România U20 a încheiat acțiunea din octombrie cu bilanț pozitiv. După ce a învins cu 1-0 Cehia U20 în deplasare, luni, 15 octombrie, naționala pregătită de Costin Curelea a bifat o remiză cu Elveția U20, scor 2-2.
Tricolorii au revenit de la 0-2, acesta fiind și rezultatul pauzei. În plus, golul egalizator a fost bifat în minutul 90!
România U20 nu a făcut cele mai bune 45 de minute, întrucât elvețienii au marcat de două ori în prima parte a întâlnirii care s-a desfășurat pe terenul de la Târgoviște, pe care evoluează în meciurile de pe teren propriu echipa de Liga 2 – Chindia.
Dion Kacuri a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 24, iar golul de 2-0 a venit în minutul 45, când și-a trecut numele pe lista marcatorilor și Marc Giger.
România U20 a dat semne de revenire la șapte minute de la reluarea părții secunde, dar Elveția U20 a făcut la pauză nu mai puțin de șase schimbări! A punctat prima dată Atanas Trică, jucător legitimat la CSM Slatina, iar elevii lui Costin Curelea au crezut într-un rezultat pozitiv până la urmă, într-o partidă de verificare care nu a făcut parte din competiția amicală Elite League.
Eduard Radaslavescu a consemnat remiza în urma unui gol marcat în minutul 90, iar România U20 a terminat la egalitate întâlnirea de la Târgoviște, scor 2-2.
Referitor la jucătorii din Liga 2 convocați de Costin Curelea, doar doi din cei nouă nu au evoluat. Portarii Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara) și Eduard Chioveanu (CS Afumați) au fost rezerve neutilizate.
În rest, Alexandru Duțu (CS Afumați), Ionuț Pop (Corvinul), Alexandru Șuteu (FC Voluntari), Atanas Trică (CSM Slatina), Denis Rența (CSM Focșani), Mark Țuțu (Ceahlăul) și Daniel Olariu (CSC Șelimbăr) au fost utilizați de Curelea.
În clasamentul din competiția amicală Elite League, România U20 se află pe locul 5 din opt echipe, cu trei meciuri disputate, cu două eșecuri (2-3 cu Germania U20 și 0-2 cu Anglia U20) și o victorie (1-0 cu Cehia U20). E la șapte puncte de locul 1, Anglia U20, dar care are un meci mai mult, și la șase de locul 2, Germania U20, care a disputat trei meciuri.
Următorul meci al tricolorilor din Elite League are loc în noiembrie, contra Portugaliei U20, pe teren propriu.
Foto: FRF