FCU Craiova a fost sancționată cu 14 puncte din cauza litigiilor de la FRF. Adrian Mititelu abia aștepta deciziile: ”Voi depune o plângere penală la Parchet, în care voi argumenta de ce este faptă penală”

Marius ANGHEL, Cosmin OLTEANU 26 Jun. 2025, 10:09 Liga 2
FCU Craiova a fost sancționată cu 14 puncte din cauza litigiilor de la FRF. Adrian Mititelu abia aștepta deciziile: ”Voi depune o plângere penală la Parchet, în care voi argumenta de ce este faptă penală”

FCU Craiova a fost sancționată cu 14 puncte în ședința din 25 iunie 2025 a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, din cauza a șapte litigii ajunse în acest punct, al depunctărilor.

Penalizarea intră în vigoare pentru noul sezon, 2025/26, în condițiile în care FRF a organizat, cu o zi înainte de deciziile CDE, Comitet Executiv, în care, printre aprobări s-a numărat și omologarea rezultatelor finale din competițiile de seniori din 2024/25. Altfel, fără această aprobare, depunctările se aplicau față de punctele acumulate de echipă în sezonul încheiat de FCU Craiova în data de 10 mai 2025.

Adrian Mititelu, a cărui echipă nu a obținut certificarea pentru noua ediție a Ligii 2 și care, în acest moment, nu știe soarta FCU Craiova, susține că deciziile comisiei FRF sunt degeaba, în condițiile în care susține în continuare că federația funcționează în afara legii.

FCU Craiova, sancționată cu 14 puncte de Comisia de Disciplină și Etică a FRF

Cu datorii vechi neachitate, motiv pentru care are și interdicție la transferuri din partea FIFA și nu a obținut certificarea pentru noul sezon al Ligii 2, FCU Craiova a ajuns în punctul de a fi sancționată cu scădere de puncte în litigiile pe care le are la Comisia de Disciplină și Etică a FRF.

Astfel, în ședința din 25 iunie 2025 a CDE, la o zi după ce Comitetul Executiv al FRF aproba omologarea rezultatelor finale din competițiile de seniori din sezonul 2024/25, clubul lui Adrian Mititelu a fost sancționat cu un total de 14 puncte, câte două pentru fiecare dintre cele șapte litigii. Este vorba despre litigiile cu Florin Anton Drăgan, Maurizio Morra (ambii sunt antrenori secunzi), Gabriele Aldegani (antrenor cu portarii), Gabriel Nicolae Buta, Alexandru Vlad Achim, Aurelian Ionuț Chițu (ultimii trei sut jucători) și cel cu Dinamo.

”În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 04.06.2025 și 18.06.2025.
Comisia a acordat termen în data de 09.07.2025, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul SC Dinamo 1948 SA pentru a evita în continuare depunctarea”, sună decizia CDE în cadrul litigiului FCU Craiova cu Dinamo.

Pe rol a fost și litigiul cu Tudor Alexandru Oltean, însă acesta a fost amânat pentru data de 2 iulie.

  • Dacă nu sunt stinse la noul termen primit, aceste litigii, care ar însuma aproximativ 200.000 de euro, vor aduce alte depunctări pentru FCU Craiova.

Reacția lui Adrian Mititelu: ”Această decizie nu are nicio valoare juridică, e zero. Tocmai au comis un abuz în serviciu”

Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, susține că sancțiunea dictate de comisia FRF nu au nicio valoare juridică. Omul de afaceri spune că a așteptat acest moment, l-a premeditat, și va face o plângere penală împotriva federației, cu care este în ”război”.

”Vestea asta o așteptau toți ăștia care erau conectați la situația noastră. Era ceva previzibil, având în vedere procedura care a existat. Numai că această decizie nu are nicio valoare juridică, e zero! E o decizie dată de unii care nu au nicio treabă cu federația. Incapacitatea financiară a clubului se impută din cauza federației. Sunt convins că această depunctare nu va sta în picioare, va fi nulă. Tocmai au comis un abuz în serviciu, pentru că au uzurpat de o calitate. Săptămâna viitoare, voi depune o plângere penală la Parchet, în care voi argumenta de ce este faptă penală. Eu de abia așteptam o astfel de măsură. Deci, din punctul meu de vedere, această sancțiune este zero. Nu va putea niciodată să fie pusă în aplicare, decât temporar. Pe termen mediu, va fi anulată”, a declarat Adrian Mititelu, pentru ProSport.

”O să urmeze depunctarea federației, în curând, cu ghilimelele de rigoare. Mâine, eu o să prezint două documente ale FRF, în care ei recunosc că funcționează în afara legii. Pe pagina clubului le voi prezenta. Nu o să cadă federația, ci se va reorganiza. Fotbalul va merge înainte, numai că se va face ordine în federație. Nu distrugem federația, din contră, vrem să o însănătoșim. Vrem să eliminăm comisioanele, furturile și abuzurile. Orice decizie, care înseamnă retorgradarea noastră, o vom ataca”, a mai spus Mititelu.

Litigiul cu Dinamo, ”o escrocherie marca Dinamo București!”

Litigiul cu Dinamo este din cauza faptului că FCU nu a achitat suma care i-a revenit pentru organizarea meciului de Cupă României jucat, în deplasare, cu Dinamo, în 2023.

  • La acel moment, regulamentul FRF prevedea ca suma cheltuită pentru organizarea meciurilor din Cupă să fie suportată, în mod egal, de ambele participante. Între timp, regula respectivă a fost modificată.

Adrian Mititelu o acuză pe Dinamo că, la meciul din grupele Cupei României disputat în 2023 cu FCU Craiova, ar fi comis o ”escrocherie”, prin care formației oltene să-i revină o sumă mai mare de plată decât cea normală, pentru organizarea partidei. ”Aia este o escrocherie făcută de cei de la FC Dinamo. Au încercat să obțină și ei niște bani de la noi, invocând niște cheltuieli aiurea. Voiau să plătim noi organizarea meciului în care ei au fost gazde. Au umflat facturile, ca să ne intre nouă jumate. Ca dovadă că Federația a modificat regulamentul prin care funcționa această procedură de costuri. E o escrocherie marca Dinamo București! Ne-au mai făcut o dată chestia asta la Giurgiu. Ne-au scos datori cu o sumă foarte mare la ei.

Au relații pe termen lung cu diferite firme de pază și fac facturi mai mari cu ocazia acelui meci. Apoi le fac mai mici la alte meciuri. De ce organizezi un meci de Cupă, într-o fază incipientă, pe Arena Națională, când tu aveai 3.000 de oameni? Inițial, trebuiau să joace la Târgoviște, apoi au schimbat. Exista, până în acel moment, o prevedere a regulamentului care spunea că cluburile plătesc jumi-juma cheltuielile. Asta cu Dinamo e contestată în instanță. Dinamo nici măcar nu este afiliată la federație. Asta-i viața, ei sunt preocupați de mine. Asta este o demonstrație de forță, dar nu va ține”, a declarat Adrian Mititelu, pentru ProSport.

Marius ANGHEL, Cosmin OLTEANU 26 Jun. 2025, 10:09 Liga 2
Pe aceeași temă