Sepsi OSK a pătruns în rândul celor mai bune șase echipe din Liga 2 după etapa a 12-a, când a reușit o victorie importantă. A trecut, scor 2-1, de FC Voluntari, o formație pe care o are adversară directă în lupta pentru play-off, după care, poate, și în grupa pentru promovarea în SuperLiga României.
În runda a 13-a, formația din Sfântu Gheorghe a trecut, pe teren propriu, scor 3-2, de CSM Slatina și rămâne în top, chiar pe locul 4, la egalitate cu locul 2, FC Bihor Oradea!
Retrogradată în vară din SuperLiga României, Sepsi OSK avea patru victorii la rând în Liga 2 într-un punct, dar lucrurile nu mergeau chiar atât de bine pe cât și-ar dori conducerea și chiar stafful tehnic.
Conducerea și stafful tehnic au declarat că pretențiile sunt mari și din perspectiva efortului financiar pe care conducerea îl face. Oamenii cu factor de decizie în club au declarat că, din informațiile pe care le au, Sepsi OSK este formația din Liga 2 cu cel mai mare buget. Suma totală care va fi investită până la finalul acestui sezon este la nivelul formațiilor din SuperLiga României!

Nacho Heras a fost decisiv și cu oltenii, iar în acest moment este cel mai bun marcator al celor de la Sepsi OSK. Însă, este doar pe locul 10 în ierarhia golgheterilor din divizia secundă, cu șase reușite, la egalitate cu locurile 8 și 9, pe care se situează Claudiu Dragu (CS Tunari) și Alexandru Saim Tudor (Metalul Buzău).
Spaniolul a declarat că simte că jocul formației sale a început să se lege până la urmă, fiind convins că Sepsi OSK va continua să aibă rezultate pozitive în serie. Altfel, acum, clubul din Sfântu Gheorghe are cinci meciuri fără înfrângere în campionat, cu patru victorii și o remiză.
”Încă de la început, echipa a avut încredere în mine și am fost primit foarte bine. Ni s-a oferit tot ce s-a putut pentru a ne pregăti cât mai bine pentru fiecare meci. Și am observat că toată lumea m-a susținut și m-a ajutat încă din primul minut. Îmi place să fiu aici, mă bucur de joc – și cred că se vede pe teren
Este clar că avem o echipă foarte bună, dar ne-a luat ceva timp să ne unim forțele.
Simt că am devenit o echipă adevărată acum, ne perfecționăm în fiecare săptămână, dar trebuie să dăm tot ce avem în fiecare sesiune de antrenament. Știm de ce suntem capabili și vrem să ajungem din nou în vârf”, a spus cel mai bun marcator al celor de la Sepsi OSK, citat de Szekely Sport.

Foto: Sepsi OSK