După o vacanță lungă, de mai bine de o lună, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a reluat pregătirile, luni seară, la baza proprie. Antrenorul italian Marco Veronese (48 de ani), aflat la prima experiență în România, a avut 24 de jucători la primul antrenament desfășurat sub Pietricica, mulți dintre ei fiind străini sau români veniți în probe.
Fără conducere executivă, după plecările oficialilor Cătălin Anton și Daniel Mahu Moisii, Ceahlăul s-a reunit cu un lot subțire. Și cu o nouă bancă tehnică, italianul Marco Veronese fiind ajutat, deocamdată, de secundul Vali Avădanei (secund) și Florin Anton (antrenor de portari).
Din lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut au fost prezenți la reunire doar Patrick Petre, Mihael Onișa, Bogdan Forisz, Cristian Copoț-Barb și David Anastase (portar), în timp ce Alexandru Barna a absentat motivat.
A fost adus de la juniori fundașul Tudor Alistar, 15 ani, fiul lui Angelo Alistar, în timp ce Răzvan Pîntea, Robert Ciobanu și Cătălin Ștefănescu au revenit la Ceahlăul de la echipele la care au fost împrumutați în sezonul trecut.
La primul antrenament al anului au fost prezenți mai mulți jucători străini, dar și români aflați în probe, unul dintre ei fiind ex-dinamovistul Geani Crețu, ultima dată la CSM Alexandria. Tot în probe se află și fundașul central ghanez Emmanuel Asibey, 20 de ani, de la Șomuz Fălticeni.
Numele celorlalți 13 jucători prezenți la primul antrenament al verii nu au fost făcute publice,
doar că ”detalii despre acești jucători care aspiră la un loc în lotul galben-negrilor pentru sezonul 2024-2025 al Ligii 2 vă vom prezenta atunci când vor avea contracte semnate cu ACSM Ceahlăul”.
Tehnicianul italian Marco Veronese a declarat că noua sa echipă se va pregăti la Piatra Neamț, unde consideră că echipa are cele mai bune condiții.
”Pentru mine astăzi este prima zi la muncă aici. Totul este nou, oamenii sunt noi. Lucrez în fotbal de 30 de ani, dar în prima zi totul este la fel. Încerc să mă acomodez. Sunt condiții bune aici, este un stadion de nivel bun. De acum, jucătorii care vin aici trebuie să pună pasiune în tot ce fac, așa ca mine, să se implice sută la sută. Toată perioada de pregătire va fi la Piatra Neamț, nu văd motivul pentru care să mergem în altă parte.
Condițiile sunt bune, nu este foarte cald și nu văd de ce să călătorim pentru a găsi condiții ca aici. Vom avea cinci sau șase meciuri amicale până la începerea noului sezon competițional”, a declarat Marco Veronese.
Italianul așteaptă în continuare jucători noi la echipă.
”Vom face totul pas cu pas. Jucătorii care au fost sub formă de împrumut în alte părți vor fi la pregătire și dacă îmi vor fi pe plac vor rămâne. Jucătorii noi veniți sunt aleși de către mine, au primit oferte și în această săptămână se vor rezolva și probleme lor legate de contracte.
Au acceptat condițiile oferte de club și urmează doar să semneze contractele. Mai sunt jucători de venit, dar nu mulți”, a punctat Veronese, care s-a referit și la obiectivul echipei pentru sezonul viitor:
”Cred că toți știm că obiectivul va fi o clasare cât mai sus. Eu pentru asta lucrez, noi pentru asta lucrăm. Din experiența mea ca jucător și antrenor, nu este mereu o soluție să cheltui mai mulți bani pentru a câștiga.
Se poate, dar se poate ca rezultatul să fie diferit. Vreau ca echipa mea să fie umilă și să muncească mult”.
Foto: ACSM Ceahlăul