Metalul Buzău, ultima reprezentație pe teren propriu în acest sezon. Claudiu Borțoneanu vrea victorie cu FCU Craiova: ”Vrem să le mulțumim suporterilor astfel”

Andrei PASCU 24 Apr. 2025, 15:46 Liga 2
Metalul Buzău, ultima reprezentație pe teren propriu în acest sezon. Claudiu Borțoneanu vrea victorie cu FCU Craiova: ”Vrem să le mulțumim suporterilor astfel”

Metalul Buzău are meci pe teren propriu în cadrul etapei a 5-a din play-out-ul Ligii 2. Sâmbătă (26 aprilie), de la ora 11:00, formația lui Valentin Stan va întâlni echipa FCU Craiova. Cele două cluburi sunt despărțite de patru puncte în ierarhia Grupei A din Liga 2 înainte de startul rundei, cu un plus pentru trupa din Bănie.

Valentin Stan este, cu siguranță, nemulțumit de cum au arătat elevii săi în partida cu Corvinul Hunediara, din runda trecută, pierdută cu scorul de 0-5! De partea cealaltă, FCU Craiova a învins Unirea Ungheni cu 2-0.

  • În duelul dintre FCU Craiova și Metalul Buzău, de pe ”Ion Oblemenco”, din sezonul regular, din 9 martie 2025, din etapa a 20-a, oltenii s-au impus cu 3-1.

Metalul Buzău, ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Înaintea partidei de sâmbătă, Claudiu Borțoneanu a recunoscut că Metalul Buzău să află în momentul în care își poate lua ”la revedere” de la suporteri cu o victorie. Evoluțiile și rezultatele echipei din acest sezon li se datorează și lor, după cum a afirmat fotbalistul lui Valentin Stan.

Deși meciul trecut din play-out-ul Ligii 2 a fost pierdut într-un mod dur, Claudiu Borțoneanu a afirmat că el și colegii săi au încredere că pot învinge o echipă clasată mai bine în Grupa A a play-out-ului Ligii 2.

Întâlnim o echipă bună a campionatului, care are jucători cu experiență. Noi suntem concentrați sută la sută pentru a câştiga acest ultim meci de pe teren propriu din acest sezon.

Este un moment numai bun pentru a ne lua la revedere de la suporterii noștri. Vrem să le mulțumim pentru că au fost alături de noi pe toată durata sezonului, chiar și în momentele mai puțin plăcute.

Rezultatele pe care le-am obținut sunt și datorită lor. De aceea avem nevoie ca și la ultima partidă de acasă să-i simțim aproape, pentru a câştiga”, a declarat Borțoneanu, conform paginii de Facebook a clubului din Liga 2.

  • Claudiu Borțoneanu evoluează pentru Metalul Buzău din februarie 2023, cu o pauză de o lună și jumătate, 1iulie 2023 – 15 august 2023, când a fost sub contract cu CSM Alexandria. A început sezonul trecut la formația din Teleorman, dar a terminat repede conturile cu ea.
  • Născut în București, mijlocașul s-a întors la formația pe care o părăsea în vara trecută tocmai pentru CSM Alexandria. În acest sezon de Liga 2, el  a adunat 23 de meciuri, dar nu a reușit să marcheze.

Buzoienii, pe 4 în Grupa A a play-out-ului

Metalul Buzău a început play-out-ul cu o înfrângere (1-2 cu FC Bihor Oradea), iar apoi a bifat prima victorie (1-0 cu CSC Dumbrăvița). Apoi, buzoienii au trecut cu 3-0 de CSM Ficșani, pe terenul propriu, după care au cedat cu 0-5 la Hunedoara, cu Corvinul.

În acest moment, Metalul Buzău se află pe locul 4 în Grupa A, cu 29 de puncte, la egalitate cu locul 3, Unirea Ungheni, la patru puncte de locul 2, FCU Craiova, dar la nouă lungimi de liderul Corvinul Hunedoara.

Sub Metalul Buzău se situează FC Bihor Oradea, 26 de puncte, CSM Focșani, 18 puncte, și CSC Dumbrăvița, cu 15 puncte.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Raul Marica (Corvinul Hunedoara)

Andrei PASCU 24 Apr. 2025, 15:46 Liga 2
Pe aceeași temă