Miercuri, 6 noiembrie 2024, s-a disputat prima etapă din cadrul Cupei de Tineret, iar echipa clubului piteștean Campionii FC Argeș a debutat cu o înfrângere, pierzând la o diferență de două goluri, scor 1-3, disputa din deplasare, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Înfrângerea juniorilor alb-violeți nu este una deloc surprinzătoare, având în vedere faptul că gruparea din Trivale este în cădere liberă de câțiva ani, atât la seniori, cât și la juniori.
Surprinzător este modul în care oficialii piteșteni au decis să abordeze acest meci. Chiar dacă distanța dintre Pitești și Sfântu Gheorghe este de aproximativ 200 km și poate fi parcursă cu autocarul în 4 ore, conducerea clubului argeșean a decis ca deplasarea să se facă în ziua meciului care începea la ora 12:00 și nu înainte cu o zi, așa cum se obișnuiește la echipele care se respectă, așa cum pretinde și CFC Argeș că o face.
Juniorii lui Dragoș Radu au ”decolat” de la Pitești la ora 7:00 și au ajuns la Sfântu Gheorghe la ora 11:00, cu o oră înainte de startul partidei!
Unul dintre părinții jucătorilor urcați în autocarul spre Covasna a izbucnit, fiind nemulțumit de condițiile care sunt la CFC Argeș. Nu a dorit să-i dezvăluim identitatea și îi respectăm decizia.
”Nu au găsit bani de cazare și masă la o pensiune, dar vor rezultate de la acești copii… Au intrat în teren cu genunchii amorțiți. Ce rezultate poți avea la un club unde nu se asigură nici măcar minimul necesar? Condițiile s-au înrăutățit de la venirea lui Dani Coman ca președinte! Este a doua plecare în ziua meciului în decurs de doar trei zile. Duminică au jucat cu Kids Tâmpa Brașov și au plecat tot cu noaptea în cap. O bătaie de joc la adresa copiiilor, în primul rând… Au ajuns copiii noștri să facă doar două antrenamente pe săptămână.
Cei din conducere nu vor să mai plătească bani pentru închirierea terenurilor. Nu se gândesc că Tineretul și U17 sunt primii care trebuie să facă pasul la echipa mare. Îi interesează doar propriul buzunar! Să nu mai mire pe nimeni de ce Piteștiul nu poate scoate tineri jucători de valoare. Sunt condiții de Albania și pretenții de Spania, așa cum le-a spus în față Andrei Prepeliță. Multora dintre părinți le e frică să vorbească, însă eu nu vreau să îl mai las aici din iarnă. Este bătaie de joc și nu ai perspective!”, ne-a spus foarte revoltat părintele unui copil de la grupa pregătită de Dragoș Radu.
Nu doar la prima echipă a CFC Argeș sunt rezultate modeste, inclusiv în acest sezon, după ce în cel trecut, primul după retrogradarea din prima ligă, echipa condusă de Pelici, Beza și Neagoe nu a prins nici măcar play-off-ul.
Condițiile de pregătire oferite de conducerea clubului din Trivale au început să afecteze inclusiv rezultatele grupelor de juniori.
Dacă în sezonul precedent CFC Argeș s-a calificat în play-off-ul Ligii Elitelor cu grupele U15, U16 și U17, ultima jucând semifinala cu Farul Constanța, în această ediție de campionat, clubului din Trivale a mai reușit această performanță doar cu grupa U15, grupele U16, U17 și Tineret evoluând în play-out.
Rezultatele înregistrate în această săptămână de echipele de juniori ale CFC Argeș în Cupa Elitelor:
Foto: Campionii FC Argeș