Suporterii Stelei vor amânarea meciului pe care echipa lui Daniel Oprița îl are programat sâmbătă, la Câmpulung Muscel, în etapa a 13-a a Ligii 2.
Într-un comunicat adresat inclusiv Federației Române de Fotbal și clubului Steaua, Asociația Steliștilor 1947 (AS47) este de părere că toți cei care au legătură cu clubul din Ghencea trebuie să fie prezenți la înmormântarea lui Emerich Jenei.
Decesul lui Emerich Jenei, produs miercuri dimineață, 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, a îndoliat clubul Steaua, dar și fotbalul românesc.
Fostul fotbalist și antrenor la Steaua, ”principalul” cu care echipa a reușit în 1986 câștigarea Cupei Campionilor Europeni, cât și fost selecționer al României în două rânduri, va fi înmormântat sâmbătă, 8 noiembrie, ora 14:00, la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea.
Tot, sâmbătă, de la ora 11:00, Steaua are meci la Câmpulung Muscel, cu AFC Câmpulung Muscel, în etapa a 13-a a Ligii 2, iar suporterii săi sunt de părere că toți cei de la Steaua, jucători, staff, oameni din club, suporteri, trebuie să fie prezenți la înmormântarea singurului antrenor care a câștigat cu o echipă din România cel mai important trofeu a unei competiții intercluburi din Europa.
”Federația Română de Fotbal, Steaua București:
Amânați meciul cu Câmpulung!
Steaua trebuie să trimită oamenii la înmormântarea singurului antrenor român care a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Acolo este locul natural al Clubului Steaua București.
Acolo este locul jucătorilor.
Acolo este locul staff-ului.
Acolo este locul oamenilor din club.
Acolo este locul nostru, al tuturor celor care recunoaștem valoarea reală, aceea care nu trece, care nu se negociază.
Pentru că asta este mai mare decât orice meci.
Mai mare decât calendarul ligii.
Mai mare decât 3 puncte.
Mai mare decât orice miză sportivă imediată.
Este o datorie morală și o responsabilitate identitară.
Singurul antrenor român care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, cel mai greu trofeu pe care fotbalul românesc l-a atins vreodată.
Ceva ce nimeni altcineva nu a mai făcut și, realist vorbind, este posibil să nu mai fie repetat niciodată.
Și dincolo de trofeu, a fost unul dintre foarte puținii oameni care au păstrat decența în spațiul public, în toate etapele vieții lui.
Asta contează.
Și asta trebuie onorat.
Steaua îi datorează prezență!
Steaua îi datorează respect!
Steaua îi datorează memorie!
Amânați meciul cu Câmpulung și mergeți acolo.
Istoria clubului are nevoie ca Steaua să fie la locul corect, în ziua aceea”, sună comunicatul AS47.
Până la o decizie oficială în ceea ce privește meciul Stelei, clubul a postat mesaje ale foștilor elevi ai lui Emerich Jenei, Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu, despre moartea acestuia și a comunicat data înmormântării fostului antrenor.
”Emerich Jenei va fi înmormântat sâmbătă, 8 noiembrie, ora 14:00, la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea. Moartea marelui antrenor român a lăsat un gol imens în familia Stelei, dar nu numai.
Tehnicianul echipei legendare din 1986, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, este evocat acum de toți foștii săi elevi. ”Nea Imi nu m-a învățat doar fotbal. M-a învățat să cresc. Să am răbdare. Să fiu Om înainte de a fi jucător! Vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați dăruit. Pentru încredere. Pentru curaj. Pentru liniște. Pentru zâmbet!”, a scris Gabi Balint.
Toți cei care doresc să cinstească memoria fostului mare antrenor pot aprinde o lumânare, începând cu ora 18:00, pe esplanada din fața Stadionului ”Steaua” (Zona tunurilor).
General de brigadă, Emerich Jenei va fi înmormântat cu onoruri militare. Ne vom aminti mereu de zâmbetul său cald, de vocea lui blândă și de exemplul unui om care a pus onoarea mai presus de victorie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Steaua.
Foto: Erik Geiger (Mediafax Foto) și Steaua București