Se întâmplă în România! O echipă calificată în semifinalele fazei județene a Cupei României nu a asigurat asistență medicală la meciul tur și amenință că nu se prezintă nici la retur! ț
Carpați Berivoi, echipă calificată în semifinalele fazei județene Brașov a Cupei României, nu a putut organiza meciul tur, programat astăzi, 7 mai 2025, pe teren propriu, cu CSM Săcele. Oficialii echipei gazdă, ocupanta ultimului loc în Liga 4 Brașov, nu a avut asistență medicală la stadion. Centralul partidei, Raul Cupu, a așteptat 30 de minute, după care a fluierat finalul partidei.
Interesant este că echipa din Berivoi a ajuns în semifinale fără să joace niciun meci! Două adversare din fazele inferioare au abandonat campionatul Ligii 4-a Brașov și implicit și participarea în Cupa României. Mai mult, cei de la Carpați spun că nu se vor prezenta la retur și că se gândesc serios să se retragă și din campionat!
Antrenorul echipei CSM Săcele, Marian Cristescu, este revoltat de amatorismul cu care este tratată competiția organizată de AJF-ul condus de Octavian Goga, vicepreședinte al FRF!
”Este o bătaie de joc. Am jucători care și-au luat liber de la serviciu, sunt cheltuieli cu deplasarea… Totul, pentru ce? AJF Brașov ar trebui să ia decizii drastice. Și în campionatul Ligii 4-a am început cu 15 echipe și acum mai sunt 13. Cei de la Berivoi au ajuns în semifinale fără să joace niciun meci, pentru că Voila și Vulcan s-au retras. Acum, cei de la Berivoi nu au asigurat ambulanță. Mai mult, ne-au spus că nu se vor prezenta nici la meciul retur! Mai bine un campionat de Liga 4 cu opt sau zece echipe, dar să nu ne întâlnim cu asemenea situații penibile”, a spus Marian Cristescu.
Președintele echipei Carpați Berivoi, Dănuț Brătescu, susține că medicul nu a putut ajunge la timp la stadion pentru că a avut un accident de mașină!
”Medicul care trebuia să vină la meci a avut un accident cu mașina. A ajuns acum la stadion (n.r. – ora 19.00). Nu puteam să prevăd o astfel de situație”, a spus Brătescu, care a confirmat și informația că nu se va prezenta la meciul retur, de la Săcele: ”Nu ne vom prezenta la retur și chiar mă gândesc serios să ne retragem din campionat! M-am săturat să tot aduc bani de acasă! O să am o discuție cu primarul să văd dacă ne poate ajuta.”
În cealaltă semifinală, Clăbucet Sebeș (Liga 5 Făgăraș) a făcut un pas mare pentru a juca finala. S-a impus cu scorul de 2-1 (2-0) în manșa tur a semifinalei cu CSM Făgăraș, una dintre cele mai bune echipe din Liga 4 Brașov din acest sezon!
Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, cu două goluri marcate de Marius Neamțu, ambele din penalty-uri. În partea secundă, CSM Făgăraș, echipa antrenată de Octavian Cocan, fost jucător la FC Brașov, a redus din diferență grație golului marcat de Matei Sasu.
Meciul retur este programat miercuri, 21 mai, de la ora 17:30.