CSC Dumbrăvița are infirmeria plină înainte de meciul cu CS Gloria Bistrița. Florin Fabian: ”Cei care vor mai organizați din punct de vedere tactic vor obține cele trei puncte”

Anda DELIU 27 Nov. 2025, 16:43 Liga 2
CSC Dumbrăvița are infirmeria plină înainte de meciul cu CS Gloria Bistrița. Florin Fabian: ”Cei care vor mai organizați din punct de vedere tactic vor obține cele trei puncte”

CSC Dumbrăvița primește vizita nou-promovatei CS Gloria Bistrița în runda 15 din Liga 2.

Nu este un moment foarte bun pentru formația bănățeană, deoarece lista accidentaților se tot îngroașă cu câte un nume nou de la săptămână la săptămână, fără să revină cineva. Însă nici bistrițenii nu stau mai bine, regăsindu-se ”sub presiune” și într-un ”parcurs mult, mult sub așteptări”, după cum au afirmat înaintea acestui meci antrenorul Nicolae Grigore și atacantul Valentin Alexandru.

Și virozele aduc indisponibilități la Dumbrăvița. Are lotul tot mai șubred în acest final de an

Până acum, Florin Fabian i-a pierdut, accidentați sportiv, pe Sofran, Olariu, Cristea și Olaru. Dar săptămâna aceasta, Pădurariu a făcut o viroză puternică și nu s-a putut antrena, ceea ce reduce șansele ca el să fie utilizat la meciul de sâmbătă, contra Bistrița.

Antrenorul Florin Fabian a vorbit despre acest aspect, dar și despre importanța atitudinii echipei pentru acest joc foarte important în ecuația menținerii în Liga 2.

”Nu ne-a căzut bine înfrângerea de la Bacău, dar eu cred că băieții au înțeles că e nevoie de o atitudine pozitivă pentru a obține rezultate și pentru a avea continuitate. Pentru că doar așa, prin această atitudine pozitivă și prin forța grupului, putem să obținem ceea ce ne propunem. Antrenamentele se desfășoară în condiții normale. Din păcate, la lista accidentaților se mai adaugă și Cristi Pădurariu, doborât de viroză, așa că ne așteaptă un meci foarte dificil. Toate meciurile sunt dificile, de altfel. Dar, cum am mai spus, noi, când am obținut rezultate pozitive, acestea au venit doar pe o atitudine foarte corectă vizavi de efortul pe care trebuie să-l depunem, față de fotbal în general și față de organizarea de joc, ceea ce cred că și sâmbătă va face diferența. Cei care își vor dori mai mult cele trei puncte și vor fi mai organizați din punct de vedere tactic le vor obține!”, a spus antrenorul Dumbrăviței.

  • Dacă timișenii vin după un 0-1 încasat în deplasare la FC Bacău, bistrițenii vin după un rușinos 0-1 suferit acasă împotriva ”lanternei roșii” CSM Olimpia Satu Mare.

Florin Fabian, înaintea meciului cu CS Gloria Bistrița: ”Vom face tot ce ține de noi să ne adjudecăm cele trei puncte”

În contextul celor cinci absențe, Florin Fabian a vorbit și despre lotul echipei CS Gloria, despre care a punctat că are jucători buni.

Până acum, din trei întâlniri cu nou-promovate în Liga 2, CSC Dumbrăvița le-a învins pe CS Dinamo (2-1) și CSM Olimpia Satu Mare (4-1), dar a cedat cu FC Bacău (0-1).

”Din punct de vedere individual, lotul Bistriței mi se pare unul bun. Faptul că sunt atât de jos în clasament, nu ne privește pe noi. Dar cunosc bine condițiile de la Bistrița, cunosc și lotul lor și e clar că e o echipă care va veni să câștige și să încerce să urce în clasament. Pe noi ne interesează doar echipa noastră și vom face tot ce ține de noi să ne adjudecăm cele trei puncte”, a punctat Fabian.

Dumbrăvița nu a câștigat acasă în acest sezon, Bistrița are doar două puncte obținute în șapte deplasări!

Un aspect important va fi și starea terenului, căci zilele acestea vor fi ploi în zona Timișoarei.

Meciul dintre CSC Dumbrăvița și CS Gloria Bistrița are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul ”Ștefan Dobay” din Dumbrăvița. Timișenii ocupă locul 18, cu 12 puncte, iar bistrițenii se află pe poziția a 19-a, cu 10 puncte.

Echipa antrenată de Florin Fabian nu are nicio victorie înregistrată pe teren propriu în acest sezon, ci doar trei remize în șase partide și un golaveraj negativ, 6-10. În schimb, formația condusă de Nicolae Grigore stă și mai prost în deplasare, cu doar două puncte obținute în șapte jocuri și un golaveraj și mai rău, 3-14.

Foto: Erik Geiger și Jozsi LeczkiMediafax Foto

Anda DELIU 27 Nov. 2025, 16:43 Liga 2
Pe aceeași temă