:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FAndrei-Lascu-Steaua-1-1024x576.jpg)
Politehnica Iași a retrogradat în Liga 2, dar jucătorii clubului din Copou sunt la mare căutare în SuperLigă.
Aflați la final de contract, Mihai Bordeianu și Alin Roman, primii doi căpitani din sezonul trecut, și-au găsit deja echipe, aceștia semnând cu FC Botoșani, respectiv UTA Arad.
În plus, din lotul rămas pe poziții sunt și alți jucători ce suscită interes printre echipele din prima ligă.
După retrogradarea în Liga 2, Iașiul s-a despărțit de mai mulți jucători aflați la final de contract. Doar cinci seniori au mai rămas față de sezonul trecut, iar dintre aceștia doi sunt doriți în SuperLigă. Și ambii sunt tineri de perspectivă!
Fundașul central ghanez Mohammed Umar, 22 de ani, este dorit de Dinamo, dar și de alte două cluburi din SuperLigă, în timp ce fundașul de bandă stângă Ștefan Ștefanovici, 23 de ani, este și el în vizorul mai multor formații după sezonul bun făcut în Copou.
Până în acest moment, Dinamo a făcut primul pas concret, din informațiile Liga2.ro, și a venit cu o ofertă de transfer pentru Mohammed Umar. Oficialii clubului din București au oferit 50.000 de euro și doi jucători în schinmbul lui Umar (portarul Alexandru Stoian și mijlocașul Antonio Bordunașu), însă ieșenii nu au fost de acord cu propunerea. Și Petrolul a oferit o sumă de bani în schimbul lui Umar, însă nu mai mult de 50.000 de euro și jumătate din proprietatea jucătorului.
Cum Mohammed Umar este singurul fundaș central senior rămas în lot după retrogradarea echipei în Liga 2, conducerea clubului ieșean intenționează să-l păstreze pe stoperul ghanez cel puțin până în iarnă. Moldovenii nu exclud însă varianta unui transfer, în cazul în care vor găsi alte soluții pentru centrul apărării. Dar pe o sumă corectă.
”Orice jucător poate pleca, dar pe un preț corect. Da, de Mohammed Umar s-a interesat Dinamo, club care a venit o propunere. Și mai sunt alte două cluburi interesate de jucătorul nostru. Luăm în calcul ca Umar să continue cu noi cel puțin până în iarnă sau chiar până la finalul sezonului. Dar dacă va pleca, nu va pleca în orice condiții, ci pe un preț corect”, a declarat Cornel Șfaițer pentru Liga2.ro.
Potrivit unor surse, Dinamo ar fi oferit aproximativ 100.000 de euro și doi jucători pentru Umar. Ieșenii, însă, speră să obțină o sumă mult mai mare, aproximativ 300.000-400.000 de euro. Bani vitali pentru stingerea datoriilor din sezonul trecut și plata dărilor către stat prinse în planul de concordat preventiv.
Foto: Sorin Pană și Răzvan Păsărică / Sport Pictures