FK Miercurea Ciuc speră la o nouă victorie în Liga 2. Robert Ilyeș a prefațat partida cu FC Bihor: ”Știm punctele lor slabe”

Andrei PASCU 18 Oct. 2024, 18:59 Liga 2
FK Miercurea Ciuc speră la o nouă victorie în Liga 2. Robert Ilyeș a prefațat partida cu FC Bihor: ”Știm punctele lor slabe”

FK Miercurea Ciuc este de neînvins în acest sezon, având opt victorii și un egal în Liga 2, în nouă etape. Duminică, de la ora 11:30, formația ciucană va întâlni, pe teren advers, FC Bihor Oradea, în etapa a 10-a a campionatului. Duelul va fi în format live-text pe Liga2.ro!

În cazul unui succes, trupa lui Robert Ilyeș va termina runda tot pe primul loc, dar, dacă va beneficia și de jocul rezultatelor altelor meciuri, ale echipelor clasate sub ea, va mări ecartul.

Robert Ilyeș a prefațat partida FC Bihor – FK Miercurea Ciuc

Robert Ilyeș a transmis faptul că echipa lui poate bifa o nouă victorie și știe la ce să se aștepte de la formația din Oradea. A urmărit meciurile adversarilor de duminică și a sesizat faptul că ”principalul” lor imprimă echipei o idee de joc care se bazează pe o apărare atentă și exactă.

Când a vorbit de principalul motiv pentru care FK Miercurea Ciuc speră la o victorie și o mărire a ecartului față de locul 2, Robert Ilyeș a remarcat faptul că forța colectivă a echipei va fi decisivă în întâlnirea de duminică, dar a recunoscut și că jucătorii de la FK Miercurea Ciuc sunt într-o formă fizică foarte bună.

În altă ordine de idei, Robert Ilyeș se așteaptă ca în tribunele stadionului din Oradea să fie un număr mare de fani, de până la 6.000 de oameni.

Nu e un secret, am și menționat deja, că jucătorii au beneficiat de patru zile de repaus în pauza competițională. Deoarece avem destul de multe meciuri în spate, m-am gândit că se pot recupera cel mai bine în sânul familiei. Am avut însă nouă sau 10 zile în care ne-am putut pregăti. În linii mari, echipa este în ordine.

Moralul este ridicat, ne deplasăm ca lideri la Oradea, așa că nutrim speranțe mari de victorie. Pe baza analizelor video, știm că este o echipă harnică FC Bihor. Le place să se apere și o fac bine. Vom juca în fața publicului lor, va fi greu, sunt conștient că la meci vor asista 5.000 – 6.000 de spectatori.

Știm că nu va fi ușor, însă am identificat punctele lor slabe, așa că sper să profităm de acestea și să îi învingem”, a spus Robert Ilyeș la conferința de presă, dar și FC Bihor Oradea a prefațat partida de duminică.

FK Miercurea Ciuc, o victorie și o remiză în ultimele două etape

FK Miercurea Ciuc are partida cu FC Bihor Oradea după un succes în Liga 2, în etapa a 9-a, 1-0 cu CSM Focșani. În celelalte partide din campionat, ciucanii au remizat, în etapa a 8-a, cu Steaua, scor 1-1, iar anterior au învins CSC Dumbrăvița, scor 1-0, ACSM Reșița, scor 2-3, Metalul Buzău, scor 4-2, dar au trecut și cu 1-0 de Campionii FC Argeș, în deplasare, pe stadionul de la Mioveni, dar și de AFC Câmpulung Muscel (scor 4-1), Viitorul Pandurii (scor 4-1) și ACSM Ceahlăul (scor 3-1), fiind pe primul loc în campionat.

Dacă FK Miercurea Ciuc are 25 de puncte în nouă meciuri disputate, FC Bihor este pe locul 13, cu 12 puncte.

Conferința de presă organizată de FK Miercurea Ciuc:

Foto și video: FK Miercurea Ciuc

Andrei PASCU 18 Oct. 2024, 18:59 Liga 2
Pe aceeași temă