FC Bihor Oradea a anunțat prima plecare din lotul de jucători! După ultima rundă a Ligii 2 din 2025, formația pregătită de Erik Lincar, care la nivelul conducerii s-a despărțit de Claudiu Keșeru, a transmis că nu va mai miza în a doua parte a stagiunii pe Asadbek Beglarkhanov, mijlocaș în vârstă de 21 de ani.
Din Tașkent, din Uzbekistan, fotbalistul născut la 1 aprilie 2004 a prins doar un meci în această ediție de campionat.
În vară, FC Bihor a semnat și cu Asadbek Beglarkhanov, un uzbec care a fost în probe în iarna trecută la Oradea, dar care se alătura după șase luni echipei. Beglarkhanov are 21 de ani, este mijlocaș central, ultima dată a evoluat pentru echipa U21 a clubului Lokomotiv Tashkent, din țara sa natală, iar cu FC Bihor a semnat un contract atipic, pe un an și jumătate, adică valabil până la jumătatea sezonului 2026/2027!
Asadbek se anunţa un tânăr de perspectivă şi venea de la Lokomotiv Tașkent, unde a evoluat la formaţia de U21. Înainte a mai jucat pentru Pakhtakor Tashkent, la U18, iar mai apoi la U21.
Asadbek Beglarkhanov a fost şi internaţional U20, disputând în echipamentul reprezentativei ţării sale patru jocuri în decursul anului 2022.
Însă, nu a atins nivelul cerut de Erik Lincar, motiv pentru care părțile au rupt acordul înainte de termen. În acestă stagiune de Liga 2, mijlocașul a jucat doar un minut, în etapa a 8-a, contra celor de la CS Gloria Bistrița, în deplasare, când FC Bihor s-a impus cu 3-1. Întâlnirea a avut loc la 27 septembrie.
”MULȚUMIM! FC Bihor îi mulțumește lui Asadbek Beglarkhanov pentru tot ce a făcut pentru echipă în 2025!
Mijlocaș central, 21 de ani, din Tashkent, s-a alăturat echipei în iulie și a fost alături de noi pe tot parcursul sezonului. Mulțumim pentru dedicare și îi urăm mult succes în continuare!”, a transmis FC Bihor Oradea.

Altfel, după cum a mai declarat în ultimul timp, Lincar a transmis din nou mesaj conducerii pe un subiect, la finalul ultimei runde din 2025, anume că așteaptă întăriri în această iarnă, poate cu gânduri importante în rundele rămase de disputat în întrecerea regulară, să ducă FC Bihor în faza play-off-ului.
Cu siguranță, vom urma și alte plecări din lotul orădenilor.
”O să avem o vacanţă, îmi doresc să ne întărim şi la anul, în 2026, să fim mai buni decât în 2025, să avem un lot mult mai solid, cu variante mult mai multe şi să tratăm cu maximă energie şi putere, mai ales ultimele patru etape din acest sezon regular”, a mai declarat Erik Lincar.

Erik Lincar vrea ca oamenii din conducere să îl asculte. A transmis un mesaj care speră să aibă ecou asupra lor, cerând ca, dacă se dorește mai mult, calificarea în play-off-ul Ligii 2, să vină jucători care pot crește valoarea lotului.
Rămâne de văzut cum va reacționa conducerea, dacă îi va aduce lui Lincar, în pauza competițională din iarnă, fotbaliști care să aducă un plus, care să crească nivelul FC Bihor Oradea.
Foto: FC Bihor Oradea