CSM Focșani se numără printre echipele din Liga 2 cu probleme financiare, dar clubul dă asigurări că situația se va regla! Conform directorului CSM Focșani, Nicuță Oprea, există discuții pentru sprijinirea echipei din partea Consiliului Județean Vrancea, pentru a aduce anumite sume de bani în conturile formației din Liga 2.
Altfel, conducătorul a lămurit și situația demisionarului Sorin Colceag, care a cerut să plece pentru că avea oferte din partea mai multor echipe din divizia secundă.
Pe lângă AFC Câmpulung Muscel, care se pare că l-a convins să semneze și va fi prezentat, el a fost contactat și de FCU Craiova.
Nicuță Oprea a confirmat faptul că există probleme la echipă din punct de vedere financiar, dar a transmis faptul că nu se pune problema ca Focșani să dispară sau să se retragă din Liga 2. Pe lângă faptul că în curând ar putea să obțină sprijinul Consiliului Județean Vrancea, se pare că jucătorii au răbdare în ceea ce privește restanțele.
Conform lui Oprea, Sorin Colceag știa și el foarte bine unde vine, că sunt anumite probleme financiare, dar a acceptat să semneze oricum.
”Sunt probleme financiare, dar nu doar CSM Focșani le are, cam peste tot în țară sunt. Eu cred că se vor rezolva curând, avem semnale, discuții cu autoritățile. Se vor rezolva toate problemele, vreau să îi liniștesc pe toți cei care discută și spun că echipa se retrage, se desființează… nu se va întâmpla asta cu siguranță!
Noi am discutat cu jucătorii, cu antrenorii, au înțeles situația, trebuie să mergem mai departe. Jucătorilor nu le-am făcut iluzii, au știut realitatea, la fel și Sorin Colceag. CSM Focșani e un club serios, până acum o lună nu a avut litigiu pe spețe, toate plățile s-au făcut la timp, am plătit și în avans!
Jucătorii au înțeles situația, le mulțumesc și sperăm să rezolvăm și restul problemelor. Mai nou, pentru că noi am primit susținere doar de la primărie, avem discuții cu Consiliul Județean, să fim ajutați. Sper că lucrurile se vor îndrepta în curând”, a spus conducătorul Focșaniului la Sport Total FM.
Sorin Colceag a decis să plece de la CSM Focșani după doar o lună și jumătate, să ceară rezilierea contractului, pentru că avea alte propuneri din Liga 2, mai tentante. Doar cinci meciuri a disputat în campionat CSM Focșani cu Sorin Colceag ”principal”, adunând șase puncte.
În curând, clubul din Focșani va anunța numirea unui nou antrenor, acum analizând posibilele variante.
”(N.r. – Plecarea lui Sorin Colceag) Nu ne așteptam să plece, a venit la noi, a fost opțiunea dânsului, a venit către noi. A plecat în fotbal de la Focșani, dar după o lună ne-a dat un telefon… a venit la mine și mi-a spus că pleacă, mi-a spus că se duce la Craiova… fără explicație. Am încercat să îl conving să rămână, nu erau datorii față de el, nu a existat așa ceva.
Nu am vorbit cu nimeni pentru a numi un alt antrenor, eu am sperat că Sorin se va răzgândi, dar el vorbea cu alte echipe de vreo două săptămâni. L-am lăsat să plece, i-am urat succes, ne-am despărțit în condiții bune, nu puteam să îl ținem cu forța. Am discutat cu el, autoritățile la fel, dar nu l-am putut întoarce din drum”, a mai spus Oprea.
Doar cinci meciuri a durat colaborarea dintre CSM Focșani și Sorin Colceag, fiind bifate două victorii (1-0 cu CSM Slatina în etapa a 10-a și 1-0 cu CS Mioveni în etapa a 12-) și trei înfrângeri (0-1 cu FK Miercurea Ciuc în etapa a 9-a, 0-1 cu Concordia Chiajna în etapa a 11-a și 2-3 cu Corvinul Hunedoara în etapa a 13-a).
Sorin Colceag a venit la CSM Focșani după o experiență de doi ani la Dinamo, unde a fost ”secund” în mandatele lui Ovidiu Burcă și Zeljko Kopic. Anterior, a fost antrenor principal pentru câteva luni, septembrie 2021 – octombrie 2021, la Dinamo 2.
Acum, se pare că a bătut palma cu AFC Câmpulung Muscel și va fi prezentat în curând.
Foto: CSM Focșani