:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2Fclaudiu-niculescu-csm-slatina-cs-dinamo-etapa-8-liga-2-1024x610.jpg)
Andrei Cristea a început așa cum își dorea aventura de la Concordia Chiajna, câștigând prima confruntare, 2-1 cu CS Afumați. A fost lăudat de președintele Cristian Tănase, dar și antrenorul a declarat că e mulțumit de cum a pregătit confruntarea, mai ales că a fost numit în urmă cu numai câteva zile.
Cristea știe că are multe de pus la punct, dar le-a mulțumit jucătorilor pentru faptul că au făcut ca startul experienței de la Concordia Chiajna să fie unul pozitiv, cu o victorie contra unei formații care pune mari probleme oricărei adversare.
După primele antrenamente cu jucătorii, Andrei Cristea a declarat că simte că are un lot valoros și unit, iar în pauza competițională, care va veni după etapa a 9-a din Liga 2, va încerca să pună lucrurile cât mai mult la punct, să încerce să imprime cât mai repede echipei imaginea pe care el o dorește.
Cristea pare că le-a dat, deja, jucătorilor încredere chiar dacă încep partidele pe banca de rezerve, pentru că a fost încântat de modul în care au intrat pe teren pe parcursul întâlnirii, așa cum a remarcat și Cristian Tănase.
Oricum, Concordia Chiajna este în preajma locului 6, de play-off, așa că nu este o presiune suplimentară pe stafful tehnic din acest punct de vedere.
”Mă bucur pentru acest debut, dar și pentru băieți. Am un grup cu jucători de calitate aici. Vor veni meciuri foarte grele, care vor trebui abordate la victorie. Am încercat să fim uniți, iar satisfacția cea mai mare e că am avut o reacție rapidă, jucătorii veniți de pe bancă au adus plus.
Chiar dacă am avut jucători accidentați, printre care Carp și Ghiocel, ne-am adaptat situației. Repet, sunt momente în care titularii în mod normal pot începe anumite meciuri pe bancă, să intre pe parcurs. Cred că asta a și contat mult, pentru că jucătorii care au intrat de pe bancă au avut o atitudine corespunzătoare.
Victoria e a jucătorilor, le mulțumesc că au făcut să debutez așa!”, a spus Andrei Cristea la Sport Total FM.
În ceea ce privește programul, pentru Concordia Chiajna urmează un duel poate și mai complicat, cu Politehnica Iași, o formație care vrea să revină în SuperLiga României. Va fi un meci special și pentru Andrei Cristea, care este atașat emoțional de clubul din Moldova.
La timpul prezent, Concordia Chiajna este pe locul 7 în Liga 2, cu 13 puncte, la un punct de locul 6, Poli Iași. La finalul rundei a 8-a, după ce se vor disputa toate partidele etapei, formația din Ilfov poate fi mai jos în clasament.
”E un început foarte bun, dar urmează un meci foarte complicat, cu Poli Iași. Apoi, va fi întreruperea de campionat și vom gestiona pauza așa cum îmi doresc, să pun în practică ideile pe care le am.
Nu am timp prea mult să analizez Poli Iași, așa cum nu am avut nici cu Afumați. Dar, am jucat la Poli Iași, știu detalii de acolo. Până sâmbătă avem timp să pregătim cât putem acest meci, pe care îmi doresc mult să îl câștig”, a mai spus Andrei Cristea.
Foto articol: Concordia Chiajna