CS Mioveni și fundașul Robert Bădescu au încheiat împrumutul! Apărătorul în vârstă de 19 ani s-a întors la Rapid București, club de care aparține, anunțul fiind făcut chiar de formația din SuperLiga României.
Acesta făcuse trecerea la clubul din Liga 2 în august, dar acordul a fost încheiat prematur, înainte de finalul întreceri, așa cum fusese semnat contractul dintre CS Mioveni și Rapid.
Doar cinci meciuri în campionat a bifat Bădescu la CS Mioveni, totalizând 339 de minute. În acest timp a fost de patru ori titular, iar într-o etapă a intrat pe teren pe parcurs, de pe banca de rezerve.
Până la începutul anului următor cel puțin, Bădescu nu va mai juca vreun meci oficial, probabil urmând să fie împrumutat din nou în perioada de transferuri din iarnă, dacă stafful tehnic al Rapidului consideră că nu poate face față deocamdată la nivelul primei ligi.
”Robert Bădescu (19 ani) s-a întors la antrenamentele echipei, acesta încheindu-și împrumutul la CS Mioveni.
Fundașul Rapidului se va antrena în continuare sub comanda lui Marius Șumudică, însă nu va putea juca meciuri oficiale, până la următoarea perioadă de transferuri”, a transmis echipa din SuperLiga României pe pagina de Facebook.
Probabil că la decizia încheierii premature a acordului dintre CS Mioveni și Rapid a contat și situația financiară a echipei din Liga 2, cu restanțe pe câteva luni către jucători, iar contextul nu pare probabil să se remedieze în perioada următoare sau vreodată.
În ceea ce privește cariera lui Bădescu, fundașul a ajuns la Rapid în iulie 2022, de la Academica Clinceni, iar pasul la echipa mare a giuleștenilor l-a făcut în februarie acest an.
A prins cinci meciuri în campionat pentru Rapid sezonul trecut și a marcat un gol, cu UTA, în Giulești, într-un duel care a avut loc în etapa a 28-a sezonului regular, scor 4-1.
Foto: Rapid