Csikszereda și-a încheiat testele din Turcia cu o remiză în fața unui nou adversar din prima ligă a Ucrainei. Robert Ilyeș e încântat de evoluția jucătorilor săi

Marius ANGHEL 14 Feb. 2025, 20:00 Liga 2

Csikszereda și-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0 cu FK Kolos Kovalivka, seria meciurilor amicale din Turcia, iar sâmbătă, 15 februarie 2025, revine în țară după două săptămâni petrecute în acest cantonament de la malul Mediteranei.

Liderul Ligii 2 a avut programate câte un joc pentru zilele de joi și vineri, în ultimul Robert Ilyeș a utilizat ceea ce pare a fi primul ”11” al echipei, iar rezultatele au fost unele pozitive în fața unor adversari din Cehia și Ucraina.

Csikszereda a remizat cu FK Kolos Kovalivka în ultimul amical din Turcia

Ultimul adversar al FK-ului din Miercurea Ciuc în stagiul efectuat în această iarnă în Turcia a fost FK Kolos Kovalivka, clasată pe locul 11 din 16 în prima ligă din Ucraina, o formație care în această perioadă de transferuri l-a achiziționat pe Ștefan Vlădoiu de la U Craiova.

Vlădoiu a fost chiar titular în fața jucătorilor cu care Robert Ilyeș a decis să înceapă acest amical și care par a fi, în mare măsură, cei care vor compune primul 11 și în meciurile oficiale.

”A fost o luptă tactică, fizică, foarte asemănătoare cu campionatele aprige, dar s-a încheiat fără gol”, a fost concluzia clubului harghitean, care a mai scris următoarele în cronica jocului

”Meciul a adus o luptă tactică tensionată, în care jucătorii nu s-au abținut de la luptele fizice unu-la-unu. Au fost puține ocazii de gol, iar cele mai multe au fost în fața porții ucrainenilor. Kolos a vrut să treacă prin apărarea noastră cu mai multă posesie a balonului, dar nu a reușit. A încercat deseori să ne depășească cu trucuri, drept urmare ne-a băgat mingea în plasă de două ori din poziție de ofsaid.
La cealaltă poartă, loviturile de cap ale lui Gal-Andrezly și Kelemen reprezentau o amenințare, dar până la urmă nu am reușit să înscriem. Ucrainenii, care mai aveau un meci de jucat după-amiază, au încheiat jocul fără o singură schimbare. Robert Ilyes a înlocuit doar trei jucători pe final.
Acest meci a devenit tensionat în ultimele momente – ca practic toate meciurile cu echipele ucrainene din cantonament – ​​și aproape că a izbucnit o ceartă în masă pe teren când, la ultima fază, Hegedus a fost atacat fără minge, riscând să se accidenteze, de unul dintre ucraineni, care apoi a acuzat furios arbitrii pentru faptele sale. Apoi lucrurile s-au mai liniștit, iar din moment ce timpul de joc normal se încheiase deja, la cererea noastră, arbitrul a fluierat finalul, nemaiavând sens să se continue în astfel de condiții.”

  • Csikszereda: Mate Simon – Janos Hegedus, David Kelemen, Raul Palmeș – Erwin Bloj, Szilard Veres (Szabolcs Szilagyi 70′), Zoltan Bodo, Peter Gal-Andrezly – Anderson Ceara, Soufiane Jebari (Alexander Torvund 80′), Jozef Dolny (Benjamin Babati 70′).

Robert Ilyes: ”Va fi dificil pentru oricare dintre adversarii noștri de acasă din campionat să ne învingă”

Antrenorul Robert Ilyes s-a arătat încântat de faptul că echipa sa nu a primit nici de această dată gol de la un adversar din prima ligă ucraineană întâlnit și este de părere că Csikszereda va fi foarte greu de învins în restul sezonului de Liga 2.

”Această echipă întâlnită a fost cea mai bună din punct de vedere calitativ dintre cei cinci adversari ai noștri. Au avut jucători de calitate, dar cel mai mult mă bucur că am jucat bine în ultimul meci, împotriva unei echipe bune. Este încurajator pentru mine că nicio echipă ucraineană din prima divizie nu ne-a putut învinge. Acest lucru îmi oferă un plus de încredere în vederea campionatului. Evaluându-ne echipa în acest fel, fiind împreună și lucrând aici, jocul nostru s-a îmbunătățit atât de mult și am devenit atât de stabili încât va fi dificil pentru oricare dintre adversarii noștri de acasă din campionat să ne învingă.
Cu abordarea cu care am jucat astăzi, cu atacuri agresive, apărare organizată și poziționare foarte bună pe teren, echipa din prima ligă abia a reușit să creeze o situație împotriva noastră, a ajuns doar la lovituri de departajare, ceea ce bineînțeles este foarte bun pentru încrederea în sine a echipei”, a spus Robert Ilyeș despre acest ultim meci disputat de ciucani în această iarnă în Turcia.

O victorie, trei remize și un eșec pentru Csikszereda în amicalele din Turcia

Csikszereda revine sâmbătă, 15 februarie, în România din cantonamentul din Turcia.

Aici, echipa antrenată de Robert Ilyeș a cedat cu scorul de 0-2 în fața Miedz Legnica (liga secundă din Polonia), a remizat la scorul de 1-1 cu Cernomoreţ Odessa (prima ligă din Ucraina) și la 2-2 cu NK Veres Rivne (prima ligă din Ucraina), a învins cu 1-0 SK Lisen (liga secundă din Cehia) și a terminat la egalitate cu FK Kolos Kovalivka, scor 0-0.

În țară, formația din Miercurea Ciuc a disputat două amicale cu echipe din Liga 3: KSE Târgu Secuiesc (3-0) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (5-4).

În primul joc oficial din 2025, Csikszereda e programată să joace marți, 25 februarie, de la ora 17:15, pe teren propriu, cu CSC Șelimbăr (locul 16, 14 puncte), în cadrul etapei a 18-a a sezonului regular.

Foto: Csikszereda

Marius ANGHEL 14 Feb. 2025, 20:00 Liga 2
Pe aceeași temă