În această iarnă, ACSM Reșița își va contura lotul final pentru sezonul 2025-2026 de Liga 2, la finalul căruia speră să promoveze în SuperLiga României. Clubul a comunicat, prin președintele Cristian Bobar, că vor veni câțiva fotbaliști sub comanda lui Flavius Stoican.
Altfel, a fost stabilită și pregătirea de iarnă, formația din Valea Domanului urmând să plece și ea din România, în Turcia, în Antalya, acolo unde merge și liderul Ligii 2, Corvinul Hunedoara.
ACSM Reșița este pe locul 6, de play-off, astfel că vacanța de iarnă este una destul de liniștită, iar anul 2026 va fi abordat cu încredere. Antrenorul Flavius Stoican a făcut analiza parcursului formației sale de până acum. Este mulțumit, per total, de unde i se află echipa, chiar dacă e de părere că în anumite meciuri putea fi obținut mai mult.
Acum a vorbit și președintele Cristian Bobar, el afirmând că vor veni puțini jucători, doar doi se pare, dar care să întărească lotul lui Flavius Stoican. Referitor la perioada de pregătire de iarnă, ACSM Reșița va merge și ea în afara țării.

Va face deplasarea în Turcia, în Antalya, iar plecarea va avea loc în primele zile din luna februarie, la data de 3 mai exact. Se va face o pregătire foarte importantă, Flavius Stoican dorind ca echipa să fie cât mai puternică în lupta pentru play-off, după care pentru promovarea în Liga 2.
”Pregătim cantonamentul de iarnă, vom merge în Antalya pe 3 februarie. Și vrem să facem două transferuri. Vrem să aducem jucători buni, care să aducă un plus.
Avem o echipă bine conturată. Băieții sunt profesioniști și sunt cuminți. Nu avem probleme cu ei. Și sper să ne atingem obiectivul inițial, play-off-ul. Avem o echipă bună, de asta suntem mereu în prima parte a clasamentului”, a spus Cristian Bobar pentru GSP.

Au fost jucători de la ACSM Reșița care s-au remarcat până acum, iar Bobar crede că pot face față, o parte dintre ei, în SuperLiga României. Conducătorul a numit trei dintre aceștia, pe Marius Cioiu, Alexandru Negru și Robert Jerdea.
”(N.r. – Dintre jucătorii actuali din lot, pe cine ați propune în Superligă?) Avem câțiva. Sunt Cioiu, Negru, Jerdea. Sunt jucători tineri și foarte buni. Și cu caractere frumoase. Vin echipe din prima ligă și se uită și la noi. Urmăresc jucătorii, mai vorbesc cu cei din conducere despre ei. Vin și scouteri”, a mai spus conducătorul formației din Reșița.
Foto: ACSM Reșița