Nacho Bonet, mândru că a semnat cu Steaua: ”Lumea știe că a câștigat Cupa Campionilor în fața Barcelonei. Clubul e faimos în Spania”

Andrei PASCU 28 Jan. 2026, 20:14 Liga 2
Nacho Bonet, mândru că a semnat cu Steaua: ”Lumea știe că a câștigat Cupa Campionilor în fața Barcelonei. Clubul e faimos în Spania”

Nacho Bonet este singura achiziție făcută de Steaua până acum, în această pauză competițională de Liga 2, de iarnă. Spaniolul vrea să fie ”stâlp” în defensiva lui Daniel Oprița, iar ca plus are și experiența de partea sa.

În vârstă de 24 de ani, ibericul născut la Mallorca a trecut pe la echipe din ligile inferioare din țara natală până acum.

Spaniolul Nacho Bonet vrea să demonstreze la Steaua

Bonet ”a trecut pentru prima dată granița” în această iarnă, începând prima sa experiență în afara Spaniei. Oferta Stelei nu a putut fi refuzată de apărătorul de bandă, care a acceptat cu brațele deschise propunerea.

Istoria Stelei l-a făcut și pe fundaș să spună da, știind de faptul că echipa din Ghencea a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986!

Cupa Campionilor din 1986, motiv în plus pentru Nacho Bonet să vină la Steaua

Spaniolul este convins că va demonstra în Liga 2 ce poate, chiar dacă până acum a jucat în ligi inferioare din Spania, având ca punct important și experiența acumulată chiar și în perioada junioratului, când era legitimat chiar la Mallorca.

Când te vrea un club atât de mare, cu bază de pregătire, stadion și fani de cel mai înalt nivel, cred că singura opțiune este să spui ‘da’. Îl știu pe Álex Gualda din perioada în care am jucat amândoi la Sabadell și el mi-a zis că Steaua caută un fundaș central. Apoi, m-au contactat și nu m-am gândit de două ori, am semnat imediat.

Lumea știe de Steaua pentru că a câștigat Cupa Campionilor în fața Barcei. Clubul e faimos în Spania, oricine se pricepe la fotbal a auzit de Steaua.

Pentru mine, e o onoare să joc la o echipă care a cucerit trofeul CCE. Totodată, e și o mare responsabilitate pe care trebuie să o duc cu multă muncă.

(N.r. – Despre junioratul făcut la Mallorca) Am câștigat acolo toate titlurile cu echipele de juniori. Peste toate, cel mai bun a fost ultimul an la Mallorca, când am câștigat toate cupele.

Apoi, când am făcut saltul în Catalonia, cel mai bine m-am simțit la Sabadell, unde am promovat cu echipa a doua și am prins și prima echipă. Acolo l-am întâlnit pe Gualda”, a spus Nacho Bonet, pentru Antena Sport.

La seniori, Nacho Bonet a jucat pentru Granollers, UA Horta și CE Sabadell B.

Foto: Steaua

Andrei PASCU 28 Jan. 2026, 20:14 Liga 2
Pe aceeași temă