Runda a 15-a a Ligii 2 i-a adus echipei lui Florin Bratu cel mai drastic eșec din acest sezon. Nou-promovata CS Dinamo a pierdut la scorul de 0-5 întâlnirea de la Oradea cu FC Bihor, produsă sâmbătă, așa cum și pentru gazde a adus cel mai clar succes din această ediție a Ligii 2.
După joc, Florin Bratu a spus că diferența de obiective dintre cele două cluburi și cea de experiență dintre jucători a adus acest rezultat, însă antrenorul crede că și elevii săi ar fi putut marca o dată sau de două ori.
Albert Stahl (13) și Andreas Chirițoiu (37) l-au învins pe Liviu Corjenco în prima repriză a partidei de la Oradea, iar în cea de-a doua au înscris Andreas Chirițoiu (50), Ioan Hora (83) și Angelo Cocian (89). CS Dinamo a primit, astfel, pentru prima dată în acest sezon mai mult de trei goluri și a suferit cel mai drastic eșec, FC Bihor depășind acum rezultatul pe care îl reușise Ceahlăul în fața bucureștenilor, 3-0 la Piatra Neamț în runda a patra.
Florin Bratu a rămas cu regretul că echipa sa nu a reușit să înscrie măcar o dată în urma ocaziilor mari de gol pe care le-a avut prin Cătălin Cocoș și Vadym Kyrychenko.
”Am întâlnit un adversar bun, așa cum ne așteptam, un adversar cu obiective diferite față de noi. Adică FC Bihor vizează promovarea, iar noi suntem pentru prima dată în Liga 2 și avem, în primul an, menținerea în acest eșalon. FC Bihor, clar, a meritat victoria, este o echipă cu experiență, cu jucători trecuți pe la toate nivelurile, iar lucrul acesta a făcut diferența. Prin comparație cu ceea ce oferă CS Dinamo în momentul de față, sigur cea mai tânără echipă din Liga 2. Aceasta este politica clubului și a mea, de a promova jucători din academie. Chiar dacă, câteodată, rezultatele lipsesc, vrem să formăm și să promovăm jucători. Avem și câțiva cu experiență.
Astăzi lucrurile nu au funcționat bine pentru noi. Am avut și câteva situații, vreo trei, de unul la unul cu portarul, Cocoș, o dată, și de două ori Vadym Kyrychenko, la 3-0 dacă nu mă înșel, dar nu am reușit să înscriem. Cred că asta e amărăciunea mea cea mare, pentru că puteam să înscriem măcar un gol, două, din situațiile pe care le-am avut, și să limităm scorul”, a declarat Florin Bratu la conferința de presă.
Florin Bratu are răbdare cu tinerii săi jucători și spune că abia din sezonul următor poate remarca un progres la ei.
”Nu poți să progresezi de la o săptămâna la alta cu jucători de 16 ani. E clar că, antrenament după antrenament, meci după meci, mă aștept ca de la anul, parte din ei, care vor juca, câți mai mulți, să aibă un progres. Am o oarecare experiență, antrenez de 11 ani, și îmi doresc să am și rezultate, dar e foarte greu să le îmbini pe amândouă”, a spus antrenorul echipei CS Dinamo, care a fost întrebat și dacă nu e tentat de o altă experiență: ”Am avut ceva discuții chiar lunile astea, săptămânile acestea. La loturile naționale eu am antrenat de două ori, la U18, U21. Eu sunt antrenor care are pasiune și îmi doresc să antrenez zi de zi, iar astfel doar la echipă de club poți!”
După 15 etape, CS Dinamo are 12 puncte acumulate și este pe locul 18 în clasamentul Ligii 2. Echipa este calificată în premieră și în faza grupelor Cupei României, unde a debutat cu un eșec în fața ”surorii” SC Dinamo (scor 1-3).
În 2025, echipa antrenată de Florin Bratu mai are trei meciuri de disputat. Marți, de la ora 17:00, joacă la Buftea contra Concordia Chiajna, în etapa a 2-a din grupele Cupei României, iar în Liga 2 are jocuri cu AFC ASA Târgu Mureș (locul 2), sâmbătă, de la ora 11:00, la Buftea, și cu Chindia Târgoviște (locul 9), în deplasare.
”Este cel mai drastic scor de până acum pentru noi până acum, în cele 15 etape, dar sunt sigur că vom învăța din asta. Trebuie să ne revenim repede, pentru că marți jucăm în Cupă, cu Chiajna, iar sâmbătă întâlnim acasă Târgu Mureș”, a mai spus Florin Bratu după meciul de la Oradea.
Foto: FC Bihor Oradea