajungă la mingile trimise spre careul mic, iar Curescu a avut o reluare ”telefonată”. În minutul 39, Fabinho a trimis în corner după o altă bâjbâială a lui Gondiu. A executat Popovici de pe stânga, Panaite a recentrat, Cibi a trimis în spate din zona centrală pentru Alin Șeroni, care 11 metri a marcat, deși un adversar venea spre el să-l blocheze. Astfel, gazdele au intrat bine la pauză.

Dumbrăvița a stat ”la cutie” în repriza a doua

Raportul de forțe și posesie s-a schimbat în repriza a doua, cu puține ocazii ale gazdelor. În minutul 59, Kucher a fost pe fază la un contraatac cu pătrundere în careu a lui Cristea.

Concordia avea posesia, dar și inspirați la finailizare. În minutul 65, Tache a finalizat dezamăgitor la o fază la care putea profita. Nici Neicuțescu nu a fost mai inspirat cinci minute mai târziu. Mingea a intrat în poartă în minutul 73, dar dintr-un ofsaid de peste un metru al lui Grigore.

Dumbrăvița a jucat cartea ”autobazei” defensive, dar și a contraatacului. A avut o șansă mare în minutul 84, dar Calotă efectiv s-a speriat că poate da gol (și nu e prima dată). A lăsat în dreapta, dar unde Popovici venea în viteză prea mare să mai poată și prelua prea bine minge. Chiajna nu a mai avut alte ocazii și, astfel, Dumbrăvița a bifat o nouă victorie ”italiană”, cu toate că i-au pierdut accidentțai de-a lungul reprizei secunde pe Curescu și Buțu.

Florin Fabian, bucuros după seria de rezultate pozitive

”Principalul” timișenilor a radiografiat lucid meciul, în care echipa sa a jucat bine doar în prima repriză. Dar după alte două succese și un egal, normal, Florin Fabian e mulțumit.

”Un meci foarte greu, ca toate meciurile, și în care au fost momente în care am suferit, dar sunt bucuros pentru că am luat cele 3 puncte în primul rând, dar și pentru atitudinea pozitivă pe care a avut-o echipa. În prima repriză cred că am făcut un joc foarte bun, ne-am creat multe ocazii, nu am dat șanse adversarilor. În schimb, în repriza a doua ne-am retras prea mult poate uneori și am cedat inițiativa, permițând celor de la Chiajna să vină peste noi. Dar, până la urmă, am rezistat și importante sunt cele 3 puncte”, a spus el despre meci.

De altfel, el a fost fidel principiului că echipa ce câștigă nu se schimbă. Fabian e mulțumit că noul sistem de joc, cu cinci fundași și extreme ce urcă pe atac dă roade. ”Asta a fost decizia mea. În primul rând joacă cei care mă satisfac din punct de vedere al sarcinilor de joc și care livrează ceea ce doresc. Și, în al doilea rând, ăsta e firescul lucrurilor, până la urmă: dacă ceva merge, de ce să schimbăm? În primul rând am schimbat sistemul de joc, iar un sistem de joc îl pui la punct mai ușor pe organizare defensivă. Iar în organizarea ofensivă, sigur, e nevoie de mai multă dinamică, de mai mult timp pentru a elabora un joc ofensiv, dar, până la urmă, pe noi ne interesează punctele. Și eu, în unele momente, sunt dezamăgit că nu avem o consistență mai bună ofensivă, dar, sigur, mă mulțumește rezultatul și sperăm ca pe viitor să reglăm și aceste lucruri”, a punctat Fabian despre tactică.

  • CSC Dumbrăvița, contra Concordia Chiajna: Mikloș – Sg. Popovici, Panaite, Șeroni (cpt.), Misarăș, Gladun – Cibi, Bg. Vasile (Rz. Morariu 73′) – Curescu (Sofran 50′), Gondiu (R. Cristea 46′), Buțu (Calotă 76′). Rezerve neutilizate: P. Toroc – Butnărașu, Hodoșan, Cr. Pădurariu, R. Ciurel.

Florin Fabian așteaptă unele întăriri în play-out

Curescu și Buțu au ieșit cu probleme medicale resimțite și, deocamdată, nu s-a contat prea mult pe Casap, Massaro sau Dussat. Fabian spune că în play-out va avea însă nevoie de cei trei transferați iarna aceasta.

”Jucătorii care au ieșit au ieșit accidentați, cu probleme, pentru că efortul e foarte mare și, bineînțeles că e nevoie de multă energie. Dar mă bucur că sunt jucători pe bancă care pot să îi înlocuiască. Vom vedea luni asta dacă e ceva serios. Sper ca din cei accidentați să îi avem de săptămâna, cel puțin pe Damien Dussaut cu siguranță o să îl avem, să vedem dacă și pe Carlo. Sunt 3 puncte foarte mari, la fel ca și cele din etapele trecute. Am făcut 10 puncte în patru meciuri în acest sezon de primăvară și trebuie să continuăm pe aceeași linie, pentru că abia acum începe campionatul, asta vreau să le transmit și jucătorilor. Începe un nou campionat de play-out și trebuie să rămânem la fel de concentrați, la fel de organizați, pentru că vreau să ne salvăm cât mai repede de la retrogradare. Massaro a avut o leziune musculară. Aproape toți jucătorii, mă refer la Dussaut, la Casap și la Massaro, au făcut mici leziuni musculare și i-am menajat. Cel puțin Damien putea să intre și acum, dar am preferat să îl avem în play-out. Sper să îi avem din prima etapă de la play-out pe cât mai mulți dintre ei. Una peste alta, e îmbucurător că echipa a făcut puncte și vreau să îi felicit pe jucători, pe cei din staff, pe toți cei din jurul echipei, pentru că e o echipă mică, dar cu suflet mare. Asta am și declarat-o când am venit, că vreau o echipă cu atitudine, pentru că doar așa putem să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus”, a mai detaliat antrenorul Dumbrăviței.

Dumbrăvița începe play-out-ul Ligii 2 contra… Concordiei, la Chiajna

Cu 25 de puncte, CSC Dumbrăvița a terminat sezonul regular al acestei ediții a Ligii 2 pe locul 16, care, dacă e menținut, garantează și salvarea de baraj.

Săptămâna viitoare, la Chiajna, dumbrăvițenii vor juca pe terenul Concordiei, în prima etapă din Grupa B de play-out.

Concordia a terminat pe locul 13, cu 27 de puncte, iar în grupa din play-out este pe locul 4, față de poziția 5, cea ocupată de Dumbrăvița.

Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

Anda DELIU 14 Mar. 2026, 19:55 Liga 2
Pe aceeași temă