Liderul Ligii 2 în clasamentul la zi, AFC ASA Târgu Mureș, și-a măsurat forțele cu Universitatea Cluj, locul 8 în prima ligă după opt etape, într-un amical programat în această pauză în care sunt cele două campionate, pe durata acțiunilor echipelor naționale.
Mureșenii au marcat primii și au câștigat cu scorul de 2-1 jocul test contra clujenilor desfășurat sâmbătă, pe terenul ”Remus Câmpeanu” din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
AFC ASA Târgu Mureș, continuatoarea din această vară a Unirii Ungheni, a respectat tradiția din ultimul timp a amicalelor cu ”U” Cluj și a profitat de prima pauză luată în acest sezon de primele două ligi, pentru acțiunile echipelor naționale, pentru a se duela într-un joc test. Meciul a avut loc sâmbătă, 6 septembrie, în cadrul Parcului Sportiv ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, și a fost câștigat de divizionara secundă.
Formația antrenată de Eusebiu Tudor a reușit să deschidă scorul în minutul 26, prin Serges Ekollo, unul dintre cei doi jucători pe care i-a dat în echipa ideală din Liga 2 în luna august, iar cea condusă de Ioan Ovidiu Sabău a reușit egalarea aproape de pauză, dintr-un penalty transformat de Dan Nistor. În partea secundă, mureșenii au revenit rapid în avantaj, prin reușita lui Mircea Manole din minutul 51, iar cum nu s-a mai înscris jocul s-a terminat cu victoria cu scorul de 2-1 pentru divizionara secundă.
Dintre cele două cluburi, cel care nu s-a ascuns după deget și nu a avut nimic de ascund vizavi de jucătorii utilizați a fost prim-divizionara U Cluj. Echipa lui Sabău a început amicalul în formula: Chirilă – Mikanovic, Cisse, Cristea, Barstan, Miguel Silva, Simion, Bic, Nistor, Fabry și Lukic. În partea a doua au intrat: Chirilă – Chinteș, Codrea, Toșca, Horn, Miguel Silva, Artean, Murgia, Orban, Macalou, Olakunle (jucător aflat în probe), iar din minutul 65 a revenit pe teren Barstan în locul lui Miguel Silva.
Pentru U Cluj (locul 8, 12 puncte) urmează meciul din etapa 9 a SuperLigii cu Rapid (locul 2, 18 puncte), vineri, de la ora 21:00.
În schimb, pentru AFC ASA Târgu Mureș, liderul Ligii 2 în ultimele două etape, cu 13 puncte acumulate în cinci jocuri, urmează unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. Poate cel mai important, ținând cont de faptul că va juca în Ghencea. Partida cu Steaua, din etapa 6, este programată joi, de la ora 20:30. Steaua ocupă locul 6, cu 10 puncte.
Foto: Universitatea Cluj