ACSM Reșița va întâlni FC Hermannstadt în sferturile Cupei României! Tabloul complet al jocurilor

Marius ANGHEL 26 Feb. 2025, 22:39 Cupa României
ACSM Reșița va întâlni FC Hermannstadt în sferturile Cupei României! Tabloul complet al jocurilor

ACSM Reșița va întâlni FC Hermannstadt în faza sferturilor de finală ale Cupei României, ediția 2024-2025, după ce cele două echipe au câștigat barajele inedite care au avut loc în acest sezon al competiției KO.

Duminică, 23 februarie, trupa din Liga 2 antrenată de Flavius Stoican s-a impus în barajul pe care l-a organizat contra formației din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia (scor 1-0), în timp ce miercuri, 26 februarie, echipa condusă de Marius Măldărășanu a învins-o în deplasare, în Copou, pe colega din SuperLigă Poli Iași (scor 1-0, dar după prelungiri).

În urma partidei de la Iași s-a aflat cu o întârziere de mai bine de două luni întreaga componență a sferturilor de finală.

ACSM Reșița a învins CSM Unirea Alba Iulia și bănățenii au terminat Grupa D pe locul 1

La finalul fazei grupelor Cupei României, după cele trei etape disputate și după aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în regulamentele în vigoare în cazul echipelor aflate la egalitate de puncte, în două grupe a fost nevoie de câte un meci suplimentar pentru stabilirea ierarhiei finale.

În Grupa D, ACSM Reșița și CSM Unirea Alba Iulia, ambele calificate în faza sferturilor de finală ale Cupei, au disputat un meci de baraj pentru a afla ordinea în care termină în clasament, pe locul 1 sau 2. După cele trei jocuri, acestea au încheiat grupa cu câte 7 puncte în cont și cu golaveraj 4-1, iar meci direct nu au avut. Barajul dintre ele a picat să aibă loc pe terenul divizionarei secunde, ACSM Reșița, iar echipa antrenată de Flavius Stoican s-a impus cu scorul de 1-0, în urma unui gol marcat în minutul 21 de Robert Jerdea (foto), din penalty.

Astfel, Reșița s-a clasat în final pe locul 1 în Grupa D și urma să întâlnească în sferturi, pe teren propriu, câștigătoarea barajului dintre Poli Iași și FC Hermannstadt, iar CSM Unirea Alba Iulia a ocupat locul 2 și va juca în sferturi în deplasare la Farul Constanța.

FC Hermannstadt a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Poli Iași în Copou

În Grupa C, Politehnica Iași și FC Hermannstadt au fost nevoite să dispute un meci de baraj, pe terenul clubului din Iași, pentru a stabili echipa care merge mai departe în competiție.

Cele două prim-divizionarele au terminat cu câte cinci puncte și golaveraj 3-2, iar în meciul direct, chiar în ultima etapă a fazei grupelor, au remizat la scorul de 0-0 pe stadionul din Copou. Practic, au jucat degeaba atunci!

Barajul dintre ele a avut loc miercuri, 26 februarie, după timpul regulamentar scorul a fost 0-0, s-a intrat în reprizele de prelungiri, iar sibienii au înscris în minutul 111, prin Ianis Stoica (foto). Astfel, FC Hermannstadt s-a clasat pe locul 2 în Grupa C și va întâlni în deplasare, în sferturi, ACSM Reșița, în timp ce Poli Iași a fost eliminată din competiție, fiindcă s-a situat pe locul 3.

Sferturile de finală ale Cupei României se joacă la începutul lunii aprilie

Astfel, tabloul complet al sferturilor de finală din Cupa României a fost stabilit. Cele patru meciuri vor avea loc în jurul datei de 2 aprilie 2025, iar acestea sunt:

  • Meciul 1: CFR Cluj (Locul 1 Grupa A) – Universitatea Craiova (Locul 2 Grupa B)
  • Meciul 2: Farul Constanța (Locul 1 Grupa C) – CSM Unirea Alba Iulia (Locul 2 Grupa D)
  • Meciul 3: ACSM Reșița (Locul 1 Grupa D) – FC Hermannstadt (Locul 2 Grupa C)
  • Meciul 4: Metalul Buzău (Locul 1 Grupa B) – Rapid (Locul 2 Grupa A)

În sferturi vor participa cinci echipe din prima ligă, două din Liga 2 și una din Liga 3.

În semifinale vor fi următoarele dueluri:

Câștigătoare meci 1 – câștigătoare meci 2
Câștigătoare meci 3 – câștigătoare meci 4

Semifinalele au loc în jurul datei de 23 aprilie 2025, iar finala va avea loc în acest sezon în data de 14 mai 2025.

Foto: ACSM Reșița și Tudy / Sport Pictures

Marius ANGHEL 26 Feb. 2025, 22:39 Cupa României
Pe aceeași temă