FK Miercurea Ciuc va juca în grupele Cupei României! Joi, 29 august, trupa lui Robert Ilyeș a reușit să învingă Unirea Slobozia în faza play-off-ului și va evolua în primul cel mai important tur al competiției.
Ciucanii au învins cu 1-0 Unirea Slobozia, care sezonul trecut le-a fost adversară în Liga 2, iar omul meciului a fost Benjamin Babati, care a marcat pe final, în minutul 87.
Până acum, FK Miercurrea Ciuc are victorii pe linie în toate competițiile, patru în Liga 2 și două în Cupa României. Formația din divizia secundă a avut partida cu Unirea Slobozia după un succes în Liga 2, în etapa a 4-a, 1-0 cu Campionii FC Argeș, în deplasare, pe stadionul de la Mioveni. În celelalte partide din campionat, ciucanii au învins și AFC Câmpulung Muscel (scor 4-1), Viitorul Pandurii (scor 4-1) și ACSM Ceahlăul (scor 3-1), fiind pe primul loc în campionat.
În turul 3 din Cupa României, care i-a adus calificarea în play-off, FK Miercurea Ciuc a trecut cu 3-1 de Kids Tâmpa Brașov, pe teren advers. Acum, liderul Ligii 2 se pregătește pentru aflarea adversarilor din grupele Cupei României.
Robert Ilyeș nu are preferințe în ceea ce privește adversarele, pentru că i-a plăcut cum a arătat până acum FK Miercurea Ciuc, fiind încântat și de cum au evoluat fotbaliștii săi și în duelul cu Unirea Slobozia.
Antrenorul a catalogat succesul ca fiind unul meritat, chiar dacă înaintea partidei aprecia modul în care a evoluat clubul din Slobozia în primele runde din SuperLiga României.
”Pot spune că sunt mândru de echipă! Cred că am făcut din nou un meci bun. Am avut de toate, posesie, tranziție pozitivă și negativă. Însă, să nu uităm că am jucat împotriva unei echipe din prima ligă, nu a fost un meci ușor, însă, per total, am meritat această calificare.
La mine în echipă nu este o singură formulă de start și sunt bucuros că în momentul de față vestiarul este ocupat de jucători care acceptă competiția. Au avut ocazia, au profitat de ea. Nu o fac pentru mine, o fac chiar pentru ei. Mă bucur că sunt jucători cu caracter și dacă vom continua în nota pe care am arătat-o în acest sezon, atunci în cele ce urmează o să ne bucurăm și mai mult.
Nu există echipă împotriva căreia nu mi-aș dori să evoluăm în grupe, trebuie să arătăm de ce suntem în stare și în partidele cu echipele din prima ligă. Acolo ne putem măsura potențialul pentru sezonul acesta, așa că este prilejul jucătorilor de a demonstra clubului și publicului spectator”, a declarat Robert Ilyeș la finalul victoriei cu Unirea Slobozia și după ce FK Miercurea Ciuc s-a calificat în grupele Cupei României.
FK Miercurea Ciuc va avea un meci teoretic facil în următoarea etapă de Liga 2, a 5-a, când va întâlni, pe teren propriu, Metalul Buzău. Apoi, în urma duelului cu nou-promovata, campionatul Ligii 2 va avea prima pauză din acest sezon, pentru partidele echipelor naționale.
Foto și video: FK Miercurea Ciuc