Marco Dică s-a retras din fotbal la doar 20 de ani! Tatăl Nicolae Dică a dat vestea: ”Îi place ce face acum, să vedem dacă reușim”

Andrei PASCU 17 Feb. 2026, 16:35 Liga 2
Marco Dică s-a retras din fotbal la doar 20 de ani! Tatăl Nicolae Dică a dat vestea: ”Îi place ce face acum, să vedem dacă reușim”

Marco Dică s-a retras din fotbal! Mijlocașul, fiul fostului fotbalist Nicolae Dică, a renunțat la carieră la doar 20 de ani, pentru a se dedica total studiilor universitare.

Informația a fost confirmată chiar de Dică senior, care a afirmat că fiul său este student la kinetoterapie.

Tânărul Marco Dică s-a retras din fotbal

În vara lui 2024, Marco Dică a sosit la Campionii FC Argeș cu gândul că poate fi o variantă în rândul jucătorilor ”under”, dar a apucat să joace în numai două meciuri, ambele din Cupa României, contra Aro Muscelul Câmpulung Muscel și FC Botoșani.

Însă, a reziliat la începutul anului 2025, după care își încerca norocul la încă o echipă din Liga 2, a patra în decurs de doi ani! Semna în februarie 2025 cu Concordia Chiajna, dar părăsea echipa după doar jumătate de an.

Nepăstrat în lotul Concordiei pentru noul sezon chiar de către tatăl său, echipă la care a ajuns la începutul anului trecut, Dică junior a semnat apoi cu CS Tunari.

Tot jumătate de an a stat și la această a doua formație din județul Ilfov, pentru ca acum să renunțe la fotbal pentru ”cariera” de student. El s-a numărat printre numele de care CS Tunari a anunțat că se desparte în această iarnă.

  • Marco Dică, în centru, în momentul prezentării la Concordia Chiajna, în urmă cu un an (februarie 2025).

Marco Dică, doar opt meciuri în Liga 2

Marco Dică nu a reușit să se remarce în carieră, adunând doar opt meciuri în Liga 2, timp în care a totalizat doar 312 minute.

A mai adunat două partide și în Cupa României, cu un total de 37 de minute.

Fiul meu a jucat fotbal până acum, dar s-a lăsat. A fost la Tunari ultima dată, dar acum gata. (N.r. – Dacă a renunțat definitiv la fotbal) Da! Acum e la facultate, e anul al doilea la kineto. Îi place treaba asta și să vedem dacă reușim.

Îmi pare rău pentru el că nu a reușit. A avut tot tipul acesta de ambiție, ca mine, dar a avut aceeași lacună ca mine: nu avea viteză, era lent. Fotbalul a crescut, viteza… .

(N.r. – Dacă era mai talentat decât el) Mm… (n.r. – începe să râdă), a declarat Nicolae Dică, conform iamsport.ro.

Andrei PASCU 17 Feb. 2026, 16:35 Liga 2
Pe aceeași temă