:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fsteaua-uta-arad-play-off-CUPA-ROMANIEI-1024x576.jpg)
AFC Câmpulung Muscel este pentru al doilea sezon consecutiv la o victorie de calificarea în premieră în Play-off-ul Cupei României.
Anul trecut părea că va avea o misiune ușoară în fața Sănătății Cluj, ținând cont de diferența de o ligă în care evoluau cele două echipe, însă a ratat-o, iar acum situația este invers și urmează a fi stabilită. Trupa argeșeană, prezentă tot în Liga 2, în ciuda retrogradării din punct de vedere sportiv, va întâlni un oponent dintr-o ligă superioadă, din SuperLigă, pe Metaloglobus.
Meciul, deși e organizat de formația din Câmpulung Muscel, va avea loc pe un teren neutru, la baza FRF de la Buftea.
AFC Câmpulung Muscel a reușit primul rezultat pozitiv în noul sezon de Liga 2, în weekendul trecut, un surprinzător 2-1 pe teren propriu contra FC Bihor, echipă cu punctaj maxim în primele trei etape. Victoria a venit la momentul perfect, pentru a ridica moralul jucătorilor lui Alecsandru Popovici, în încercarea de a obține o calificare în premieră în Play-off-ul Cupei României.
Însă adversarul nu este deloc ușor de depășit, chiar dacă acesta nu traversează o perioadă bună în campionatul SuperLigii, unde a promovat vara aceasta. Metaloglobus vine după un 1-2 acasă cu Rapid, suferind, astfel, al șaselea eșec în primele șapte etape din prima ligă.
”O partidă cu o formație de Liga 1, o echipă care a făcut jocuri bune în campionat, chiar dacă nu a reușit să se impună până acum. A produs o mare surpriză sezonul trecut, reușind promovarea în prima ligă. Este condusă de un antrenor foarte bun, cu experiență la acest nivel (n.r. – Mihai Teja). Noi plecăm cu șansa a doua, însă vom face tot posibilul pentru a obține un rezultat bun. Echipa are un tonus bun, iar din punct de vedere mental pot spune că stăm destul de bine. Avem câțiva jucători cu probleme medicale, însă vom vedea la ora jocului pe cine putem conta. Chiar dacă vor fi schimbări fața de meciul cu Oradea, vom trata foarte serios jocul. Mai avem doar un pas până la intrarea în grupe și vom face tot ce ține de noi pentru a împlini visul câmpulungenilor. Îmi doresc foarte mult să aducem la Câmpulung formații puternice de Liga 1”, a spus Popovici.
Sezonul trecut, când era nou-promovată în Liga 2, AFC Câmpulung Muscel pierdea în Play-off-ul Cupei în deplasare la Cluj-Napoca, 1-2 cu Sănătatea Cluj, contra unei formații din Liga 3. După joc și supărarea eliminării, conducerea rupea contractul cu antrenorul Costin Lazăr.
De când Cupa are actualul format, Metaloglobus a mai ajuns în Play-off tot o singură dată, în sezonul 2023/24, când a cedat cu scorul de 1-2, pe teren propiu, contra Dinamo.
Așadar, cine se impune în acest meci dintre AFC Câmpulung Muscel și Metaloglobus va obține pentru prima dată calificarea în faza grupelor competiției KO.
În sezonul actual, AFC Câmpulung Muscel a mai jucat două tururi pentru a ajunge în Play-off, depășind echipele din Liga 3 FC Pucioasa (3-0) și ACS Muscelul Aro Câmpulung (2-0). Metaloglobus, ca echipă nou-promovată în prima ligă, intră în competiție acum.
Meciul nu va avea loc pe stadionul Muscelul din Câmpulung Muscel, casa în campionat a echipei argeșene, ci pe terenul natural al CNAF Buftea. Partida are loc miercuri, de la ora 17:30, odată cu majoritatea celorlalte jocuri din acest tur al Cupei României.
Jocul nu poate fi organizat la Câmpulung Muscel, deoarece la stadion se organizează, pentru perioada 29-31 august, Festivalul de muzică Rock POSADA.
Foto: Spark Wave Media / AFC Câmpulung Muscel