Tot mai multă încredere în vestiarul echipei Metaloglobus, care rămâne pe podium în Liga 2. George Gavrilaș: ”Ar fi extraordinar să promovăm, să jucăm cu FCSB, Dinamo, Rapid, Craiova sau Farul”

Andrei PASCU 07 Oct. 2024, 18:53 Liga 2
Tot mai multă încredere în vestiarul echipei Metaloglobus, care rămâne pe podium în Liga 2. George Gavrilaș: ”Ar fi extraordinar să promovăm, să jucăm cu FCSB, Dinamo, Rapid, Craiova sau Farul”

Metaloglobus este una dintre echipele din Liga 2 cu un joc bun și cu evoluții care o fac să spere cu șanse mari la play-off-ul întrecerii, mai ales că are și drept legal de promovare în SuperLiga României, dacă din punct de vedere sportiv va îndeplini obiectivul.

Însă, deocamdată vestiarul se concentrează pe fiecare meci în parte și nu se entuziasmează, portarul George Gavrilaș (33 de ani) precizând că e abia începutul unui sezon lung, pentru că abia s-au scurs nouă etape din sezonul regular.

George Gavrilaș, despre parcursul echipei Metaloglobus în Liga 2

Portarul care dă siguranță formației lui Ianis Zicu a punctat faptul că, în sfârșit, la Metaloglobus s-a format o echipă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că simte că lotul a fost omogenizat, dar și că modul în care a făcut Zicu pregătirea se vede și va continua să se reflecte în rezultatele din campionat.

Față de anii trecuți, Gavrilaș a evidențiat faptul că achizițiile s-au făcut la timp, cantonamentul și perioada de pregătire din vară fiind bifate cu un nucleu de jucători stabilit anterior.

Se pare că jucătorii sunt cu picioarele pe pământ în acest moment și se gândesc doar la meciul următor și, eventual, doar la clasarea în rândul locurilor 1-6 la finalul întrecerii regulare, pentru calificarea în grupa pentru promovare.

Anul acesta am început pregătirea ca o echipă. Anii trecuți jucătorii veneau mai târziu, se adaptau pe parcurs și se creau relațiile de joc, așa că se făcea noiembrie până începeam să ne dăm drumul la joc. Apoi se lua pauză de iarnă.

În acest sezon, nucleul este rămas la club, jucătorii noi au venit din timp, s-a plecat și într-o pregătire bună, avem și jucători under foarte buni. Așa au apărut și rezultatele. 

În vestiar, nu vorbim încă de promovare. Vorbim să luăm fiecare meci în parte și să vedem când se trage linia pentru play-off. Am mai fost aproape de play-off, așa că rămânem concentrați (…)”, a transmis Gavrilaș, conform Sport.ro.

  • George Gavrilaș, campion cu Astra în 2016, câștigător de Cupa României cu Astra (2014) și FC Voluntari (2017), cât a Supercupei, cu Astra (2017), a revenit la Metaloglobus în februarie 2024, anterior având o experiență de jumătate de an la Petrolul.
  • El nu se află la prima experiență în tricoul Metaloglobusului, mai având una, în perioada iulie 2019 – iulie 2023.
  • În CV-ul portarului mai figurează, pe lângă cele amintite, echipele CF Brăila, Juventus București și Daco-Getica.

Metaloglobus, cel mai bun atac din Liga 2, 22 de goluri marcate

Metaloglobus a fost o echipă care fie a pierdut, fie a câștigat în acest sezon de Liga 2 până acum, în cele nouă etape scurse având șase victorii și trei eșecuri, cu un golaveraj de 22 de goluri marcate și 10 primite.

Este formația cu cel mai bun atac, cele mai multe goluri marcate, iar Gavrilaș a remarcat faptul că numărul reușitelor nu este unul întâmplător, pentru că Ianis Zicu este un antrenor ofensiv, care vrea ca jucătorii săi să ajungă la finalizare de cât mai multe ori.

Suntem o echipă foarte ofensivă, așa aș caracteriza Metaloglobus. Nu cred că o să ne apărăm, să jucăm la rezultat. Avem un stil ofensiv care i se datorează și lui Ianis Zicu. A găsit un stil de joc care se pliază bine pe lotul pe care îl avem.

Știe fotbal, lucrează bine și are o calitate rară în fotbal, citește bine jocul. Se vede că a fost jucător mare și a acumulat experiență pe teren. Știe meserie.

Dacă ar fi să îl compar cu Marius Șumudică, unul dintre antrenorii foarte buni cu care am lucrat la Astra, citește la fel de bine jocul. Are simțul acesta de a face schimbări tactice și de jucători pentru a surprinde adversarul.

Ca antrenor trebuie să ai acest fler să simți jocul. Anul acesta i-au ieșit foarte bine tactica și schimbările, am câștigat meciuri datorită acestor decizii”, a mai spus Gavrilaș, care a apărat în opt din cele nouă partide din Liga 2 disputate de Metaloglobus.

Bucureștenii, meci cu Metalul Buzău în etapa 10

În urma a nouă meciuri disputate în noul sezon al Ligii 2, Metaloglobus are șase victorii și trei eșecuri, cu un total de 18 puncte. Este pe locul 3, la egalitate cu locul 2, CSM Slatina, dar cu un punct peste locurile 4 și 5, Steaua și ACSM Reșița.

În runda a 10-a, bucureștenii vor întâlni, pe teren advers, Metalul Buzău. În runda a 9-a, Metaloglobus a pierdut duelul cu CFC Argeș de pe teren propriu, scor 1-2.

Ar fi ceva extraordinar ca Metaloglobus să promoveze în Liga 1 și să joace cu FCSB, Dinamo, Rapid, Craiova sau Farul”, a mai spus Gavrilaș.

Foto: Gică Flușter/ Sport Pictures

Andrei PASCU 07 Oct. 2024, 18:53 Liga 2
Pe aceeași temă