Ilie Poenaru a explicat cum a anihilat tactica lui Daniel Oprița, iar Chindia a reușit să umilească Steaua fără să facă cel mai bun joc al său în acest sezon

Marius ANGHEL 24 Sep. 2025, 11:43 Liga 2

După o remiză rușinoasă cu AFC Câmpulung Muscel (scor 1-1), jucătorii lui Ilie Poenaru s-au motivat exemplar pentru derby-ul etapei a 7-a a Ligii 2, contra Stelei, și au reușit o victorie mare, după o evoluție entuziasmantă în prima repriză, în care au și decis soarta întâlnirii cu bucureștenii.

Cu scorul de 3-0 s-a impus Chindia pe teren propriu, marți seară, în fața a puțin peste 6.000 de spectatori, iar după joc antrenorul s-a declarat mulțumit, dar a și punctat unde ar fi vrut mai multe de la elevii săi.

Chindia a învins Steaua la scor de neprezentare, Ilie Poenaru nu a părut complet mulțumit: ”Important este că ne-am atins scopul”

Chindia a vrut penalty la o simulare a lui Plaza (9) și a irosit o mare ocazie de gol prin Pesic (19), singur cu portarul, dar mingea lobată din 16 metri a numerit bara. Golul plutea în aer și a venit în minutul 26, de pe fruntea lui Alexandru Albu, care a finalizat o centrare din lovitură liberă executată de Honciu.

Roșu (32) a avut și el un șut periculos la poartă, apoi Drăghici (35) a irosit prima situație importantă de gol a Stelei, pentru ca Stiven Plaza (35) să bage mingea în plasă parcă prin Frănculescu. Atacantul Chindiei a prins o ghiulea din 9-10 metri lateral dreapta, aproape de pe linia de fund, printre portar și prima bară, și a dublat avantajul de pe tabela unde înainte cu o zi, la antrenamentul oficial al gazdelor, scria ”CSA Steaua” și era pusă o siglă veche a clubului bucureștean, iar la meci tabela a arătat denumirea de ”Steaua” și sigla actuală.

Abia după al doilea gol, Steaua a ieșit mai curajos la joc și a irosit o a doua situație de a înscrie înainte de pauză, însă mingea trimisă de Popescu (42) din 6 metri, cu capul, nu a avut ținta bună.

Partea secundă a adus un gol marcat repede, din minutul 50, pe o fază de contraatac, în care servantul Chindiei, Pesic, l-a trimis lejer lui Daniel Florea și acesta l-a executat pe Frănculescu cu un șut la vinclu.

Imediat după aceea, Chipirliu (55) a fost în situație ideală a marca și a da speranțe pe final echipei sale, însă a fost blocat extraordinar de Isvoranu, iar publicul s-a bucurat de intervenția portarului ca la un gol. Mingea șutată de Lascu, în minutul 72, l-a mai pus o dată serios la treabă pe Isvoranu și meciul a curs apoi fără alte situații de a marca din partea ambelor echipe.

”E o victorie muncită, o victorie frumoasă, o victorie pe care cred că o merităm. A fost un joc important pentru noi, pentru că am jucat împotriva unei echipe bune, care are un joc elaborat, o echipă care are rezultate notabile în fiecare sezon. Faptul că noi am respectat planul tactic și modul cum ne-am pregătit în această săptămână și am pus în practică tot ceea ce am lucrat la antrenament se pare că ne-a ieșit, chiar dacă poate am fost mai pragmatici față de alte meciuri. Știți cum e, scopul scuză mijloacele! Important este că ne-am atins scopul și am luat cele trei puncte”, a spus, după joc, la flash-interviu, antrenorul Chindiei, Ilie Poenaru.

Ilie Poenaru a explicat cum i-a ”citit” tactica lui Daniel Oprița

Pus să explice tactica din spatele acestei victorii la scor în fața Stelei, Ilie Poenaru a început apoi să turuie despre cum a gândit jocul. Parcă asta ar fi așteptat antrenorul Chindiei, care a detaliat stilul de joc al trupei lui Daniel Oprița și modul cum a reușit să-l învingă la tactică pe oponentul său.

