Vis îndeplinit, la ”masa verde”! Inter Stars Sibiu a promovat în Liga 3 după ce adversara pe care urma să o aibă în baraj și-a văzut lungul nasului!

Marius ANGHEL 18 Jun. 2025, 10:29 Liga 4
Vis îndeplinit, la ”masa verde”! Inter Stars Sibiu a promovat în Liga 3 după ce adversara pe care urma să o aibă în baraj și-a văzut lungul nasului!

Un al patrulea duel din barajul de promovare din Liga 4 în Liga 3 nu va mai avea loc în această vară, astfel că din cele 21 de nou-promovate știm deja patru care urcă în eșalonul superior fără nici măcar să mai joace.

Unirea Cristuru Secuiesc, campioana județului Harghita, a anunțat Federația Română de Fotbal că nu va juca în acest baraj. În aceste condiții, adversara pe care urma să o aibă, Inter Stars Sibiu, campioana județului Sibiu, a promovat automat în Liga 3.

Clubul din Sibiu promovează, astfel, la nivel național, abia la a treia încercare, acum fără să mai joace barajul.

Unirea Cristuru Secuiesc, campioana și câștigătoarea Cupei în Harghita, nu se prezintă la barajul de promovare în Liga 3

După Unirea Curtești (Botoșani), Săgeata Dumbrăviţa (Bistriţa-Năsăud) și Stăruința Zagon (Covasna), care nu au îndeplinit din start condițiile minime de participare la jocurile de baraj, nici Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) nu va evolua în dubla manșa care urma să se dispute în datele de 22 și 29 iunie 2025.

Unirea Cristuru Secuiesc a ieșit campioană în 2025 în județul Harghita, chiar dacă la final a fost la egalitate cu următoarele două clasate AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc (0-1 în play-off) și CS Comunal Sânsimion (7-2 în play-off), în condițiile în care trupa din Sânsimion a fost prima la finalul sezonului regular, cu cinci puncte peste formația din Cristuru Secuiesc.

Mai mult, Unirea Cristuru Secuiesc a reușit eventul în acest an, după ce în finala Cupei României, faza județeană, a trecut cu scorul de 3-1 de AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc. Așadar, va reprezenta Harghita în faza regională a Cupei României.

”Din păcate, e adevărat, nu vom participa la baraj din motive financiare. Bugetul nostru este de doar 70.000 de lei pe an, din care susținem echipa de seniori și șapte grupe de juniori. Numai arbitrajul acestui meci ar fi fost 5.000 de lei, și sincer să vă spun, nici nu aveam prea multe șanse în fața echipei din Sibiu. Iar, în contextul ăsta, să arunci 10.000 de lei pe fereastră nu e cea mai bună decizie. Personal aș fi vrut să jucăm, sunt adeptul fotbalului, dar așa a hotărât Adunarea Generală. Noi nu am crezut că ajungem până aici, în toamnă ocupam locurile 8-9, mai aproape de retrogradare decât de promovare. În plus, ne-au plecat mai mulți jucători la muncă și nu am fi făcut față. Din păcate, asta e situația, am anunțat federația, am zis că așa e corect să anunțăm din timp”, a spus, pentru Sportul Sibian, Laszlo Klein, președinte echipei Unirea Cristuru Secuiesc, cea care a realizat eventul în Harghita în acest an.

Inter Stars Sibiu a promovat la ”masa verde” în Liga 3

În aceste condiții, Inter Stars Sibiu, campioana județului Sibiu în 2025, a promovat la ”masa verde” în Liga 3 și este foarte încântată de reușita sa.

Echipa care se dorește a fi continuatoare a mult mai cunoscutului club Inter Sibiu, a câștigat în acest an, detașat, Liga 4, terminând campionatul la opt puncte peste a doua clasată AFC Agnita. Este al doilea titlu de campioană județeană obținut în patru ani de clubul înființat în 2020 și condus de Teodor Birț, cel care a înființat și AFC Hermannstadt.

”Liga 3, venim!
Este oficial, Interul urcă în al treilea eșalon al fotbalului românesc!
Barajul de promovare programat duminica aceasta la Sibiu și apoi peste o săptămână la Cristuru Secuiesc nu se va mai disputa. Adversarii noștri au anunțat oficial că nu se vor prezenta la niciuna dintre cele două manșe.
În aceste condiții, echipa noastră este declarată câștigătoare a barajului și promovează în Liga 3! Felicitări întregului lot de jucători, antrenori, suporteri și conducători pentru munca depusă în acest sezon!
Ne reîntâlnim, cu și mai multă forță, în sezonul următor în Liga 3!”, sună comunicatul clubului din Sibiu.

Inter Stars Sibiu a obținut eventul în 2025. Teodor Birț: ”Vom face tot posibilul să ne ridicăm și anul viitor la nivelul așteptărilor”

Inter Stars Sibiu a mai câștigat Liga 4 Sibiu în 2022, a avut mult entuziasm atunci să promoveze în Liga 3, însă a pierdut barajul contra campioanei din Brașov, Olimpic Zărnești, după 1-1 la Zărnești și 1-2 la Sibiu.

În 2023 a terminat pe locul 2, după ACS Mediaș, iar în 2024 a fost abia pe locul 4, în campionatul câștigat de Păltiniș Rășinari. Dintre acestea două, doar Mediașul a reușit să promoveze în Liga 3.

În acest sezon, la fel ca Unirea Cristuru Secuiesc, adversarul pe care nu-l va mai întâlni, trupa lui Teodor Birț a reușit eventul. În finala Cupei României, faza județeană Sibiu, Inter Stars Sibiu a trecut cu scorul de 5-2, pe Municipalul din Sibiu, de FC Avrig, a 7-a clasată în Liga 4 în această ediție de campionat.

”După sezoane pline de muncă, pasiune și determinare, visul a devenit realitate: FC Inter Sibiu urcă în Liga a III-a!
Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi – jucători, staff, suporteri, parteneri și toți cei care au crezut în această echipă minunată formată doar din tineri sibieni.
Am arătat că prin seriozitate și suflet, orice e posibil!
Ne vedem în Liga a III-a, acolo unde vom continua să scriem istorie pentru fotbalul sibian!”, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, Teodor Birț, marea veste pentru echipa sa.

”Am primit vestea că adversara noastră din baraj nu se va prezenta și că promovăm direct. Eram pregătiți să facem pasul la Liga 3 și în urma celor două meciuri cu echipa din Cristuru Secuiesc. Suntem bucuroși pentru această promovare și vom face tot posibilul să ne ridicăm și anul viitor la nivelul așteptărilor. În luna iulie vom juca deja în faza pe zonă a Cupei României, o competiție în care ne dorim, de asemenea, să avansăm cât mai mult, pentru că tratăm cu seriozitate nu numai campionatul, ci și această competiție. Îi felicit pe toți cei din staff-ul tehnic și pe jucătorii care și-au adus fiecare aportul la obținerea performanțelor din acest an. Suporterilor, le mulțumim pentru că ne sunt alături într-un număr atât de mare și îi așteptăm să ne susțină și pe viitor, în Liga 3”, a declarat Birț pentru Tribuna.

  • La ”masa verde” au mai promovat în Liga 3 și Comstar Vaslui (Vaslui), Academica Recea (Maramureș) și Hidro Mecanica Șugag (Alba). Meciurile care vor avea loc în acest an în barajul de promovare în Liga 3 le poți vedea AICI.

Foto: Sport în Sibiu, AJF Harghita și Inter Stars Sibiu

Marius ANGHEL 18 Jun. 2025, 10:29 Liga 4
Pe aceeași temă