AFC ASA Târgu Mureș l-a convins pe Eusebiu Tudor să semneze prelungirea contractului. Noua durată a înțelegerii

Andrei PASCU 21 Feb. 2026, 15:00 Liga 2
AFC ASA Târgu Mureș l-a convins pe Eusebiu Tudor să semneze prelungirea contractului. Noua durată a înțelegerii

AFC ASA Târgu Mureș nu a mutat doar la nivelul lotului de jucători în această iarnă, ci a negociat și cu actualul antrenor Eusebiu Tudor, căruia i-a prelungit contractul chiar înaintea reluării Ligii 2!

”Principalul” a acceptat propunerea chiar înaintea jocului cu FC Bihor Oradea, care va avea loc duminică, noua înțelegere fiind scadentă la finalul sezonului următor, în vara anului 2027.

AFC ASA Târgu Mureș și-a asigurat serviciile lui Eusebiu Tudor și pentru sezonul următor

Eusebiu Tudor a semnat cu Unirea Ungheni în vara lui 2024, iar apoi a făcut trecerea la echipa AFC ASA Târgu Mureș, după ce prima i-a cesionat locul în Liga 2.

A avut evoluții bune, motiv pentru care acum conducerea a decis să îi ofere un nou contract. În urmă cu două veri, el revenea în antrenorat după ce ultima dată activase tot în Liga 2, la Metaloglobus, până în septembrie 2023, când a demisionat de la trupa din București.

În stagiunea trecută de Liga 2, alături de Unirea Ungheni, a făcut un sezon solid, fără emoții prea mari în privința retrogradării, terminând pe locul 5 în Grupa A a play-out-ului.

Noul acord dintre antrenor și clubul din Târgu Mureș, până în vara lui 2027

Acum, la AFC ASA Târgu Mureș, el se luptă pentru play-off, iar dacă va duce echipa acolo va lupta și pentru promovarea din Liga 2 în SuperLiga României.

După cele 7 transferuri realizate în această perioadă de mercato, clubul nostru reușește cel mai important transfer prin prelungirea contractului antrenorului principal Eusebiu Tudor, împreună cu întregul staff tehnic, pentru încă un sezon, până la 30 iunie 2027”, a comunicat AFC ASA Târgu Mureș.

Cariera lui Eusebiu Tudor

Eusebiu Tudor a antrenat ca ”principal” în cariera sa Petrolul Ploiești, Sportul Studențesc, Chindia Târgoviște, Al-Ettifaq, Al Shoalah (ambele din Arabia Saudită), Fortuna Poiana Câmpina, Khaleej (Arabia Saudită) și Metaloglobus București. A fost ”secund” la Qadsia (Kuweit), FC Voluntari și Gaz Metan Mediaș.

Ploieșteanul a fost mijlocaș la Petrolistul Boldești, AS Ploiești, Midia Năvodati, Cimentul Fieni, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, FC Vaslui, Inter Gaz București, Gloria Bistrița și Asta Ploiești.

Foto: Pixel ProSport și AFC ASA Târgu Mureș

Andrei PASCU 21 Feb. 2026, 15:00 Liga 2
Pe aceeași temă