Metalul Buzău, tot mai visătoare. Valentin Stan spune ce gândește: ”Dacă vom ajunge în play-off, ar fi extraordinar”

Andrei PASCU 18 Nov. 2024, 14:42 Liga 2
Metalul Buzău, tot mai visătoare. Valentin Stan spune ce gândește: ”Dacă vom ajunge în play-off, ar fi extraordinar”

Metalul Buzău a atras atenția la nivel național datorită evoluțiilor din Cupa României. Aduce pe terenul propriu, în faza grupelor, unde a fost repartizată în Grupa B, Universitatea Craiova (etapa 1, pe care a învins-o cu 1-0), Dinamo (etapa 2), iar în ultimul rând va întâlni, în deplasare, Agricola Borcea (etapa 3).

Echipa lui Valentin Stan se află în cel mai bun moment al sezonului, pentru că are șase meciuri la rând fără eșec, cinci în Liga 2 și unul în Cupa României. Nou-promovata speră la mai mult în campionat, o salvare fără emoții de la retrogradare, dar și un parcurs cât mai lung în Cupa României, poate chiar să ajungă în fazele eliminatorii.

Metalul Buzău, tot mai visătoare. Valentin Stan, încrezător

Valentin Stan a declarat că se gândește la play-off-ul Ligii 2! Nu este acesta un obiectiv pentru Metalul Buzău, dar momentele prin care trece face stafful tehnic și jucătorii să se gândească la o astfel de performanță majoră, ce părea imposibilă în urma primelor meciuri din acest sezon.

Însă, va fi greu ca Metalul Buzău, la condițiile pe care le are, după cum a spus chiar antrenorul, să ajungă în punctul în care va putea să afirme că se luptă la promovarea în SuperLiga României cu șanse reale și nu doar datorită entuziasmului format în jurul câtorva rezultate pozitive.

Noi abordăm meciurile curajos, cu pressing constant. Cu Universitatea Craiova am reușit să blocăm construcția lor și să preluăm controlul mingii. Craiova nu a arătat un fotbal care să ne pună mari probleme, iar acest lucru ne-a motivat să încercăm marea cu degetul

Dacă vom ajunge pe un loc de play-off, ar fi extraordinar. Dacă nu, ne dorim să acumulăm suficiente puncte pentru a rămâne în Liga 2. Promovarea în Liga 1 este deocamdată un vis îndepărtat. Avem nevoie de stadion și alte resurse pentru a ne gândi serios la acest pas.

La primele etape am avut rezultate negative, dar jocul nostru ne-a dat speranță. Odată cu primele victorii, am câștigat încredere și am început să acumulăm puncte”, a spus Valentin Stan pentru Sport.ro.

Metalul Buzău, două etape în Liga 2 până la partida cu Dinamo

De când a început seria pozitivă pentru Metalul Buzău? După înfrângerea cu Concordia Chiajna din Liga 2, din 21 septembrie, scor 1-2, Metalul Buzău a mai disputat șase meciuri oficiale, reușind să înregistreze patru victorii (4-0 cu CS Mioveni, 1-0 cu Corvinul Hunedoara, 1-0 cu Universitatea Craiova și 2-0 cu CSC Șelimbăr) și două remize (2-2 cu Metaloglobus și 0-0 cu Chindia Târgoviște).

În acest moment, în pauza competițională, Metalul Buzău se află pe locul 10 în Liga 2, la egalitate de puncte de locul 6, care la finalul sezonului regular califică în play-off, iar în Cupa României speră că poate evolua și în faza eliminatorie, după faza grupelor, dat fiind faptul că a reușit să învingă Universitatea Craiova.

Metalul Buzău va avea două meciuri în Liga 2, cu CS Afumați (acasă) și FC Voluntari (în deplasare), iar apoi va disputa și partida cu Dinamo, din etapa a 2-a a fazei grupelor din Cupa României, pe teren propriu.

Foto: Metalul Buzău și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Andrei PASCU 18 Nov. 2024, 14:42 Liga 2
Pe aceeași temă