Un lucru bun pentru FC Bihor după eșecul cu Steaua: a debutat la prima echipă și în Liga 2 un tânăr de 15 ani! Orădenii n-au bătut recordul din sezonul trecut

Marius ANGHEL 20 Sep. 2024, 11:48 Liga 2
Un lucru bun pentru FC Bihor după eșecul cu Steaua: a debutat la prima echipă și în Liga 2 un tânăr de 15 ani! Orădenii n-au bătut recordul din sezonul trecut

FC Bihor a încasat, joi după-amiază, a treia înfrângere consecutivă în campionatul Ligii 2, chiar a patra la rând dacă o contabilizăm și pe cea din Cupa României cu ACSM Reșița, adversar tot din liga secundă. Trei dinUtre aceste patru jocuri au fost disputate la Oradea.

În afară de aceste rezultate negative, Gustavo Aragolaza, directorul tehnic al trupei bihorene, s-a remarcat la ultimul meci, acasă contra Stelei (scor 0-1), cu o decizie curajoasă, într-un moment în care echipa avea nevoie de un plus pe teren, pentru a ataca și a obține măcar egalul.

Aragolaza a trimis pe teren un jucător în vârstă de 15 ani, pe care, la acest meci, l-a inclus pentru prima dată în lot, pe Darius Oşvat (foto, în plan secund, cu numărul 14).

Darius Oşvat, debut la FC Bihor și în Liga 2 la 15 ani și 3 luni

FC Bihor a fost condusă pe teren propriu de Steaua încă din minutul 21, după reușita lui David Matei, un tânăr în vârstă de 18 ani. Ioan Filip și compania nu au reușit să pună mari probleme adversarului bucureștean, iar Aragolaza, căruia i s-a strigat demisia la pauză, a consumat cele cinci schimbări din minutul 74, însă cu una dintre ele a surprins asistența.

În minutul 59, în urma unor probleme acuzate de Adelin Nica, mijlocaș care zilele trecute a împlinit 18 ani și a bifat deja cinci meciuri în primele șapte etape ale Ligii 2, directorul tehnic al FC Bihor a decis să-l arunce în luptă pe puștiul Darius Oşvat. Acesta nu numai că a prins pentru prima dată lotul echipei mari a clubului orădean, dar i s-a oferit și debutul în Liga 2, într-un moment dificil pentru FC Bihor, care avea nevoie de măcar un gol marcat pentru a egala pe tabelă.

Au mai fost nenumărate debuturi de jucători tineri la Liga 2, însă la vârsta de 15 ani, atât cât are Oşvat, nu s-a întâmplat prea des.

După jocul cu Steaua, la finalul căruia nimeni de la FC Bihor nu a oferit o reacție, clubul a punctat în cronica meciului despre debutul tânărului mijlocaș.

”De menţionat de la acest joc este faptul că la echipa orădeană a debutat un tânăr jucător de doar 15 ani, Darius Oşvat, care a fost trimis în teren în minutul 59, când s-a accidentat Adelin Nica, iar directorul tehnic Gustavo Aragolaza l-a trimis pe el ca jucător under.
Darius Oşvat este născut în anul 2009 şi este component al echipei de juniori U17 a clubului FC Bihor, echipă pregătită de Adrian Sorin Todea”, a informat FC Bihor.

  • Andrei Moga (18 ani) și Adelin Nica (18 ani) au fost jucătorii ”underi” cu care FC Bihor a început meciul cu Steaua. În partea secundă au fost introduși și Sebastian Cucu (19 ani), în locul lui Ionuț Ban (27 ani), și Darius Oșvat (15 ani), în locul lui Nica. Altă variantă de jucător ”under” nu a avut Aragolaza pe bancă la acest meci, unde au rămas neutilizați Rus (24 ani), Gal (24 ani), Gunie (25 ani) și Tincău (23 ani).

Oșvat nu bate recordul din sezonul trecut de Liga 2, al unui jucător născut chiar în aceeași zi cu el!

25 mai 2009 este ziua nașterii lui Darius Ionuț Oșvat, mijlocașul fiind originar din Oradea.

În sezonul trecut de Liga 2, ediția 2023-2024, cel mai tânăr debutant în campionat a fost Deian Mario Geană, jucător la Progresul Spartac, născut la 25 mai 2009, utilizat ca fundaș într-un meci din 2 decembrie 2023, contra CSM Slatina, la vârsta de 14 ani, 5 luni și 9 de zile.

Un alt tânăr fotbalist utilizat sezonul trecut de Liga 2 a fost Rareș Gheorghe Roșculeț, portar de la Corvinul, născut la 27 octombrie 2009. El a evoluat în minutele de final ale meciului cu CS Mioveni, din 11 mai 2024, la vârsta de 14 ani, 6 luni și 16 zile.

  • După cum se poate observa, Ovșat și Geană sunt născuți chiar în aceeași zi, 25 mai 2009!

În sezonul 2022-2023 de Liga 2, cel mai tânăr jucător utilizat a fost Bogdan Bratu, de la SSU Poli Timișoara, născut la 27 septembrie 2007 și utilizat câteva minute în jocul cu Metaloglobus (0-5), din 5 mai 2023. Bratu avea 15 ani, 7 luni și 11 zile.

Foto: Dan Pereț / FC Bihor Oradea

Marius ANGHEL 20 Sep. 2024, 11:48 Liga 2
Pe aceeași temă