CSC Dumbrăvița a triumfat cu scorul de 3-1 în runda inaugurală a noului sezon de Liga 2, 2024-2025, în fața nou-promovatei Metalul Buzău.
În mare parte, timișenii au fost peste adversar, cu toate că și formația lui Valentin Stan a avut momente în care a construit frumos.
Dumbrăvițenii au mers peste adversar de la începutul meciului și asta s-a văzut rapid și în evoluția scorului, dar nu și pe tabelă, fiindcă la arena ”Ștefan Dobay” încă nu a sosit tabela comandată de club.
În minutul 8 s-a deschis scorul și la Slatina, dar și la Dumbrăvița, primele reușite din nou sezon venind în același timp.
După o lovitură liberă bătută bine de Apro, Oaudie Salhi a prins o reluare cu capul din mijlocul careului chiar sub transversală și a deschis scorul. Pericolul a venit și de la urcările lui Vasluian, dar și din acțiunile lui Martinov, iar pentru buzoieni Manea a produs ”deranj” în careul gazdelor în minutul 22, dar fără să-l învingă pe Mikloș. Peste trei minute, a marcat și Metalul. Constantin Radu a lăsat în careu pentru atacantul Valentin Robu, care a reușit să fenteze apărarea și să egaleze.
CSC Dumbrăvița nu a ”suferit” prea mult până să revină în avantaj. În minutul 36, după o urcare a lui Vasluian, Perju a respins cu capul centrarea, dar mingea a ajuns la Ouadie Salhi, care de la 20 de metri ușor lateral drepta a tras fără preluare și a înscris superb la colțul lung. Nu a fost cea mai rapidă ”dublă” reușită în acest sezon, fiindcă ceva mai rapid a fost Ciprian Stanciu de la CS Afumați, care a punctat în minutele 20 și 27 în victoria cu 4-2 contra Concordia Chiajna.
În repriza a doua, jocul s-a mai domolit în ceea ce privește ritmicitatea, atât a atacurilor, dar și a vitezei de joc, în condițiile unei zile călduroase și cu umiditate ridicată, după ploaie.
Buzoienii au fost în controlul jocului în prima jumătate a reprizei. Perju a avut o ocazie bună în minutul 51, dar Mikloș a prins o zi bună și a fost din nou pe fază.
Adus vara aceasta din Liga 3, Nicu Modan a încercat în minutul 63 și el un șut cu efect, dar moale, fără șanse de a marca. Peste două minute, abia intrat, Cibi a fugit pe stânga să țină pasul cu Martinov, care i-a trimis minge, iar timișoreanul a înscris pe jos la colțul lung.
De aici, ocaziile au fost cam puține, doar pe final, cu o lovitură liberă bătută de Tudorică, însă fără probleme pentru același Mikloș.
Cosmin Stan a lăudat mult și evoluția adversarului, aflat la primul său meci în Liga 2, dar și a echipei sale.
”Sunt un antrenor fericit, pentru că am început cu dreptul. Am schimbat jumătate de lot față de sezonul trecut. Deși în ultimele două săptămâni cred că omogenitatea echipei a avut o creștere. M-am temut un pic, prin faptul că au jucat foarte mulți jucători noi. Cinci au fost în primii 11, față de anul trecut. Avem un pic de suferit la partea aceasta de omogenitate, pentru că e clar că în cinci săptămâni nu poți să faci o altă echipă. Dar a fost destul de bine. Aș vrea să felicit adversarul, care a făcut un meci bun astăzi. O echipă preocupată să joace fotbal, cu pase scurte, cu foarte multe un-doi-uri. Chiar dacă sunt o echipă fără valori deosebite, se vede că sunt împreună de aproape 3 ani, marea majoritate, am vorbit cu antrenorul lor. El e de 9 ani la club. Joacă pe sintetic, se antrenează pe sintetic, și lucrurile acestea se văd în modul cum abordează ei jocul. Pasează foarte mult, multe un-doi-uri, mișcări, se simt unii pe alții. Mi-a plăcut, sunt o echipă bună. Aș vrea să-i felicit și pe jucătorii mei pentru că am făcut ceea ce trebuia să facem la meciul de astăzi ca să câștigăm. Adversarul ne-a chinuit, am alergat foarte mult, de foarte multe ori au avut balonul în control mai mult decât noi, de asta zic că ne-au chinuit, a trebuit să alergăm foarte mult. Dar am alergat cu folos și am câștigat meritat. Luat per ansamblu, ocaziile mai multe le-am avut noi”, a precizat antrenorul Dumbrăviței.
CSC Dumbrăvița, în meciul cu Metalul Buzău: Mikloș – Scutaru (L. Bodri 73′), Zurbagiu (cpt.), Apro – Vasluian, Salhi, Ristin (Cibi 64′), Adam (Bg. Sima 90+1′), Rz. Morariu (Burdeț 64′) – Modan (Sofran 73′), Martinov. Rezerve neutilizate: Iliescu – Jordea, Pădurariu, Andr. Olaru.
Antrenorul a povestit că marocanul Ouadie Salhi, în vârstă de 27 de ani, i-a spus că nici la antrenament nu a dat vreodată două goluri la aceeași miuță.A făcut-o acum, într-un meci oficial, la debutul echipei în Liga 2 pentru un al treilea sezon consecutiv la acest nivel fotbalistic.
”Salhi a marcat în meciul de miercuri, amical cu junioriii U18 Galaxy. Salhi a marcat două goluri și discutam cu el după meci și l-am întrebat dacă a mai marcat vreodată două goluri în cariera ta. Nici la antrenament nu a marcat el două goluri, la miuțe. Și uite că, după trei zile, marchează din nou două goluri și ce goluri. Al doilea gol de generic. Nu e el un marcator prin excelență, dar pentru execuțiile pe care le-a avut astăzi, jos pălăria!”, a spus Stan despre mijlocaș.
CSC Dumbrăvița are 3 puncte după prima rundă a Ligii 2 și este, momentan, pe locul 2, cel puțin până sâmbătă seară. Echipa va juca miercuri, de la 17:30, în Turul 2 al Cupei României, la CS Peciu Nou, iar în campionat, sâmbătă, de la ora 11:00, ca evolua la ACSM Reșița.
Foto: CSC Dumbrăvița
Video: Călin Păltinean / CSC Dumbrăvița