CSM Focșani a debutat cu dreptul în Liga 2! Nou-promovata, în prima rundă a noii stagiuni de campionat, a reușit să treacă de o altă nou-promovată, AFC Câmpulung Muscel. Partida, care a avut loc sâmbătă, de la ora 11:00, s-a terminat cu scorul de 2-0.
Echipa din Focșani a marcat câte un gol pe repriză și a reușit să ia cele trei puncte, sperând ca la finalul campionatului să se salveze de la retrogradare.
Primul gol al CSM Focșani în Liga 2 a fost marcat de Răzvan Gorovei, care a punctat în minutul 27. 1-0 pentru gazde a fost rezultatul pauzei, iar liniștea a fost adusă pentru formația pregătită de Călin Moldovan în minutul 51, când și-a trecut numele pe lista marcatorilor și Denis Rența.
Antrenorul Focșaniului a declarat, la finalul confruntării, că este foarte încântat de succes, mai ales în ideea în care a venit în fața unei contracandidate la evitarea retrogradării, AFC Câmpulung Muscel, pregătită de Costin Lazăr.
Moldovan i-a lăudat pe jucători și are încredere că pot continua acest parcurs pozitiv și în rundele următoare, pentru ca la finalul sezonului regular să aibă cât mai multe puncte.
”Este o victorie foarte importantă pentru noi, pentru că este prima etapă și are o conotație aparte. Este început de campionat, toată lumea pleacă de pe aceeași poziție.
Sunt emoțiile inerente ale debutului, dar spre lauda lor, jucătorii au făcut un joc foarte bun astăzi și am reușit să câștigăm contra unei echipe care, chiar dacă este nou-promovată, este o echipă bună și sunt sigur că se va vedea acest lucru în rezultatele pe care le vor avea în continuare.
Obiectivul nostru este menținerea în Liga 2 și e foarte important să luăm punctele cu echipele care sunt cu noi în această luptă. Este important să luăm puncte și cu echipele care au alte obiective mai înalte.
Una peste alta, este un rezultat foarte bun pentru noi, plecăm cu trei puncte, încredere și debut cu dreptul.
Și pentru asta le mulțumesc băieților pentru efortul pe care l-au depus pe o căldură destul de mare, care ne-a afectat pe toți. Jos pălăria în fața băieților pentru efortul pe care l-au făcut astăzi!”, a spus antrenorul Focșaniului, conform clubului.
Pentru CSM Focșani urmează meciul din Cupa României cu AFC Odorheiu Secuiesc, din turul 2, din deplasare, programat miercuri, 7 august. Apoi, va urma jocul din Liga 2, din etapa 2, contra Campionii FC Argeș.
În runda a 3-a a campionatului, CSM Focșani va întâlni Metalul Buzău, pe teren propriu.
Foto: CSM Focșani