Corvinul Hunedoara, amical cu o rivală din Liga 2 în pauza competițională. AFC Câmpulung Muscel întâlnește o formație din SuperLiga

Andrei PASCU 09 Oct. 2025, 12:57 Liga 2
Corvinul Hunedoara, amical cu o rivală din Liga 2 în pauza competițională. AFC Câmpulung Muscel întâlnește o formație din SuperLiga

Pauza competițională le dă prilejul echipelor din Liga 2 să mai pună la punct anumite minusuri remarcate de antrenori până acum, după nouă runde scurse din întrecerea regulară.

Printre cluburile din divizia secundă care vor disputa amicale se numără și Corvinul Hunedoara, CSC Șelimbăr sau AFC Câmpulung Muscel.

Amicalele programate de Corvinul Hunedoara, CSC Șelimbăr și AFC Câmpulung Muscel

Liderul Corvinul Hunedoara va întâlni chiar clubul din județul Sibiu, pe CSC Șelimbăr, formație care se situează pe antepenultimul loc în Liga 2, pe poziția a 20-a. Confruntarea va avea loc sâmbătă (11 octombrie), de la ora 11:30, pe stadionul din Sântămăria Orlea.

Sâmbătă vom disputa un meci amical în compania formației CSC Șelimbăr, profitând de pauza competițională.

Partida se va desfășura pe stadionul din Sântămăria Orlea, cu începere de la ora 11:30.

Hai, Corvinu’!”, a transmis Corvinul Hunedoara pe pagina de Facebook.

Clubul din Câmpulung Muscel întâlnește FK Csikszereda

De partea cealaltă, AFC Câmpulung Muscel, formație clasată pe ultimul loc în Liga 2 după nouă etape, pe poziția a 22-a, va întâlni un club care activează în SuperLiga României, pe FK Csikszereda, care a promovat din divizia secundă chiar în vara trecută.

Confruntarea a fost programată pentru vineri (10 octombrie), pe terenul echipei din prima divizie.

𝗔𝗺𝗶𝗰𝗮𝗹 𝗙𝗞 𝗖𝘀𝗶𝗸𝘀𝘇𝗲𝗿𝗲𝗱𝗮 – 𝗙𝗖 𝗠𝘂𝘀𝗰𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗖𝗮̂𝗺𝗽𝘂𝗹𝘂𝗻𝗴, 𝗹𝗮 𝗠𝗶𝗲𝗿𝗰𝘂𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗶𝘂𝗰

Profitând de pauza prilejuită de meciurile reprezentativelor României, FK Csikszereda și FC Muscelul Câmpulung se vor întâlni la sfârșitul săptămânii viitoare în cadrul unui meci amical. Confruntarea cu formația de Liga I este programată vineri, 10 octombrie 2025, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Testul este un bun prilej pentru antrenorii celor două echipe de a omogeniza relațiile de joc și de a vedea potențialul jucătorilor folosiți mai puțin în meciurile de campionat”, a comunicat AFC Câmpulung Muscel pe pagina de Facebook.

Printre formațiile din Liga 2 care vor mai disputa amicale în această pauză competițională se numără și Sepsi OSK sau Politehnica Iași.

Foto: AFC Câmpulung Muscel

Andrei PASCU 09 Oct. 2025, 12:57 Liga 2
Pe aceeași temă