”Ei sunt o echipă care joacă un 3-5-2 și au doi fundași centrali în stânga, dreapta. Doi fundași centrali care provin din jucători de bandă și crează acea superioritate foarte mare. Adică fac amplitudine foarte mare și vor cumva să te lungească și de acolo ei exploatează spațiile libere, să te împingă către poartă și crează o densitate. Aduc un număr mare de jucători în preajma careului și în momentul în care vor să treacă peste două linii de presing ale noastre îți pot crea probleme. Și din această cauză am pregătit cumva ca din acel trei contra doi, pentru că noi jucăm cu doi atacanți, cumva să ne ducem să facem un doi contra doi, cu direcționare către margine și să blocăm fundașii lor centrali, să nu-i mai lăsăm să joace, fiindcă în momentul în care sunt puși sub presiune ei jucau cumva în spatele fundașului nostru lateral și se duceau unul contra unul, prin Chipirliu, Lascu sau Rubio, cu fundașii noștri centrali. A trebuit să facem lucrurile astea, să-i întâmpinăm, să fim agresivi, să le dăm direcție și să încercăm să blocăm cât putem de mult aceste mingii și această creare de superioritate a lor prin presingul și dublajele pe care l-am făcut și cred că, în mare parte, ne-a ieșit și a fost bine. Iar imediat, pe contrapresing, pe recuperarea mingiei, voiam să jucăm pe tranziția ofensivă, să jucăm rapid și să exploatăm zonele de unde ei ieșeau”, a spus Poenaru la microfonul DigiSport.

  • Chindia, contra Stelei: Isvoranu – Martac, Al. Albu, C. Dinu (cpt.), Tamași – Bg. Petre (Pena 70′), Iul. Roșu, Honciu (Al. Stan 70′), Pesic (Munoz 83′) – D. Florea (Hofman 61′), Plaza (Rob. Enache 61′). Rezerve neutilizate: Den. Tănase – Bilali, Dogănoiu, Popadiuc.

A umilit Steaua, dar Poenaru nu consideră că echipa sa a făcut cel mai bun joc din acest sezon

A fost prima victorie obținută de Chindia în fața Stelei de când cele două echipe sunt colege în Liga 2, acum pentru al treilea sezon consecutiv. În precedentele trei întâlniri, două la Târgoviște și una la București, fuseseră înregistrate doar remize.

Întrebat dacă acesta a fost cel mai bun meci al Chindiei în acest sezon, fiindcă jocul și rezultatul au dat această impresie, Poenaru a confirmat asta doar dintr-o anumită perspectivă. Antrenorul a punctat două aspecte unde ar fi vrut mai mult de la elevii săi, lucruri care n-au funcționat contra Stelei.

”Nu cred că e cel mai bun meci, chiar dacă rezultatul o spune. Dacă luăm în calcul și adversarul, atunci, da, se poate spune. Și dacă luăm în calcul că din punct de vedere defensiv în mare parte am fost mulțumit. Am fost o echipă scurtă, o echipă cu un bloc compact compact și funcțional și asta, da, mă mulțumește. Ceea ce mai voiam să facem era ca să alternăm momentele de contraatac, sau de atac rapid, cu o posesie, cu schimbări de direcție, ceea ce nu am făcut. Ne-a lipsit posesia, ne-a schimbat schimbarea de direcție, dar asta este. Sunt meciuri și meciuri. Și ce mă bucurăm mult este că nu mai ratăm atât de mult, că ne creăm la fiecare meci ocazii foarte mari și acum, practic, ce am avut am finalizat”, a mai declarat Ilie Poenaru la finalul partidei cu Steaua, fără a spus și care i s-a părut lui a fi cel mai bun joc al Chindiei din acest sezon.

Discursul lui Ilie Poenaru pe gazon, la finalul jocului Chindiei cu Steaua:

Urmează meciul cu Ceahlăul

Chindia a obținut a cincea victorie în șapte etape, dintre care una la ”masa verde”, iar cu 16 puncte acumulate în total și cu 16-5 golaveraj ocupă locul 4, fiind la egalitate cu AFC ASA Târgu Mureș (locul 3, 17-5 golaveraj).

Etapa următoare, a 8-a, Chindia joacă în deplasare la Piatra Neamț, cu Ceahlăul (locul 13, 10 puncte), duminică, de la ora 12:30.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 24 Sep. 2025, 11:43 Liga 2
Pe aceeași temă