Nici la Liga 2 nu mai printre echipă, dar Dragoș Militaru e convins că poate face față în prima ligă! ”Obiectivul meu, să demonstrez acolo”

Andrei PASCU 02 Dec. 2025, 16:21 Diverse

Dragoș Militaru, antrenorul care a impresionat în Liga 2 la Unirea Dej, este pregătit să se întoarcă în activitate, dar se face aproape un an de când așteaptă o ofertă tentantă, care să îl convingă să semneze.

Se pare că ”principalul”, în vârstă de 35 de ani, este gata să accepte o propunere din SuperLiga României, după cum a declarat într-un interviu acordat recent.

Antrenorul Dragoș Militaru, de aproape un an pe bară

Dragoș Militaru era pregătit să se întoarcă încă din vară în antrenorat, în poziția de ”principal”! El a obținut și Licența Pro, dar era dispus, în același timp, să preia chiar și o formație din Liga 2, după cum afirma la acea vreme.

Ultima dată, Militaru a fost ”secund” în prima ligă din Danemarca, la Vejle, acord care s-a încheiat în februarie acest an!

În septembrie anul trecut, Dragoș Militaru a fost cooptat în stafful tehnic al lui Mihai Teja, ca antrenor secund, iar cei doi au preluat echipa daneză Vejle Boldklub. Vejle era ultima clasată, pe locul 12, în prima ligă din Danemarca, cu niciun punct acumulat în nouă etape. Cuplul românilor nu au avut prea multe realizări, cu doar o victorie, trei remize și patru înfrângeri în cele opt partide pe care le-au petrecut în țara nordică.

A ieșit în evidență în experiența de la Unirea Dej

Anterior, Dragoș Militaru a condus, în ultimii trei ani, echipe din liga secundă din României. A promovat din Liga 3 cu Unirea Dej în vara anului 2021, după ce o preluase în ianuarie 2020, iar după două sezoane în care a avut rezultate apreciate cu echipa, o menținere în Liga 2 fără emoții în primul sezon și o participare în play-off în al doilea, a dorit mai mult și a plecat la Chindia, în iunie 2023.

La Târgoviște, Militaru nu a rezistat deloc mult, după doar trei meciuri oficiale, două în campionat, în care echipa nu pierduse, fiind demis. A stat o perioadă pe tușă, iar din noiembrie 2023 a revenit la Unirea Dej în încercarea de a scoate echipa pe care o promovase în Liga 2 din situația delicată în care se afla.

A fost aproape de o minune, însă retrogradarea în Liga 3 s-a înfăptuit în ultima etapă, iar Militaru nu a mai dorit să continue cu echipa.

În septembrie 2024 el a devenit antrenor secund în stafful tehnic al lui Mihai Teja, în prima ligă din Danemarca, chiar dacă la ultima clasată. La începutul anului 2024, Militaru și-a petrecut șase luni la Vejle Boldklub, ca parte a Licenței Pro.

Dragoș Militaru: ”Obiectivul, să demonstrez în prima divizie”

Militaru a obținut licența în vară și este pregătit să revină în fenomen oricând. Într-un interviu acordat recent, a recunoscut că își dorește să facă trecerea în SuperLiga României deja, ca antrenor principal.

(N.r. – Reporter: În ciuda vârstei, ai acumulat experiență semnificativă ca antrenor principal, ca antrenor secund, atât în ​​țară, cât și în străinătate. Unde crezi că te vor duce următorii ani? În ce rol vrei să continui să te dezvolți și ce țări sau ligi te atrag cel mai mult? Sau te vezi revenind în România pe termen lung?) ”Desigur, în următoarea perioadă mă văd lucrând ca antrenor principal, deoarece consider că am trecut prin toate etapele în ultimii nouă-zece ani.

Experiența acumulată mă va ajuta să mă adaptez oricărui mediu, astfel încât să pot aduce valoare adăugată locului unde voi ajunge. Mi-ar plăcea să continui într-un campionat în care, pe de o parte, pot aduce valoare, iar pe de altă parte aș continua să mă dezvolt ca persoană și ca antrenor.

Fiind posesorul licenței Pro după 10 ani de muncă, obiectivul de acum este să demonstrez în Liga 1 (n.r. – din România) ca antrenor principal că pot, împreună cu echipa, să fiu cel mai bun prin modul meu de a vedea lucrurile.

Mi-a plăcut întotdeauna să fiu autentic și diferit”, a spus Dragoș Militaru, într-un interviu acordat pentru Coach Inside.

Andrei PASCU 02 Dec. 2025, 16:21 Diverse
Pe aceeași temă