:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fovidiu-burca-sepsi-osk-1024x576.jpg)
Italianul Marco Veronese se dă cu greu dus de la Piatra Neamț.
Tras pe linie moartă de către oficialii clubului Ceahlăul, după rușinosul 0-8 cu Concordia Chiajna, din etapa a 3-a a Ligii 2, antrenorul în vârstă de 49 de ani nu a acceptat o despărțire amiabilă și nu este dispus să plece de la echipa moldavă fără toți banii din contractul scadent în vara anului viitor.
Mai mult decât atât, italianul s-a prezentat la ultimele două antrenamente ale echipei, duminică și luni dimineață. Ședințele de pregătire au fost coordonate însă de către secundul lui Veronese, Valentin Avădanei, cel care a stat pe bancă la meciul cu CS Dinamo (3-0), sâmbătă, în calitate de antrenor principal interimar.
Aflați încă în negocieri cu tehnicianul, oficialii clubului nu i-au putut interzice prezența lui Veronese pe teren și încă mai speră ca în următoarele zile să ajungă la un acord privind rezilierea amiabilă a angajamentului.
Președintele Angelo Alistar a declarat pentru Liga2.ro că, mai nou, discuțiile sunt purtate cu avocatul lui Marco Veronese.
”Suntem într-un moment delicat, antrenorul Marco Veronese a revenit la antrenamente. La ședința de pregătire de ieri, condusă de Vali Avădanei, a asistat și Veronese, de pe teren. Noi încercăm în continuare rezilierea contractului pe cale amiabilă. Suntem în discuții, dar Marco Veronese nu acceptă variantele noastre. Ceea ce propune el mi se pare exagerat (n.r. toate salariile până la finalul contractului). Inițial am discutat cu el, dar duminică dimineață, când am încercat să avem o nouă întâlnire, mi-a transmis că nu mai vorbește absolut deloc, să discutăm oficial doar cu avocatul său”, a declarat Angelo Alistar.
În condițiile în care Veronese nu acceptă propunerea clubului, plata a două-trei salarii compensatorii, oficialii Ceahlăului vor fi nevoiți să-l demită pe italian, pentru a putea demara discuțiile cu posibilii înlocuitori ai acestuia. Mai este și o a doua variantă, puțin probabilă, ca Veronese să fie păstrat în club într-o altă funcție.
”Dacă nu ajungem la un acord pentru o despărțire amiabilă, nu sunt foarte multe variante. Rămâne încheierea contractului unilateral, din partea clubului, adică demiterea sa (n.r. – decizie ce atrage un litigiu cu italianului, care îi va aduce clubului exact ceea ce-și dorește antrenorul: toate salariile până la finalul contractului). Rămânerea sa pe banca tehnică este exclusă din punctul meu de vedere. Suntem deschiși însă la discuții privind rămânerea sa în altă funcție, dacă nu va dori să plece. Da, antrenor secund ar fi o variantă.
Cert este că până nu ne despățim de Marco Veronese nu putem începe tratativele cu alți antrenori, pentru că toată lumea întreabă cum s-a rezolvat situația tehnicianului. Vali Avădanei va conduce probabil antrenamentele până la întreruperea campionatului”, a completat Angelo Alistar, pentru Liga2.ro.
Victorioasă în fața echipei CS Dinamo cu 3-0, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii 2, Ceahlăul are două meciuri în deplasare în această săptămână. Miercuri, 27 august, de la ora 17:30, nemțenii vor juca la Buzău, cu Metalul, în Play-off-ul Cupei României, iar sâmbătă, 30 august, de la ora 11:00, moldovenii vor întâlni ACSM Reșița, în Banat, în etapa 5 a Ligii 2.
”Avem o săptămână foarte grea, cu două deplasări. Mai întâi un meci dificil în Cupa României, cu Metalul Buzău, o echipă foarte bună, apoi o deplasare lungă la Reșița, o echipă puternică. Sperăm să ieșim cu bine din această săptămână, să ne calificăm în Cupa României și să obținem un rezultat bun în campionat. Ne dorim să ne calificăm în grupele Cupei României. Probabil nu vor fi folosiți toți jucătorii care au dus greul în primele etape de campionat, vor juca și cei care au fost folosiți mai puțin, dar obiectivul rămâne calificarea în faza grupelor”, a conchis Angelo Alistar.