Retrogradata Voința Limpeziș continuă în Liga 3 și a numit un nou antrenor. ”Generalul vine să facă ordine!”

Andrei PASCU 24 Jul. 2024, 17:58 Liga 3
Retrogradata Voința Limpeziș continuă în Liga 3 și a numit un nou antrenor. ”Generalul vine să facă ordine!”

Voința Limpeziș a retrogradat și în această vară din Liga 3 în Liga 4, din punct de vedere sportiv, dar Federația Română de Fotbal a invitat-o să evolueze în continuare în divizia a treia, pentru că acele 100 de locuri care trebuie ocupate pentru competiția din 2024/ 2025 nu sunt complete din diverse motive.

A terminat pe ultimul loc în play-out-ul Seriei 2 din Liga 3 Voința Limpeziș, însă a acceptat propunerea de a continua în divizie și a și numit un nou antrenor, pe Claudiu Ionescu, care sezonul trecut a promovat cu ACS FC Dinamo Bucureşti în Liga 3.

Voința Limpeziș continuă în Liga 3 și și-a numit un nou antrenor, pe Claudiu Ionescu

Fost jucător la FCSB, Poli Iași, Gloria Buzău, FC Timișoara sau Poli Iași de-a lungul carierei de fotbalist, Ionescu nu a stat mult timp pe bară, iar acum a fost numit antrenor principal la Voința Limpeziș. În vârstă de 41 de ani, Claudiu Ionescu a fost prezentat de clubul din Liga 3 pe pagina de Facebook.

Trebuie precizat că sezonul trecut Claudiu Ionescu nu a fost doar ”principalul” celor de la ACS FC Dinamo Bucureşti. El a avut rolul de ”interimar” la Concordia Chiajna (foto principal) în etapa a 18-a din sezonul regular al Ligii 2, când ilfovenii încheiau acordul cu Erik Lincar și erau în discuții pentru numirea lui Ilie Poenaru.

Respectivul meci a avut loc în compania celor de la CSC Dumbrăvița pentru Concordia Chiajna, pe teren propriu, dar a fost pierdut cu 0-2, în urma a două goluri încasate în ultimele minute.

Claudiu Ionescu, antrenor la Limpeziș

GENERALUL VINE SĂ FACĂ ORDINE!

Invitată de FRF, Voința Limpeziș va continua și în sezonul următor la liga 3, pe unul dintre locurile rămase vacante. Având experiențele neplăcute din anii trecuți, când a retrogradat, de fiecare dată, gruparea va merge pe mâna unui staff tehnic tânăr, dar cu suficientă experiență. După ce a ajutat-o decisiv, din teren, să promoveze, Claudiu Ionescu revine după 2 ani la echipă, dar din postura de antrenor. Astăzi va semna, iar mâine va fi prezentat oficial. În sezonul recent încheiat, fostul mijlocaș din Crâng, reușise promovarea în liga 3 cu Dinamo 3, clubul lui Nicolae Badea. Competiția va debuta pe 31 august, iar formația din comuna Movila Banului va evolua, cel mai probabil, în seria a III-a, a Bărăganului”, a transmis Voința Limpeziș pe site-ul de socializare.

Voința Limpeziș, schimbări majore la echipă

Cert este că, potrivit Buzău Net, Voința Limpeziș va efectua lucrări de modernizare la arena proprie și, cel mai important, va forma un lot aproape total schimbat în comparație cu stagiunea trecută, pentru ca în anul fotbalistic 2024/ 2025 să spere cu șanse mai mari la salvarea de la retrogradare și poate mai mult de atât.

În play-out-ul Seriei 2 din Liga 3 din sezonul trecut, Voința Limpeziș a terminat pe ultimul loc, pe 6, cu numai 17 puncte. În grupa pentru evitarea retrogradării a bifat două egaluri și opt eșecuri în 10 meciuri, cu un golaveraj de 12 goluri marcate și 29 primite.

A fost la un punct de locul 5, Viitorul Șuțești, dar la 12 de locul 4, Hamangia Baia.

Foto principal: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures

Andrei PASCU 24 Jul. 2024, 17:58 Liga 3
Pe aceeași temă