CSC Șelimbăr este departe de forma sportivă din sezonul trecut, cea mai bună de când activează la nivelul Ligii 2. Nu este, însă, nicio surpriză, în condițiile în care echipa sibiană s-a schimbat aproape complet în pauza dintre sezoane, nu numai la nivel de lot, ci și al staffului tehnic.
Nu stă nici foarte rău în clasament, cu cinci puncte acumulate în patru jocuri disputate în cinci etape, spre deosebire de Campionii FC Argeș, de exemplu, care are tot atâtea puncte strânse în cinci partide.
În recenta etapă din Liga 2, a 5-a, CSC Șelimbăr a remizat pe teren propriu cu nou-promovata Unirea Ungheni. 0-0 s-a încheiat partida de la Cisnădie, cu sibienii evoluând în inferioritate numerică din minutul 75.
Antrenorul Constantin Schumacher a transmis un mesaj pozitiv după egalul cu Unirea Ungheni. A apreciat că jucătorii săi au continuat să lupte pentru a obține victoria inclusiv după ce căpitanul Ciprian Natea și-a lăsat coechipierii în inferiotiate numerică, eliminarea sa venind la semnalizarea arbitrului asistent Biro Tamas Kopriva, care a văzut cum fundașul și-a lovit adversarul cu brațul.
”A fost un meci bun, făcut de ambele echipe. Felicit echipa adversă, au o echipă bună, îmi felicit echipa mea pentru atitudine. Chiar dacă am jucat în zece am încercat să controlăm jocul. Una peste alta, e important că nu am pierdut. Cred în ei în continuare, pentru că suntem o echipă nouă, în formare și sunt sigur că o să facem lucruri frumoase în continuare. Nu sunt supărat pe ei, doar că trebuie să tratăm anumite faze cu mai mult calm, mai multă liniște și mai multă încredere”, a spus Constantin Schumacher la Sport Arena de Weekend, de la Metropola TV, după jocul desfășurat sâmbătă, în etapa a 5-a a Ligii 2..
Schumacher a vorbit despre realizarea de performanță la Șelimbăr, o echipă care, totuși, nu are drept de promovare, deci mai sus de Liga 2 nu poate urca. ”Am avut pe teren doar trei jucători care au fost în lotul trecut (n.r. – au fost mai mulți în primul 11: Natea, Gherman, Ayine, Soare, Monea și Rodri Hernando). Cei care au venit sunt sigur că își doresc să facă performanță și asta e cel mai important. Asta trebuie să se gândească ei, că, până la urmă, trebuie să facă performanță și să ajungă și să își dorească ca prin echipa asta să ajungă mai sus. Atunci, dacă ajung să facă lucrul ăsta și prin ceea ce le prezint eu la antrenamente sunt sigur că vor face o figură frumoasă în continuare.
Am atacant destul de bun, am jucători destul de buni, doar că sunt tineri și pentru meciurile de la nivelul ăsta le mai trebuie timp. Sunt mulți care au venit de la un nivel inferior și le este greu să se adapteze la Liga 2”, a mai spus Schumacher după remiza cu Unirea Ungheni.
Întrebat cum pregătește un meci împotriva unei echipe care nu înscrisese în precedentele trei jocuri din campionat, cazul Unirii Ungheni, Constantin Schumacher a spus că el e preocupat mai degrabă de cum joacă echipa sa. A făcut și o comparație cu fosta sa echipă, CS Mioveni, pe care a condus-o în sezonul trecut.
”Jucătorilor le arăt adversarii și ceea ce joacă ei, dar pe mine mă interesează ceea ce facem noi. Până acum, în cele patru meciuri, echipa mea a încercat să joace fotbal. Asta îmi doresc, pentru că este o echipă tânără, care cred că are o medie de vârstă de 21-22 de ani și nu pot să-i fac pe jucători să frâneze, să îi pun în apărare și să joc pe contraatac, așa cum s-a întâmplat la Mioveni, unde aveam jucători cu experiență. Aici încerc să le schimb puțin stilul, să joace cu mai multă încredere. O să întâlnim echipe dintr-astea care se apără mai mult și joacă pe contraatac și atunci trebuie să abordăm anumite faze cu mai multă încredere, atâta tot”, a mai transmis antrenorul echipei CSC Șelimbăr după remiza cu Unirea Ungheni.
Cu 5 puncte acumulate în patru meciuri în cinci etape, în prima rundă având de disputat restanța cu Corvinul, CSC Șelimbăr ocupă locul 15 în clasamentul intermediar al Ligii 2, cu 5-4 golaveraj. Este la egalitate cu Campionii FC Argeș, care are cinci partide disputate și golaveraj 2-2.
Restanța cu Corvinul a fost programată pentru data de 18 septembrie, de la ora 17:00, iar până atunci va juca contra CS Afumați, în deplasare, în jurul datei de 14 septembrie, partida din etapa a 6-a nefiind încă programată cu exactitate.
Campionatul Ligii 2 ia o pauză de un weekend, pe durata acțiunilor echipelor naționale, iar CSC Șelimbăr și-a programat un amical cu FC Hermannstadt (locul 7 în prima ligă), sâmbătă.
”Până în acest moment se putea mult mai bine. Am avut atitudine în partidele pe care le-am jucat.
Nu trebuia să pierdem la Chindia, a fost un meci pe care l-am controlat. Trebuia să câștigăm acolo. În ultima partidă, cea contra Unirea Ungheni trebuia să fructificăm ocaziile. Ne-a lipsit șansa. Am avut și bară, am controlat jocul, dar am obținut doar un punct.
Le-am spus băieților să fie mândri de ei pentru că pot mult mai mult și vor demonstra asta”, a tras o concluzie Constantin Schumacher, transmisă de CSC Șelimbăr, despre rezultatele obținute în primele patru jocuri din acest sezon: 3-1 cu Metaloglobus, 1-2 la Chindia Târgoviște, 1-1 la FCU Craiova și 0-0 cu Unirea Ungheni.
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures