CSM Olimpia Satu Mare are în fața sa încă o încercare în acest sezon de Liga 2, în care este o nou-promovată, să obțină un prim rezultat pozitiv pe teren propriu.
Dintre cele 22 de competitoare este singura care nu a obținut nici măcar un rezultat de egalitate în cele cinci jocuri disputate până acum acasă. Ba, mai rău, a primit de fiecare dată câte patru goluri.
Poate și în acest context, până și jocul cu FC Bacău, tot o nou-promovată în campionat și nu foarte departe de ea în clasament, este văzut drept un ”test dificil” de către sătmăreni.
CSM Olimpia continuă în același ritm, dezastruos, și după îndepărtarea lui Bogdan Lobonț și readucerea pe bancă a lui Alexandru Botoș, demis după primele patru etape.
Cu ”secundul” în rol de ”principal” revenit, echipa a încasat un 1-4 acasă de la Steaua și a pierdut cu 0-1 la Ceahlăul, formație cu un punct în precedentele șase jocuri, s-a înfipt bine pe ultima poziție în clasamentul Ligii 2, dar speră să obțină ceva din jocul de acasă cu FC Bacău. Apropo de moldoveni, aceștia vin după o gafă monumentală comisă runda trecută și care, din câte se pare, au reușit să rezolve din încheietura arbitrului această situație despre care vom detalia într-un articol separat.
Meciul programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul ”Olimpia – Daniel Prodan”, contează pentru runda a 13-a a Ligii 2, iar gazdele speră să spargă gheața pe teren propriu în acest sezon, la a șasea încercare.
În cele 12 etape de până acum, CSM Olimpia are o victorie (1-0 la Metalul Buzău), o remiză (1-1 la CSC Șelimbăr) și zece eșeuri. Are 10 goluri marcate, nu cele mai puține din campionat, 32 primite, cele mai multe, ocupă ultimul lor, 22, la trei puncte în spatele celor de la CS Tunari, însă, cu toate acestea, Alexandru Botoș spune că echipa sa nu merită să fie ”lanternă roșie”! Rezultatele vorbesc, dar poate aceasta este strategia antrenorului, pentru a nega adevărul ca să ridice motalul jucătorilor săi!
Acasă, CSM Olimpia scrie istorie în fotbalul românesc. O istorie nemaiîntâlnită, rușinoasă! În cele cinci meciuri susținute în fața propriilor spectatori nu numai că a pierdut, situație care s-a mai repetat, dar a încasat de fiecare dată câte patru goluri!
Despre următorul adversar, FC Bacău, se poate spune că este de calibrul celui mai slab întâlnit acasă, CSC Dumbrăvița, în fața căreia a cedat cu scorul de 1-4. Băcăuanii, ca și timișenii, se luptă pentru menținerea în Liga 2.
”Le-am spus și băieților în vestiar că echipa nu merită să fie pe ultimul loc. Deocamdată însă, nu avem încă suficient curaj să ne arătăm adevărata valoare. Din acest motiv suferim acum în Liga 2, dar eu cred și sper că vor veni și momente mai bune”, a declarat Botoș, citat de clubul său.
Ultima la general, dar și la capitolul rezultate obținute pe teren propriu, CSM Olimpia întâlnește FC Bacău în runda 13, echipă care în cele șase deplasări de până acum a obținut 4 puncte și ocupă locul 17 în clasamentul meiurilor disputate ”afară”. Tot patru puncte acumulate au și CSM Slatina, din cinci meciuri, CS Dinamo, din șase meciuri, și… CSM Olimpia, din… șapte meciuri.
Pentru acest joc, sătmărenii nu se pot baza pe Mircea Donca, Alexandru Sabău, Davide Popșa și Bence Pinter, accidentați în continuare, dar îl va avea la dispoziție pe Amine Ghazoini, revenit după o etapă de suspendare.
În clasamentul general, înainte de debutul etapei 13, CSM Olimpia Satu Mare ocupă locul 22, ultimul, cu 4 puncte și 10-32 golaveraj, iar FC Bacău se află, momentan, pe locul 17, cu 10 puncte și 11-19 golaveraj. Moldovenilor nu li s-a scăzut punctul obținut runda trecută cu CSC Șelimbăr, în urma gafei incredibile comisă, dar rămâne de urmărit cum va evolua cazul!
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto