Pus la zid de către suporterii Ceahlăul pentru faptul că nu susține echipa de fotbal, primarul municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță, a venit cu lămuriri privind finanțarea clubului nemțean aflat în prag de desființare.
Edilul a ieșit cu o intervenție publică în care a ținut să explice motivele pentru care municiplitatea nu susține financiar clubul cu milioane de euro, așa cum se întâmplă în alte orașe ale țării.
Edilul Adrian Niță a explicat că a solicitat lămuriri de la Curtea de Conturi, iar răspunsul a fost că municipalitatea nu poate finanța decât un club de drept public.
”Am văzut că în ultimele zile soarta echipei de fotbal ține agenda publică și aș vrea să lămurim câteva lucruri. Niciodată nu s-a pus problema ca Primăria să nu ajute această echipă. Singura condiție a fost ca acest ajutor să vină în condițiile legale. Tocmai de aceea, încă din luna a cincea a anului trecut am transmis către Curtea de Conturi a României o adresă la sediul central din București, o adresă prin care am solicitat niște clarificări menite să ne ajute a înțelege care ar fi cadrul legal potrivit pentru a putea acorda acest ajutor. Acesta este răspunsul primit de la Curtea de Conturi, în data de 19 iunie, care spune după cum urmează: Raportat la prevederile legale mai sus citate, rezultă că alocarea directă de sume din bugetul local se poate face doar către un club sportiv de drept public, înființat de autoritatea locală, în subordinea acesteia. Ceea ce nu este cazul în speța prezentată în adresa dumneavoastră. Tot aici ne menționează faptul că putem sprijini cluburile prin condițiile Legii 350 din 2005, lucru care s-a întâmplat în fiecare an. Mai mult decât atât, avem o prevedere legală conformă unei directive a Uniunii Europene, a cărei punere în practică este urmărită de către cei de la Oficiul Concurenței, care spune destul de clar că finanțarea totală pe care o poate primi un club sportiv profesionist de la autoritățile publice nu poate depăși plafonul de 300.000 de euro pentru anul fiscal curent și cei doi ani anteriori. Adică pe ultimii trei ani suma totală încasată de la toate entitățile publice nu poate depăși 300.000 de euro”, a declarat Adrian Niță.
Primarul pietrean a venit cu mai multe date privind sumele de bani pe care municipalitatea le-a investit în modernizarea arenei. Totodată, a precizat că echipa a beneficiat de costuri reduse cu 75 la sută la stadion și a amintit de faptul că anul trecut a cumpărat 12 abonamente pe care le-a oferit unor copii.
”Să discutăm puțin despre susținerea sportului în Piatra Neamț în general și a echipei de fotbal. După cum bine știți, niciodată nu m-am pozat la tribuna oficială a stadionului, nu m-ați văzut niciodată acolo. Eu știu că atunci când iubești un club de fotbal, principala condiție ca și suporter este să cumperi abonamewnt. Iar eu anul trecut au am cumpărat 12 abonamente, pe care le-am donat unor copii care voiau să meargă la meciuri și am considerat că din punctul de vedere al persoanei Adrian Niță mi-am făcut datoria față de acest club.
Dacă e să vorbim din punct de vedere administrativ, pot să vă spun că există o hotărâre a Consiliului Local în vigoare care ajută clubul și pune la dispoziția acestuia toată baza materială de acolo, la niște prețuri foarte mici. Hotelul, vestiare, terenul de joc, sauna, nocturnă, tarifele votate în CL sunt cu o reducere de 75 la sută pentru toate cluburile din Piatra Neamț, nu doar pentru cel de fotbal”, a continuat Adrian Niță.

Șeful municipalității a detaliat și sumele investite în stadion în ultimii 20 de ani!
”Din 2005, când Primăria a apelat la acel împrumut de 150 de milioane de lei, care a fost urmat de altul de 72 milioane lei și am plătit dobânzi de 235 de milioane, bani care au intrat în diverse investiții, intre care și stadionul, 22,5 de milioane din banii împrumutați au fost alocați strict pentru lucrările de la stadion. În afară de acești bani, de la bugetul local încă 10,5 milioane de lei au fost alocați, deci un total de 33 de milioane pentru reparații capitale, pistă, modernizare stadion, extindere tribuna a doua, acces stadion, automatizare, amenajare spații presă, nocturnă și altele.
Dacă e să facem un calcul, putem foarte simplu să constatăm că aproape 90 de milioane de lei s-au cheltuit din 2005 până acum, din care 45 de milioane au reprezentat din împrumut, 23 de milioane fiind dobânzi și comisioane. Dacă cineva consideră că nu ajutăm suficient, poate fi un punct de vedere pe care îl înțeleg”, a spus Adrian Niță.
Ca o concluzie, primarul Adrian Niță a precizat că municipalitatea susține sportul, dar, deocamdată, legea nu îi permite să facă mai mult pentru echipa de fotbal. Și a dat exemplul primarului de la Cernavodă, care a fost reținut pentru faptul că a susținut echipa locală de fotbal.
”Susținem sportul și facem acest lucru la vedere, cu fapte concrete, construim terenuri de sport, le reabilităm pe celelalte, acordăm sprijin tuturor care prin Legea 350, singura care momentam ne permite să intervenim cu fonduri, depun proiecte la Primăria Piatra Neamț. Îmi pare rău că echipa a ajuns în situația aceasta, nu este treaba mea să judec care a fost managementul unui club privat și de ce s-a ajuns aici, dar deocamdată cadrul legal nu ne permite să facem mai mult. Eu sper ca situația clubului să se îmbunătățească, eventuale entități să sprijine clubul sub o formă legală, pentru a nu a ajunge în situațiile din trecut, când oamenii au avut de suferit prin condamnări. Sau cum s-a întâmplat la Cernavodă, unde primarul a fost condamnat la închisoare și i s-a imputat 10 milioane de lei tocmai pentru că a sprijinit cu bani de la Primărie clubul de fotbal din Cernavodă”, a conchis Adrian Niță.
Foto și video: Facebook Adrian Niță