CSC Dumbrăvița s-a impus cu un 1-0 pragmatic la Buftea, împotriva CS Afumați, la reluarea Ligii 2.
Partida disputată sâmbătă, în etapa a 18-a a sezonului regular, a fost un veritabil test psihologic pentru bănățeni, nu doar din cauza condițiilor de la ora meciului, ci și în contextul în care locul și ora de disputare s-au modificat toată săptămâna premergătoare.
Săptămâna aceasta, meciul s-a tot mutat. Marți, de la Afumați și terenul inundat de acolo la Clinceni. Apoi, vineri, din cauza stării meteo hibernale din sudul țării, s-a stabilit că se va juca la Buftea, pe sinteticul bazei FRF. După meciul dintre CS Dinamo și Sepsi OSK, la o oră distanță. Și nu oricum, ci pe o zăpadă viscolită.
Terenul a fost mai mult alb, cu marcajele trasate cât de cât vizibil. În aceste condiții, jocul nu avea cum să fie altfel decât o luptă, pe alocuri surdă, cu puține ocazii sau chiar finalizări spre poartă.
Soarta partidei s-a stabilit în minutul 30, când arbitrul Iviniș a considerat penalty ținerea reciprocă în careul Afumațiului dintre Ghineț și Gondiu. Același atacant al Dumbrăviței Gheorghe Gondiu a transformat de la punctul cu var și a ”dezghețat” tabela de marcaj.
În replică, ilfovenii au avut o minge trimisă de Zaina pe lângă buturi din lovitură liberă în prelungiri, iar înainte de pauză, Gondiu a trimis peste poartă dintr-o poziție bună.
Repriza a doua a fost și mai săracă în ocazii. În minutul 53, se putea egala, dar Ghineț a tras puțin pe lângă vinclu.
Florin Fabian, antrenorul Dumbrăviței, a explicat că pune adaptarea mai bună a echipei sale pe seama ”antrenamentului” recent din meciul de la Mioveni cu CFC Argeș din Cupa României.
Victoria actuală s-a lăsat și cu accidentări. ”În primul rând, vreau să-mi felicit echipa pentru spiritul de grup pe care l-a redat, spiritul de sacrificiu, organizarea de joc și determinarea, pentru că într-adevăr a fost un joc pe condiții destul de grele. Ultimul nostru meci oficial, cel de la Mioveni, cu FC Argeș, din Cupă, s-a jucat tot în condiții asemănătoare. Se pare că ne-a priit, ne-am încălzit la acel meci și iată că astăzi am reușit să obținem trei puncte foarte importante în tentativa noastră de salvare de la retrogradare. Din păcate, avem câteva probleme medicale după meciul de azi, dar mă bucur că sunt jucători care au venit bine de pe bancă și au reușit să intre bine în meci, să lupte pentru obiectivul nostru, acela de a pleca cu puncte. Sunt câțiva jucători care se resimt, dar cred că sunt recuperabili până în următoarea etapă”, a declarat Fabian după joc.
Antrenorul timișenilor a mai enumerat printre aspectele decisive determinarea și organizarea defensivă.
”Cred că ne-am adaptat mai bine la suprafața de joc. Am tratat meciul cu un spirit de luptă specific unei echipe care știe ce are de făcut. Am jucat pragmatic, am reușit să înscriem în prima repriză, după care, sigur, am conservat golul marcat și am reușit să obținem cele trei puncte. Poate că se simte și maturitatea celor nou-veniți, eu vreau să cred acest lucru, dar n-aș pune neapărat victoria noastră pe seama acestui fapt, ci pe dorința noastră de a câștiga, pe determinare, pe spiritul de luptă și, bineînțeles, pe unitatea de grup. În plus, e și organizarea foarte bună defensivă, pe care am avut-o și în alte victorii pe care le-am obținut în deplasare. E a patra victorie pe care o obținem în deplasare în acest campionat și sperăm ca, de runda viitoare, să învingem și acasă, în meciul cu Poli Iași”, a mai spus Fabian.
Cu această victorie, CSC Dumbrăvița a urcat pe locul 16 în clasamentul Ligii 2, având acum 18 puncte, câte are și Ceahlăul, pe care o depășește la golaveraj. Afumațiul a rămas cu 24 de puncte și a coborât pe locul 13.
În etapa următoare, a 19-a, timișenii joacă acasă, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Poli Iași (locul 10, 28 puncte), câștigătoare astăzi contra CSM Olimpia Satu Mare (scor 2-0).
Mai apoi, în ultimele două runde din sezonul regular, Dumbrăvița are două partide contra unor contracandidate în lupta pentru menținerea în Liga 2, CS Tunari (deplasare) și Concordia Chiajna (acasă).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures