FC Bacău vrea să fie echipa orașului, dar le oferă suporterilor informații doar când are chef!

Răzvan STÎNGĂ 28 Jan. 2026, 18:43 Liga 2
FC Bacău vrea să fie echipa orașului, dar le oferă suporterilor informații doar când are chef!

FC Bacău oferă informații cu porția, preferă mai mult să posteze fotografii din prima parte a întrecerii de Liga 2 pe Facebook în ultimele multe săptămâni, acolo unde fanii așteaptă să fie puși la curent cu tot ce mișcă important în această perioadă.

Constantin Enache, cunoscut pentru faptul că răspunde la telefon doar pentru o parte a presei, pare că se pliază perfect pe ”calapodul” echipei din Bacău, care nu vede relevanța oferirii de informații către suporteri, prin intermediul jurnaliștilor.

FC Bacău dorește să fie echipa orașului, să reprezinte comunitatea sau chiar județul cât mai sus în România, dar nu arată că îi apreciază pe suporteri când vine vorba de deschidere.

FC Bacău vrea să fie echipa orașului, dar comunică precum la județ

Cu toate acestea, FC Bacău a decis recent să facă un efort și să anunțe plecarea unui fotbalist din lot, după ce despre amicalele iernii nu a considerat că e necesar să precizeze mare lucru: rezultatele finale și, eventual, marcatorii sunt informații suficiente pentru cei pe care îi vrea (pe fani), când are nevoie, în număr cât mai mare la meciuri, ”pentru a susține echipa” și pentru ”a forma o familie”.

În fine, clubul din Bacău a făcut publică despărțirea de fundașul central Dennis Ganea. În vârstă de 21 de ani, el a contribuit la promovarea din vară, din Liga 3 în Liga 2, dar Constantin Enache a considerat că apărătorul nu mai poate fi de ajutor din această iarnă.

În prima parte a stagiunii de Liga 2, Ganea a bifat cinci apariții (106 minute). Fundașul are deja un nou angajament, întrucât a parafat un acord cu gruparea Șoimii Gura Humorului, liderul Seriei 1 din Liga 3.

Mulțumim, Dennis Ganea!

După o perioadă importantă petrecută la clubul nostru, în care a contribuit la promovarea echipei în Liga 2, fundașul central Dennis Ganea își va continua cariera la FC Șoimii Gura Humorului.

Îi mulțumim pentru profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă și îi dorim mult succes în continuare în cariera sportivă!”, a comunicat FC Bacău pe Facebook.

Mișcările de trupe pe care FC Bacău a dorit să le facă publice

Pentru partea a doua a întrecerii de Liga 2, FC Bacău nu va mai miza pe portarul Rafael Vlăsceanu. Portarul în vârstă de 20 de ani s-a întors la Universitatea Craiova, de unde era împrumutat, chiar dacă acordul dintre cluburi era scadent la finalul întrecerii de Liga 2, în vara lui 2026.

Vlăsceanu nu a prins nici măcar un minut în campionat, iar Constantin Enache a decis, alături de conducerea Bacăului, să îi întrerupă acordul.

  • În cazul lui Vlăsceanu, FC Bacău a oficializat despărțirea tocmai marți, 27 ianuarie, la aproape o lună după ce Constantin Enache a anunțat, acolo unde ”s-a simțit bine”, plecarea acestuia. 

În același timp, Constantin Enache a confirmat, tot la începutul anului, tot la telefon, și despărțirea de apărătorul dreapta Alexandru Vodă, în vârstă de 27 de ani, al cărui contract a fost reziliat. El a bifat doar patru meciuri în Liga 2 pentru FC Bacău, acumulând un total de 47 de minute.

Referitor la noutățile din lot pentru partea a doua a sezonului de Liga 2, pe care va miza FC Bacău, Enache poate conta pe Patrick Petre și Romario Moise, dar ei sunt de ceva timp în lotul echipei sale. S-au pregătit cu FC Bacău înainte de finalul primei părți a sezonului.

Amicalele disputate de FC Bacău până acum

Șapte meciuri amicale a programat antrenorul Constantin Enache, dar doar două întâlniri vor avea loc contra unor echipe din același eșalon, Poli Iași și Ceahlăul.

În această iarnă, elevii lui Constantin Enache dau piept cu FC Bacău 2, care activează în Liga 3, cu Știința Miroslava și CS Păulești, aceste două întâlniri având loc la 24 ianuarie, respectiv 28 ianuarie.

Ultimele patru amicale vor avea loc în compania celor de la Poli Iași, la 31 ianuarie, Ceahlăul Piatra Neamț, 7 februarie, CSM Vaslui, 13 februarie, și Cetatea Suceava, 14 februarie.

Referitor la testele disputate până acum, FC Bacău nu a anunțat absolut nimic despre amicalul cu FC Bacău 2, ci doar că a avut loc!

A fost mai puțin zgârcită cu oferirea de informații la jocul următor, cu Știința Miroslava, pe care l-a câștigat cu 5-1, anunțând, surprinzător poate, marcatorii! Au înscris Codrin Oasenegre (minutele 8 și 17), Andrei Pavel (minutele 51 și 61) și Luca Agapi (minutul 59).

Apoi, în disputa cu ACS USV Iași, disputată miercuri, 28 ianuarie, a urmat o nouă victorie clară, 3-0, succes adus prin reușitele lui Codrin Oasenegre (minutele 2 și 37) și Patrick Petre (minutul 20).

Foto: FC Bacău

Răzvan STÎNGĂ 28 Jan. 2026, 18:43 Liga 2
Pe aceeași temă