CSC Dumbrăvița continuă jocurile bune contra Concordiei. Cosmin Stan, mulțumit cu punctul obținut la Chiajna: ”Merităm felicitări”

Anda DELIU 05 Oct. 2024, 14:30 Liga 2

CSC Dumbrăvița a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul jucat pe terenul Concordiei Chiajna, sâmbătă, în runda a 9-a a Ligii 2.

Nu a fost neapărat un meci spectaculos, iar, în tot contextul dat, Cosmin Stan se declară mulțumit de ceea ce s-a obținut din deplasarea din Ilfov, în fața unui adversar cu pretenții la promovare, dar dezamăgitor din nou.

Absențe de titulari de drept la Dumbrăvița în meciul de la Chiajna

Accidentat ușor, Modan nu a jucat titular în acest meci, iar Cosmin Stan a decis să apeleze la Trifon în poartă, după evoluția haotică a lui Mikloș în meciul cu Slatina. Titularizat în atac, Pădurariu a avut o ocazie pentru bănățeni în minutul 5, când a trimis pe lângă după o lovitură de colț. Concordia a fost periculoasă și ea în minutul 17, la șutul lui Prejmerean apărat de Trifon.

Echipa lui Ilie Poenaru a fost în controlul mingii preponderent, iar Dumbrăvița aștepta să fie echipa reactivă. Adrian Bălan a fost bine ținut în șah de apărarea oaspete și până la pauză nu au mai fost ocazii notabile.

Ocazii bune pentru timișeni în partea a doua, dar degeaba

În primele minute din repriza a doua, ilfovenii l-au pierdut pe Okpolokpo, accidentat. Dumbrăvițenii au reușit să-și creeze câteva ocazii, deși Concordia spera ca ea să fie cea care contează în atac.

În minutul 57, Zurbagiu a trimis pe lângă poartă, după o lovitură liberă executată de Vasluian. Peste opt minute, Luca Bodri l-a pus și el la încercare pe goalkeeper, iar fundașul Tsymbaliuk a intervenit salvator și a evitat deschiderea de scor.

Introdus pe parcursul reprizei secunde, Modan a avut un șut din 14 metri în minutul 78, dintr-o așezare a lui Ekmekci, iar Vâlceanu a respins spectaculos. În minutul 86, a fost rândul lui Trifon să iasă în evidență, când a respins de sub transversală șutul expediat de Boiciuc. Deși gazdele au forțat golul victoriei, tabela a rămas până la final intactă.

Cosmin Stan, foarte mulțumit de dăruirea jucătorilor

Dacă în precedenta deplasare la Chiajna, CSC Dumbrăvița se impunea cu 2-0, acum timișenii n-au mai marcat, dar s-au ales cu un punct în fața pretențioșilor de la Concordia.

Antrenorul principal al trupei din Banat a apreciat foarte mult dăruirea jucătorilor săi, chiar dacă, de data aceasta, nu au mai câștigat la Chiajna. ”Merităm felicitări pentru punctul acesta și pentru dăruirea jucătorilor. În meciul de azi, poate mai mult decât în alte meciuri, s-a văzut dăruirea, fiecare dintre ei a încercat să dea totul. Chiar dacă nu am reușit prea multe pe faza ofensivă, sunt foarte mulțumit de jucători și vreau să îi felicit după acest egal din deplasare. În mintea mea au fost două lucruri după minutul 85: pe de o parte, mă gândeam la ultimul meci pe care l-am câștigat aici, cu două goluri în ultimele cinci minute, dar pe de altă parte m-am gândit să nu se întâmple exact invers. Noi am câștigat în primăvară, iar acum putea fi rândul lor să câștige pe final. Până la urmă, a rămas 0-0, deci grijile nu mi-au fost întemeiate. A fost un meci destul de închis, un meci de luptă. Ambele echipe au jucat un fotbal direct. Chiar dacă gazdele, până prin minutul 60, au mai și încercat să țină de minge sau să aibă acțiuni la firul ierbii, în ultima jumătate au încercat și ei cu mingi lungi, văzând că apărarea noastră e foarte greu de penetrat. Au și fost periculoși, în ultimele 2-3 minute, la mingile lungi aruncate în careu”, a spus Stan, citat de site-ul clubului, la finalul unui nou duel al echipelor echipate în alb și verde, chiar dacă Dumbrăvița a fost astăzi îmbrăcată în vișiniu.

  • În jocurile directe de până acum dintre cele două echipe au fost înregistrate, cronologic, un 2-2, un 3-1 pentru Concordia, un 2-0 pentru Dumbrăvița și un 0-0. Toate cele patru meciuri au avut loc pe terenul trupei din Chiajna.

Stan aștepta noua pauză din campionat

Altfel, ”principalul” echipei din Timiș așteaptă pauza pentru a pune lucrurile la punct.

Pauza competițională ne prinde bine, pentru că avem două săptămâni să pregătim în liniște meciul cu Mioveni. Dacă astăzi n-am fi luat punct, ar fi fost destul de apăsătoare aceste săptămâni care urmează. Așa, ne bucurăm moderat de acest punct, iar până marți, când reluăm pregătirile, nu ne mai gândim deloc la fotbal, a adăugat Stan.

CSC Dumbrăvița, în egalul cu Concordia: Trifon – Vasluian (Rz. Morariu 74’), Scutaru, Zurbagiu (cpt.), Ghinescu – Burdeț, Bg. Sima – Paulevici (Apro 87’), Cibi (Ekmekci 68’), L. Bodri (Sofran 74’) – Pădurariu (Modan 68’). Rezerve neutilizate: Iliescu – Andr. Olaru, Martinov, Adam.

CSC Dumbrăvița joacă marți amical și apoi întâlnește CS Mioveni în campionat

CSC Dumbrăvița nu va avea amical weekendul viitor, ci acum, marți, cu echipa de Liga 4 Timiș AS Gelu, o formație fără pretenții de mai mult.

La reluarea campionatul, peste două weekenduri, trupa antrenată de Cosmin Stan va primi vizita celor de la CS Mioveni, pierzători astăzi, acasă, cu ACSM Reșița, scor 0-1.

Cu acest punct obținut la Chiajna, CSC Dumbrăvița se află pe locul 14 în clasament, cel puțin momentan, cu 11 puncte, câte are și Concordia, dar aceasta din urmă are un golaveraj inferior, 10-13 față de 9-10, astfel că este pe locul 15. Doar FC Bihor (locul 16, 10 puncte), care joacă luni, acasă cu FCU Craiova, le poate depăși în clasament până la finalul etapei a 9-a.

Foto: Mihai Antonio Vasile / Sport Pictures

Anda DELIU 05 Oct. 2024, 14:30 Liga 2
Pe aceeași temă