CS Tunari continuă achizițiile. Ilfovenii s-au întărit în defensivă, cu un fundaș din Liga 3

Andrei PASCU 11 Sep. 2025, 13:39 Liga 2
CS Tunari continuă achizițiile. Ilfovenii s-au întărit în defensivă, cu un fundaș din Liga 3

Cu 5 puncte acumulate în primele cinci runde de Liga 2, CS Tunari simte că poate mai mult. Însă, a decis să facă mai multe mutări în pauza competițională, înainte de etapa a 6-a a campionatului.

Ilfovenii au făcut câteva mutări cu nume, iar joi (11 septembrie) au mai anunțat o venire, a lui Laurențiu Hagiu (22 de ani), care ultima dată a evoluat în Liga 3, la Dunărea Călărași.

CS Tunari continuă să aducă jucători. Ultima noutate, Laurențiu Hagiu

Hagiu este născut la 15 ianuarie 2003, la București, și evoluează pe poziția de apărător central. Este format de academia celor de la FC Voluntari pentru care a evoluat la toate categoriile de vârstă, fiind o prezență constantă atât la echipa secundă a clubului ilfovean care evolua în Liga 3, cât și la loturile de juniori ale reprezentativelor României.

Fiind unul dintre cei mai promițători fundași centrali ai generației sale, Hagiu a evoluat pentru naționalele U15, U16, U17 și U18 ale țării noastre (foto articol).

Laurențiu Hagiu a jucat până acum la FC Voluntari 2, SC Oțelul sau CSM Slatina. De la formația din Slatina a și ajuns la AFC Câmpulung Muscel apoi, în septembrie 2023, iar ulterior a jucat la Progresul Fundulea și la Dunărea Călărași.

Laurențiu Hagiu se pregătește deja cu formația din Liga 2

Pentru formația din Călărași a evoluat în ultimele luni, până să semneze, acum, cu CS Tunari. Fundașul a început deja pregătirile cu formația din Ilfov și, poate, va juca în runda a 6-a.

Arsenal (n.r. – CS Tunari) și-a luat fundaș central! Laurențiu Hagiu este noul jucător de la Tunari

În vârstă de 22 de ani, Hagiu a semnat cu Arsenal (n.r. CS Tunari) și s-a antrenat deja sub comanda lui Bebe Pătrașcu. Fundașul central a mai jucat în cariera sa la echipe precum Oțelul Galați, Voluntari, Slatina sau Dunărea Călărași.

Bine ai venit în familia noastră!”, a transmis CS Tunari.

CS Tunari, o formație activă la capitolul achiziții

În ultimele săptămâni, cu ilfovenii a mai semnat și Constantin Budescu (ex Gloria Buzău), iar de când a început campionatul i-au mai anunțat ca achiziții și pe Neluț Roșu (ex SC Oțelul Galați), Marco Dică (ex Concordia Chiajna), dar și pe Ricardo Grigore (ex Eldense – Spania)

De altfel, CS Tunari l-a împrumutat de la Rapid pe Raul Stanciu, mijlocaș achiziționat de giuleșteni din Italia, de la Lecce U18, și l-a cedat în Liga 2 pentru a avea mai multe șanse să joace.

Foto principal: CS Tunari

 

Andrei PASCU 11 Sep. 2025, 13:39 Liga 2
Pe aceeași temă