Campionii FC Argeș a plecat în cantonamentul din Turcia pe 25 ianuarie, iar marți (28 ianuarie) a disputat primul meci amical pe care Bogdan Andone l-a programat în stagiul de pregătire.
Clubul din Pitești a încheiat prima parte a sezonului de Liga 2, jocurile din 2024, pe locul 6, ultimul calificabil în play-off, cu 27 de puncte acumulate în 16 meciuri contorizate în 17 etape. Atacă accederea în grupa pentru promovare, iar Bogdan Andone trebuie să facă o pregătire cât mai bună.
Marți, CFC Argeș a disputat primul test din Antalya, întâlnind Kisvarda FC (locul 3 din 16 în liga secundă din Ungaria). Elevii lui Bogdan Andone au reușit să se impună la limită, scor 2-1, dar au fost conduși de maghiari în prima repriză.
Două săptămâni va dura stagiul de pregătire în care se află piteștenii, până pe 7 februarie, unde sunt programate mai multe meciuri amicale, deja stabilite de Andone și stafful său tehnic, anunțate și public.
Trei întâlniri de verificare va mai disputa CFC Argeș de acum, contra Vorskla Poltava (locul 12 din 16 în prima ligă din Ucraina), Kolding IF (locul 7 din 12 în liga secundă din Danemarca) și FK Abdysh-Ata Kant (campioana sezonului de toamnă din Kârgâzstan).
Întâlnirea cu maghiarii de la Kisvarda FC a fost trecută cu bine, Campionii FC Argeș câștigând cu 2-1. Pentru formația din Liga 2 au marcat Robert Moldoveanu și Mihai Roman, acesta din urmă transformând o lovitură de la punctul cu var.
”Maghiarii au deschis scorul în minutul 39 dintr-un gol cu capul, de la 6 metri, înscris după un corner. La cabine s-a intrat cu scorul de 1-0 pentru adversari.
După pauză, antrenorul Bogdan Andone a schimbat toată echipa (…). În minutul 62, Robert Moldoveanu a înscris și a egalat situația pe tabelă. După o acțiune luată pe cont propriu de Patrick Dulcea, acesta i-a pasat lui Eldin în careu, bosniacul a fost faultat de un fundaș al maghiarilor, iar arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă pentru echipa noastră. Mihai Roman a executat fără emoții penalty-ul și a dus scorul la 2-1. În min. 84, Andrei Stoica l-a înlocuit pe Andrei Dinu”, a transmis CFC Argeș pe site-ul oficial.
Următorul meci din acest stagiu de pregătire va fi contra danezilor de la Kolding Forening, echipă din liga secundă. Meciul cu danezii se va disputa joi, 30 ianuarie.
Până acum, la nivel oficial, CFC Argeș i-a achiziționat pe camerunezul Franck Tchassem (împrumutat de la ”U” Cluj), bosniacul Eldin Mehmedovic (ex FK Gornji Rahic / Bosnia și Herțegovina), românul Paul Mitrică (ex CS Tunari) și ghanezul Emmanuel Mensah (împrumutat de la CFR Cluj). Portarii Alexandru Silveanu și Luca Crăciun au făcut și ei deplasarea în Turcia, dar în cazul lor clubul nu a transmis nimic momentan. Probabil vor fi testați de Bogdan Andone, care va decide apoi dacă vor fi păstrați în lot sau nu.
Au plecat, oficial, de la CFC Argeș: Marco Dică (fotbalist care se pregătește cu AFC Câmpulung Muscel), Raul Ailenei (înțeles cu CSC Dumbrăvița), Petrișor Petrescu (împrumutat la CSC Șelimbăr), Alexandru Dinoci (ajuns la SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga 3), Radu Ciuciulete (anunțat ca achiziție de ARO Muscelul Câmpulung Muscel).
Foto: Kisvarda FC și CFC Argeș