CFC Argeș, primul meci cu Bogdan Andone ”principal”. Adversar de calibru, Corvinul, dar pe care speră să îl răpună: ”Un meci încins și încrâncenat”

Andrei PASCU 27 Sep. 2024, 17:12 Liga 2
CFC Argeș, primul meci cu Bogdan Andone ”principal”. Adversar de calibru, Corvinul, dar pe care speră să îl răpună: ”Un meci încins și încrâncenat”

CFC Argeș – Corvinul Hunedoara se joacă sâmbătă, de la ora 12:00, în etapa a 8-a din Liga 2. Partida, care va fi în format live-text pe Liga2.ro, a fost prefațată și de Bogdan Andone, noul ”principal” la piteștenilor începând cu această săptămână.

Antrenorul Argeșului își dorește trei puncte care să îi urce echipa în clasament la finalul rundei, recunoscând că până acum a apucat să cunoască, într-o oarecare măsură, restul jucătorilor cu care nu a mai lucrat.

Campionii FC Argeș, primul meci cu Bogdan Andone ”principal”

Campionii FC Argeș este în căutarea unei noi victorii, în ultimele trei etape de Liga 2 bifând două remize, 0-0 cu CSM Slatina și 1-1 cu CS Mioveni, și o victorie, 3-2 cu Concordia Chiajna. Teoretic, echipa lui Andone are șansa a doua, pentru că formația din Hunedoara este câștigătoarea Cupei României de sezonul trecut, dar și o echipă cu continuitate la nivelul staffului tehnic și la nivelul lotului de jucători.

Corvinul are și un parcurs excelent în ultimele patru meciuri de Liga 2, cu victorii pe linie, 3-1 cu Viitorul Pandurii, 1-0 cu CSC Șelimbăr, 3-0 cu AFC Câmpulung Muscel și 2-1 cu Unirea Ungheni, după ce anterior făcuse, tot în campionat, o remiză, 1-1 cu ACSM Ceahlăul.

Corvinul e pe val, dar ultima înfrângere a fost chiar cu CFC Argeș

Întâmplător sau nu, ultimul eșec al Corvinului datează din 29 august, în play-off-ul Cupei României, chiar contra CFC Argeș, 0-2. Bogdan Andone speră ca acea partidă să conteze în ceea ce privește metalul jucătorilor săi, să intre cu încredere pe teren și cu gândul că pot bifa un nou succes contra hunedorenilor.

E clar că ne așteaptă un joc dificil, avem un adversar care a demonstrat că este o echipă puternică, omogenă, dar trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut, să câștigăm! Asta e cel mai important, să luăm cele trei puncte.

E posibil să conteze faptul că Argeș a câștigat cu Hunedoara în Cupa României. E posibil ca jucătorii să aibă un plus de încredere, știu cum vor juca adversarii, dar este alt joc, altă competiție, e un meci important pentru ambele echipe. Va fi un meci încins și încrâncenat.

Voi vedea băieții la antrenamente, nu am decis primul 11. În mare parte, știu ce sistem vom juca, dar în privința echipei de start nu m-am decis.

În mare parte, cam tot lotul este valid. Stoica are o mică problemă, iar de săptămâna următoare cred că va reveni. Vom vedea, cum am spus, cum vom arăta”, a spus Bogdan Andone la conferința de presă.

Bogdan Andone nu a urmărit foarte mult Liga 2

CFC Argeș are 9 puncte acumulate în șapte meciuri și se află pe locul 13, depășind următoarea clasată, CS Mioveni, cu numai un punct, dar fiind la numai trei puncte de locul 7, FC Voluntari.

Despre Liga 2, Bogdan Andone a declarat:

Nu prea am urmărit Liga 2, m-am uitat doar la ultimele meciuri, la meciurile noastre, dar mi se pare un nivel mai scăzut decât Liga 1, din punctul de vedere al intensității. Dar, îmi dă încredere faptul că jucătorii au valoare, sper să se adapteze la ce îmi doresc.

Liga 2, an de an, a arătat că o echipă surpriză a apărut și a vrut să promoveze. La promovare sunt Voluntari, FCU Craiova, mai sunt și alte echipe bune, Slatina, Corvinul, Steaua, noi, Chiajna, Metaloglobus, Afumați, e un grup de echipe care vrea să fie în play-off. E un campionat dificil cel al Ligii 2, pentru că la fiecare meci se poate întâmpla orice.

Trebuie să fii concentrat, iar acum trebuie să câștigăm primul meci”.

Conferința de presă organizată de CFC Argeș:

Foto: CFC Argeș și Gaabriela Neacșu (Sport Pictures)
Video: CFC Argeș

Andrei PASCU 27 Sep. 2024, 17:12 Liga 2
Pe aceeași temă